Loading Loading Dark Close Comments Tags Calendar Play Up Arrow Down Arrow

Comunicate de presă

„Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, ediţia a VI-a

14.11.2014

În săptămâna 17- 22.11.2014, unităţile de învăţământ din municipiul şi judeţul Constanţa implicate în programul educaţional – Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC), iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, vor desfăşura campania socială Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.

Ajunsă la cea de a VI-a ediţie, activitatea constă în strângerea de legume şi fructe de către elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate, instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi.

 snac romania (1)

136 de ani de la Unirea Dobrogei cu Patria Mamă

12.11.2014

Vineri, 14.11.2014, cu ocazia împlinirii a 136 de ani de la Unirea Dobrogei cu Patria Mamă, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, începând cu orele 14.00, va avea loc conferinţa cu tema „Ora deschisă de istorie“ şi expoziţia de fotografii şi documente vechi din perioada 1848-1914, urmat de un spectacol de cântece şi dansuri tradiţionale ale etniilor din Dobrogea intitulat „Artă şi convieţuire în Dobrogea“.

Evenimentul este organizat de către Instituția Prefectului – Județul Constanța, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” şi al Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa.

[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2014/11/2014_11_11-AFIS-05.pdf”]

Agenda zilei de 14.11.2014_03

Elevi constănţeni premiaţi la Concursul naţional de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair Play”12

12.11.2014

Comitetul Olimpic și Sportiv Român i-a desemnat pe câştigătorii Concursului naţional de literatură și jurnalism sportiv „Un condei numit Fair Play”, organizat în anul şcolar 2013-2014.

Astfel, la secţiunea „Proză”, categoria 7-10 ani, elevul Donose Dan de la Şcoala Gimnazială Nr.29 „Mihai Viteazul” sub îndrumarea doamnei profesoare Rădulescu Cristina a obţinut premiul al II-lea, iar la categoria 15-18 ani, Paraschiv Ştefan de la Liceul Teoretic „Traian”, coordonat de doamna profesoară Năstăsie Adriana, a primit menţiune.

Totodată, C.O.S.R a adresat felicitări atât elevilor premianţi, cât şi colectivului profesoral implicat în acest demers. „Considerăm că, dincolo de talentul premianţilor, este cu atât mai remarcabilă competenţa profesorilor îndrumători, fără ale căror eforturi pedagogice, suntem convinşi, nu ar fi fost obţinute aceste rezultate”.

7.300 de beneficiari ai proiectului „Personalul didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat – promotor al învățării pe tot parcursul vieții”

7.11.2014

În perioada 9 – 14 noiembrie, personalul didactic de predare și personalul didactic auxiliar încadrat cu cel puțin ½ de normă/post din Constanța – aprox. 7.300  – din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat  (204) vor  primi  în conturi suma de  700 de lei, acordată prin proiectul Ministerului Educației Naționale „Personalul didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat – promotor  al învățării pe tot parcursul vieții”.

Conform metodologiei privind implementarea proiectului, subvenția în cuantum de 700 de lei  se acordă personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar  de stat  o singură dată, pentru dezvoltare profesională. În situația în care o persoană este încadrată în două sau  mai multe instituții de învățământ  preuniversitar de stat, aceasta are obligația de a comunica, în scris, conducerilor  instituțiilor de învățământ în care este încadrată, instituția la care se înscrie pentru primirea subvenției.

În perioada ianuarie – iunie 2015, fiecare persoană care a beneficiat  de acordarea subvenției trebuie să desfășoare, la alegere, activități specifice pentru dezvoltarea profesională, prin participarea la orice formă de dezvoltare profesională prevăzută de legislația specifică domeniului educațional în vigoare, formal, informal sau nonformal, pornind atât de la nevoile profesionale personale, cât și ținând cont de nevoile instituționale.

Tot în perioada ianuarie – iunie 2015, fiecare persoană care a beneficiat de acordarea subvenției trebuie să completeze un raport individual de dezvoltare profesională, conform modelului elaborat de Ministerul Educației Naționale.

Stagiu regional de formare pentru profesorii de limba franceză

24.10.2014

IMAG0223

În perioada 23-25 octombrie a.c., la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa se desfăşoară un stagiu regional (România –Bulgaria) de formare a profesorilor de limba franceză din cadrul proiectului bilateral franco-român „Profil Fle –program franco-român de modernizare a predării-învăţării limbii franceze în sistemul educativ românesc”.

La acest stagiu participă 30 de profesori de limba franceză din România şi Bulgaria, formatorii fiind prof. Gabriela Mangîr de la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, Botoşani şi prof. Marc Oddou, consilier pedagogic francez TICE.

Organizatorii sunt Institutul Francez din România-Ambasada Franţei în România, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

IMAG0227

Lecţie de solidaritate

21.10.2014

Solidaritatea cadrelor didactice și a elevilor față de colegii lor din mediul rural este demonstrată încă o dată de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gh. Țițeica” din Constanța.

Astfel, miercuri, 22 oct. 2014, ora 9.30, mai multe materiale didactice (băncuțe, table, rechizite, cărți, planșe, calculator, imprimantă) donate de conducerea școlii și elevi vor ajunge la cei 41 de elevi ai Școlii Primare din Vadu.

Reamintim că marți, 23 sept. 2014, a avut loc redeschiderea oficială a Școlii Primare din Vadu, prilej pentru inspectorul școlar general de a-și exprima intenția începerii unei campanii de strângere de materiale pentru elevii și cadrele didactice din localitate.

Cu această ocazie, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Mulțumesc doamnei Dragnea Aneta, directorul unității școlare, și cadrelor didactice care au fost foarte receptive la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean, de a-i ajuta pe copiii din Vadu să aibă un cadru în care să-și petreacă cele patru ore la școală într-un mod adecvat și plăcut. Totodată, îi felicit pe elevii care au dat dovadă de generozitate și care aduc, printr-un mic  gest, bucurii mari în sufletele  copiilor din Vadu.”

Doi elevi constănţeni, în Lotul României, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori

17.10.2014

Calila Hakan şi Neagoe Dan-Mircea, elevi în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân”, vor participa în luna decembrie 2014 la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (fizică, chimie, biologie) care se va desfăşura în Argentina (oraşul Mendoza).

La obţinerea acestei performanţe, Neagoe Dan-Mircea, absolvent al Şcolii Gimnaziale Nr.16 a fost pregătit de prof.Elena Nicolae (fizică), prof.Gina Tone (chimie), prof.Geli Neriman (biologie), iar Calila Hakan a fost îndrumată la clasă de profesorii actuali din liceu – prof. Dogărescu Adina (fizică), prof.Bălaşa Doina (chimie) şi prof. Adriana Popescu (biologie).

Menţionăm că timp de două săptămâni, aceştia s-au pregătit la Bucureşti alături de alţi 13 elevi. În urma ultimei probe, au fost selectaţi doar 6 elevi care vor reprezenta lotul României la olimpiadă.

Informare, Manuale şcolare

16.10.2014

Începând cu 15 octombrie, cadrele didactice, elevii, părinţii şi publicul larg pot accesa gratuit noile manuale pentru clasele I şi a II-a, în format digital, intrând pe site-ul manuale.edu.ro. Cadrele didactice pot folosi deja la clasă manualele digitale disponibile pentru următoarele discipline „Matematica şi exploarea mediului” (clasele I şi a II-a), „Comunicare în limba română”, (clasa a II-a), „Comunicare în limba modernă – Limba engleză” (cls. I şi a II-a) și „Comunicare în limba română pentru minorităţi” (clasa I). Pentru manualele de la disciplina „Comunicare în limba română”, clasa I, se așteaptă decizia Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor.

În perioada 16 – 20 octombrie 2014, în fiecare unitate școlară va avea loc procesul de selecție a manualelor școlare (analizarea de către cadrul didactic a conținutului manualelor școlare corespunzătoare clasei/claselor la care acesta își desfășoară activitatea; redactarea, avizarea și înregistrarea procesului – verbal privind opțiunile cadrelor didactice cu privire la manualele selectate și numărul de exemplare comandate) – fără implicarea niciunei alte persoane în afara cadrului/cadrelor didactic(e) care își desfășoară activitatea la clasa I, respectiv a II-a.

Comenzile  de manuale vor fi transmise Inspectoratului Școlar Județean Constanța şi Centrului Național de Evaluare și Examinare în perioada 21 – 22 octombrie 2014, urmând ca editurile să distribuie manualele.

[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2014/10/manuale.edu_.ro_.pdf”]

Informare, Balul Bobocilor

16.10.2014

Referitor la incidentul de sâmbătă, 11 octombrie a.c., când trei elevi din Constanța au ajuns la spital în comă alcoolică, în urma participării la un Balul bobocilor, facem următoarele precizări: evenimentul nu a fost organizat de către niciun liceu din Constanța, iar directorii și cadrele didactice nu s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestuia.

Menționăm că Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a delimitat categoric față de persoanele sau societățile care organizează aceste baluri, a interzis promovarea lor și comercializarea de bilete  în liceele constănțene. Părinții sunt responsabili pentru implicarea și participarea elevilor la astfel de evenimente. „Datoria noastră este de a-i conştientiza pe părinţi de riscurile la care se expun copiii dânşilor, participând la asemenea  evenimente, organizate de diverse  firme și anunțate pe site-uri de socializare.”, a declarat inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu.

În cazul elevei de clasa a IX-a,  de la Colegiul Național Pedagogic „C. Brătescu”, conducerea unității școlare a discutat cu părinții  elevei, Consiliul profesorilor clasei propunând ca  aceasta să fie sancționată disciplinar cu mustrare scrisă. În cazul celorlalți elevi, conducerile unităților școlare vor analiza și vor dispune în consecință.

 

index.php

Accessibility Tools