Ministerul Educației Naționale organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 17 – 23 mai 2017, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, biroul Resurse Umane, de luni până vineri, între orele 15.00 – 16.30.
Probele de concurs se vor desfășura în perioada 7 – 13 iunie 2017 la sediul Ministerului Educației Naționale.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelul de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa cadru a postului de inspector școlar general adjunct, precum și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afișează atât la sediul Ministerului Educației Naționale, cât și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0241614069, în perioada 17 – 23 mai 2017, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00.
Documente concurs