Miercuri, 30 iulie , au fost afişate rezultatele probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, rata de promovare este de 85,07%, în creştere cu 1,35% faţă de procentul înregistrat înainte de depunerea contestaţiilor. 11 candidaţi respinşi iniţial au promovat şi 1 candidat promovat iniţial a fost declarat respins.
Rezultatele finale, pe tranşe de note, după soluţionarea contestaţiilor, indică următoarea situaţie: candidaţi cu note între 7 şi 10: 406 (în creştere cu 1,49% de la 53,59% la 55,08%), candidaţi cu note între 5 şi 6,99: 221 (în scădere cu 0,13% de la 30,12% la 29,99%), candidaţi cu note sub 5: 110. Menţionăm că au fost depuse 117 contestaţii, cele mai multe fiind depuse astfel: 23 învăţători, 14 educaţie fizică, 13 educatoare, 10 limba română.
Candidaţii, care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs (Liceul Teoretic „G. Călinescu”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Liceul cu Program Sportiv „N. Rotaru”, Școala Gimnazială Nr. 43 „Ferdinand” și Liceul Tehnologic „I. N. Roman”) pe 31 iulie şi 1 august.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii cu cel puţin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs, pe 4 august şi 5 august.
În acest scop, au fost publicate 1.539 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare (705 în mediul urban şi 834 în mediul rural).