10.12.2014
Marţi, 9 decembrie a.c., cei 132 de copii cu cerințe educative speciale de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori ” au primit articole de vestimentație, alimente, rechizite școlare și mobilier în cadrul unei campanii umanitare „Fii sensibil și dăruiește”. Acestea au fost dăruite de elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” sub coordonarea profesorului de limbă turcă, Musledin Firdes.
La eveniment au participat din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa – inspectorul școlar general adjunct, prof. Irinela Nicolae, inspectorul şcolar pentru învăţământ special, prof. Oana Pahon, alături de subprefectul județului Constanța, Levent Accoium, reprezentanţi ai comunităţii turce, cadre didactice şi elevi.
Cu acest prilej, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” alături de cadrele didactice au oferit invitaţilor un moment artistic deosebit cu ocazia sărbătorilor de iarnă.