Joi, 01.11.2012, la Şcoala Gimnazială nr. 7 „Mircea Dragomirescu” Medgidia, a avut loc întâlnirea inspectorului şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, cu directorii, profesorii și părinții înscriși la audiențe.
[scrollGallery id=16]Cu această ocazie, inspectorul școlar general a discutat despre rolul şi importanţa asociaţiilor de părinţi, despre concursurile şcolare, dar şi despre încadrarea personalului didactic auxiliar.
Totodată, inspectorii şcolari au vizitat Şcoala Gimnazială nr. 7 „Mircea Dragomirescu”, Clubul Sportiv Şcolar din Medgidia şi Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” unde s-au întâlnit cu reprezentanţii comunităţii locale, primarul Marian Iordache şi viceprimarul Luminiţa Vlădescu.
Cu prilejul vizitei realizate la Medgidia, inspectorul şcolar general a precizat: „Aşa cum am mai declarat, sistemul educaţional constănţean nu poate fi condus numai din sediul Inspectoratului Şcolar, de aceea vreau să vin cât mai des în mijlocul cadrelor didactice ca să le cunosc problemele şi să le găsesc soluţiile cele mai potrivite împreună cu autorităţile locale şi cu inspectorii şcolari.”
Submit a Comment
Articole recente
Caută