În perioada 15-19 iunie 2015, 4228 de absolvenți vor susține proba de evaluare a competenţelor digitale în laboratoarele de informatică din unităţile de învăţământ liceal. 1.101 absolvenţi au solicitat echivalarea rezultatelor obţinute la examenele cu recunoaştere europeană (ECDL Start şi Complet), iar 1.163 de candidaţi au solicitat recunoaşterea probei de evaluare a competenţelor digitale, întrucât au promovat-o în sesiunile anterioare.
Proba se structurează pe două aspecte, fiind concomitent atât probă scrisă, cât și practică, și se desfășoară pe parcursul a 90 de minute, în intervalul 13.00 – 14.30. Evaluarea competențelor digitale se face conform baremului transmis de Centrul Național de Evaluare și Examinare, pe baza răspunsurilor furnizate de fiecare candidat pe foaia de examen, cât și a produselor software obținute de acesta, conform cerințelor din subiecte.
Rezultatele obţinute la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale nu se contestă şi se exprimă prin niveluri de competenţă: începător, mediu, avansat şi experimentat, iar rezultatele vor fi afişate la sfârşitul probei.