Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Competiţii şcolare, 25-26 aprilie 2014

24.04.2014

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează în perioada 25-26 aprilie a.c. cinci competiţii şcolare adresate elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Astfel, sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:30, se va desfăşura Concursul de chimie „Raluca Rîpan”, etapa locală, la care vor participa 312 elevi de clasa a VII-a. Unităţile de învăţământ unde va avea loc competiţia sunt: Şcoala Gimnazială Nr.37 Constanţa, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Medgidia, Şcoala Gimnazială Nr.1 „George Enescu” Năvodari, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol, Liceul Teoretic „Ion Cotovu” Hârşova, Liceul Teoretic Băneasa. Proba scrisă va dura trei ore, iar accesul elevilor este permis în sală, în intervalul 8:20-8:45.

De asemenea, sâmbătă, începând cu ora 9:00, 70 de elevi ai claselor IX-XII vor participa la Olimpiada de tehnologie a informaţiei, etapa judeţeană. Proba cuprinde două secţiuni: TIC şi C#. Unităţile de învăţământ unde se va desfăşura competiţia sunt: Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Comercial „Carol I”, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică.

Tot sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:00, 380 de elevi ai claselor V-VIII vor susţine proba scrisă a Olimpiadei judeţene de limba engleză care se va desfăşura la Şcoala Gimnazială Nr.43 „Ferdinand”.

Eventualele contestaţii se vor depune luni, 28 aprilie a.c., în intervalul orar 12:00 -16:00, la secretariatul unităţii de învăţământ unde s-a desfăşurat competiţia.

În ceea ce priveşte competiţiile sportive, în perioada 25-26 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, pe terenul sintetic al Şcolii Gimnaziale Nr. 39 „Nicolae Tonitza” va avea loc etapa zonală la fotbal, nivel primar (fete), iar sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:30, pe stadionul „Badea Cârţan” se va desfăşura etapa zonală la oină, nivel gimnazial (băieţi). La cele două competiţii sportive, organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, vor participa 120 de elevi din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Buzău.

Rezultatele vor fi publicate sâmbătă, 26 aprilie a.c, la unităţile de învăţământ unde se susţin competiţiile şcolare, precum şi pe site-ul (www.isjcta.ro), la secţiunea Concursuri şi olimpiade şcolare.