Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

COMUNICAT

Astăzi, 15 octombrie 2016, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a avut loc, la inițiativa Prefectului Județului Constanța, domnul Adrian Viorel Nicolaescu, o întâlnire de lucru între conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, directori ai unităților de învățământ în care s-au confirmat de la începutul anului școlar cazuri de meningită acută virală și conducerea Direcției de Sănătate Publică Constanța.

În cadrul discuțiilor s-au stabilit măsurile pentru limitarea apariției de noi cazuri în unitățile de învățământ, astfel:

1. Intensificarea comunicării între Direcția de Sănătate Publică, rețeaua de medici școlari și directorii instituțiilor de învățământ. La unitățile de învățământ unde nu se asigură asistența medicală prin rețeaua de medici școlari, primarii vor găsi soluții pentru asigurarea unor cadre medicale.

2. Unitățile de învățământ vor realiza:

–     triajul clinic zilnic al elevilor, cu anunțarea familiilor și trimiterea imediată a celor cu simptomatologie la medicul de familie sau la medicul de medicină școlară;

–     aerisirea spațiilor, atât cele destinate cursurilor cât și cele de tranzit și grupurile sanitare;

–     curățenie și dezinfecție riguroasă în spațiile de învațământ și la grupurile sanitare;

–     educația sanitară a elevilor, cu recomandarea de a folosi batiste de unică folosință, inclusiv în caz de strănut sau tuse, spălarea mâinilor cu apă și săpun cât mai des (înainte de masă, după folosirea grupurilor sanitare și ori de câte ori este nevoie), iar obiectele personale (sticla cu apa, paharul, prosopul etc.) nu se utilizează în comun.

3. Direcția de Sănătate Publică Constanța, prin Serviciul de promovare a sănătății, va face o acțiune de informare cu privire la măsurile de prevenire a meningitei acute virale în cadrul unităților de învățământ din județ.

4. Direcția de Sănătate Publică Constanța, prin intermediul echipei de specialitate, va continua acțiunile de dezinfecție în unitățile școlare care au prezentat cazuri de îmbolnăvire. Astfel de acțiuni au avut loc deja în patru unități de învățământ.

5. Echipe de control din cadrul Direcției de Sănătate Publică vor continua acțiuni de evaluare a condițiilor igienico – sanitare în instituțiile de învățământ unde au apărut cazurile de meningită acută virală.

 

Inspector Școlar General,

Prof. Zoia Gabriela Bucovală

17 octombrie 2016 UPDATE: Material informativ din partea Direcției de Sănătate Publică