24.02.2014
Sâmbătă, 22 februarie 2014, a avut loc faza pe şcoală a concursului judeţean de Limba şi literatura română ,,Copilăria – cuvânt şi creaţie”, la care au participat 6.300 de elevi din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a.
Concursul, desfăşurat la iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, asemenea concursului judeţean de matematică „EuxinMath” unde au fost prezenţi peste 7.450 de elevi, a oferit şanse egale de participare tuturor elevilor întrucât cele două concursuri nu au presupus taxe de înscriere.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 25.02.2014, până în ora 14:00.
Pentru următoarea fază, pe cerc pedagogic, care se va desfăşura în data de 29 martie, se vor califica toţi elevii care au obţinut cel puţin 80 de puncte.
Cu acest prilej, inspectorul şcolar pentru învăţământ primar, prof. Mihaela Anghelescu, a declarat: „Participarea într-un număr atât de mare (peste 7.000 la matematică şi 6.300 la limba română) a dovedit atât interesul elevilor pentru asemenea competiţii şcolare, cât şi dorinţa lor de afirmare, cu atât mai mult, cu cât clasele a II-a şi a IV-a vor susţine în acest an şcolar şi Evaluarea naţională pentru aceleaşi discipline de studiu. Îi felicităm pe toţi participanţii şi le dorim succes elevilor care s-au calificat în etapa următoare.”