Preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ constănțene celebrează on-line Ziua Națională a României. În cadrul proiectului județean Incursiune în trecutul nostru, inițiativă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, în instituțiile școlare din județ se derulează în această săptămână acțiuni diverse care vin să amintească elevilor, părinților și cadrelor didactice bucuria de a celebra Ziua de 1 Decembrie.
Activitățile se vor desfășura în mediul on-line și se vor finaliza cu montarea unor filmulețe care vor fi postate pe pagina de facebook a Inspectoratului Școlar Județean Constanța ((20+) Inspectoratul Școlar Județean Constanța | Facebook)
Proiectul îi implică pe preșcolarii din grădinițele din municipiu și județ, pe elevii din Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă, precum și pe tinerii iubitori de istorie. În acest context, activitățile care se vor realiza sunt diverse, pliate pe vârsta și particularitățile individuale ale participanților, după cum urmează:
• Bucate de sărbătoare – elevii și părinții sunt invitați să realizeze fotografii cu prânzul tradițional de 1 Decembrie din familia lor și să comenteze/ descrie rețete tradiționale românești;
• Cel mai original drapel – participanții vor fotografia drapelul expus/ afișat/ creat de ei (realizat din hârtie creponată/ pictat, grafică etc.);
• Eroul familiei mele – elevii și părinții acestora vor avea prilejul de a scrie un text scurt despre o figură emblematică din cadrul familiei lor;
• Sunt mândru că sunt român pentru că…. – elaborarea unui text care să cuprindă motivele mândriei de a fi român;
• Să dansăm în culori – elevii din Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța și Delfinul Constanța vor confecționa ansambluri pe tematica Hora Unirii/ Hora Prieteniei, utilizând diverse materiale;
• Păpuși în costume tradiționale și Obiecte tradiționale – elevii din Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă Maria Montessori Constanța și Delfinul Constanța vor realiza păpuși din linguri de lemn, pe care le vor costuma în ținute tradiționale și vor confecționa obiecte tradiționale, utilizând diverse tehnici: pictură pe sticlă, împâslirea lânii etc.;
• Bucate românești – liceeni de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros Constanța vor desfășura o expoziție de produse culinare tradiționale realizate de ei, sub îndrumarea cadrelor didactice;
• Micul 1 Decembrie – preșcolarii din grădinițele constănțene vor realiza lucrări, utilizând tehnici ca: modelajul, pictura, grafică, privind semnificației Zilei de 1 Decembrie.
”Este o reală bucurie faptul că preșcolarii, elevii și cadrele didactice din județul nostru au ales să celebreze Ziua Națională a României în cadrul acestui proiect, iar sărbătorirea on-line dovedește că mândria de a fi român își găsește expresia în orice condiții, în orice moment al istoriei noastre. Este important ca, în acest context pandemic, mai mult ca oricând, să înțelegem că spiritul românesc înseamnă putere, sacrificiu, compasiune și respect pentru cei de lângă noi’, a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.