6.07.2014
În urma centralizării notelor obţinute de absolvenţii de liceu, situaţia la nivelul judeţului Constanţa se prezintă astfel: 56.78 % dintre absolvenţii din seria curentă – 2013-2014 – au promovat examenul de bacalaureat şi 13,97 % dintre candidaţii din seriile anterioare au obţinut medii de promovare. Absolvenţii care au obţinut medii între 5-5,98 sunt: serie anterioară – 13,51% şi serie curentă – 5,22%.
Examenul de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Contestaţiile se vor depune luni, 7 iulie a.c., întreorele 12:00-16:00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 8-10 iulie, urmând ca rezultatele finale să se afişezepe 11 iulie.
Configuraţia promovabilității din ultimii doi ani, după rezolvarea contestaţiilor, arată astfel: 2012 – 45, 17 % şi 2013 – 54,28%.