21.03.2014
Conform Calendarului şi Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul 2014-2015, astăzi, 21 martie 2014 au fost afişate în unităţile de învățământul şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa candidaţii înmatriculaţi şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă (https://isjcta.ro/?p=4075).
La nivelul judeţului Constanţa, cele 6.286 de cereri depuse au fost soluţionate astfel: 4.872 au fost admise în faza I (în circumscripţie), 1.211 de cereri, în faza a II-a (în altă unitate de învăţământ, alta decât cea de circumscripţie), 79 de cereri au fost admise în faza a III-a (neadmişi în faza a II-a şi reîntorşi în şcoala de circumscripţie), 124 de cereri rămânând să fie soluţionate în cea de-a II-a etapă.
În perioada 25 martie – 4 aprilie, părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară vor depune cereri-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate în această etapă. Tot în această perioadă, vor fi validate cererile-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor, urmând ca pe 11 aprilie să fie afişate la fiecare unitate de învăţământ listele finale ale copiilor încrişi în clasa pregătitoare.