29.05.2014
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, Constanţa şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, Constanţa, organizează în perioada 30-31 mai a.c., ediţia a IV-a a Concursului naţional „Educaţie pentru Sănătate” 2014, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale – MEN 2014.
Proba scrisă a concursului se va desfăşura sâmbătă, 31 mai a.c., începând cu ora 10:00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” şi va dura trei ore. Concursul este organizat pe trei secţiuni: secţiunea ştiinţifică – gimnaziu, secţiunea ştiinţifică – liceu şi secţiunea „Afiş” pentru care vor intra în competiţie aproximativ 200 de elevi ai claselor VII-XI. La cele trei secţiuni participă elevi din 11 judeţe ale ţării inclusiv din municipiul Bucureşti. Subiectele sunt realizate de medici de la Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi sunt structurate astfel: o parte de creaţie şi un test grilă.
Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 31 mai, începând cu ora 16:00, în sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”.