Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a organizat în cursul zilei de miercuri, 30 octombrie 2013, o conferinţă de presă având ca subiecte pe ordinea de zi, printre altele, prezentarea raportului realizat de reprezentanţii DSP Constanţa, rezultatele concursului de ocupare a posturilor vacante precum şi sancţiunile aplicate cadrelor didactice care au permis fraudarea examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2013.
Astfel, dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanţa a menţionat că s-au efectuat inspecţii în 199 de unităţi de învăţământ: 95 de grădiniţe, 73 de şcoli, 27 de unităţi de învăţământ liceal şi patru creşe. Dintre cele 199 de unităţi de învăţământ, 197 aveau autorizaţie sanitară de funcţionare, iar două unităţi nu aveau autorizaţie de funcţionare. De asemenea, a precizat că de luni, 4 noiembrie a.c., se vor realiza controale în comun cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa pentru verificarea condiţiilor în care se depozitează şi prepară mâncarea în grădiniţe: „Avem o colaborare intensă cu Inspsectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi promovăm metodele de prevenire a hepatitei A în şcoli. Dacă vom constata că abaterile de la regulile de igienă sunt grave atunci cu siguranţă vom suspenda activitatea blocului alimentar a respectivei grădiniţe sau creşă şi, nu vom lăsa să se mai desfăşoare activităţi până în momentul în care nu vor ajunge la un standard de igienă care să corespundă”, a declarat dr. Constantin Dina.
Referitor la concursul de ocupare a celor 329 de posturi rămase vacante după începerea anului şcolar sau care nu au fost ocupate în şedinţele publice, rezultatele au fost următoarele: 279 de candidaţi au obţinut note peste 5 şi patru candidaţi care au susţinut concursul la disciplinele Matematică, Consiliere psihopedagogică şi Economie au obţinut note sub 5,00.
Tot în conferinţa de presă au fost prezentate sancţiunile acordate cadrelor didactice care au permis fraudarea examenului examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2013: diminuării salariului de bază pe o perioadă de 6 luni (două cadre ddiactice), desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (patru cadre didactice).
Nu în ultimul rând, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a prezentat protocolul de colaborare încheiat cu Fundaţia Baylor Marea Neagră pentru derularea proiectului de informare „Aventurile pompierului Zahăr Ars”, în rândul a 960 de preşcolari din judeţul Constanţa privind respectarea normelor de igienă personală. „Este un proiect inedit în aria activităţii noastre, pentru că se adresează preşcolarilor şi este o iniţiativă care aparţine în totalitate echipei de voluntari a organizaţiei. Ei fac o informare şi îi învaţă pe cei mici de ce este important să respecte regulile de igienă personală. Au creat un scenariu, au făcut repetiţii şi ei sunt cei ce vor face acest mic turneu în mediul rural, unde vor prezenta toate aceste informaţii folosind ca metodă teatrul de păpuşi”, a precizat directorul de programe al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, Ştefania Mihale.