Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Activități Recente

Consfătuirea naţională a directorilor liceelor pedagogice

9.09.2013

DSC00320

Inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a participat joi, 5 octombrie a.c., alături de preşedintele Comisiei de Învăţământ, Tineret şi Sport din Senatul României, prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, la Consfătuirea naţională a directorilor liceelor pedagogice, manifestare organizată, în perioada 4-6 septembrie a.c., de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa şi de Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”.

La activitate au participat 40 de directori de colegii şi licee pedagogice din ţară, activitatea fiind coordonată de inspectorul şcolar general din Ministerul Educaţiei, prof. dr. Anca-Denisa Petrache şi directorul CNPCB, prof. drd. Anamaria Ciobotaru.

Cu acest prilej, prof. univ.dr. Ecaterina Andronescu a punctat în cadrul unei discuţii cu directorii prezenţi în sală câteva dintre problemele stringente ale învăţământului pedagogic. Astfel, prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu a menţionat, printre altele, necesitatea formării cadrelor didactice din învăţământul pedagogic prin proiecte POSDRU, introducerea instructorilor în practica pedagogică în învăţământul pedagogic, creşterea numărului de clase în liceele pedagogice, debirocratizarea funcţiei de director în orice instituţie de învăţământ, verificarea prezenţei cadrelor didactice la ore de către conducerea instituţiei de învăţământ.

În acelaşi context, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu s-a declarat unul dintre susţinătorii liceelor pedagogice fiind convins că importanţa acestor licee este decisivă pentru calitatea educaţiei şi învăţământului. “Sper ca la această Consfătuire naţională a directorilor liceelor pedagogice, să îmbinaţi întâlnirile constructive şi propunerile pe care le aveţi cu restul activităţilor, astfel încât consfătuirea să fie una benefică pentru toţi. Mă simt onorat să vă fiu gazdă şi să fiu în mijlocul dumneavoastră. Cred că toate propunerile dumneavoastră sunt pragmatice, constructive şi realiste doar că ele trebuie să fie susţinute şi de inspectorii şcolari generali. Mă declar unul dintre susţinătorii liceelor pedagogice având convingerea că importanţa acestor licee este decisivă pentru calitatea educaţiei şi a învăţământului.”, a declarat inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu.

Nu în ultimul rând, directorul CNPCB, prof. drd. Anamaria Ciobotaru, a declarat că “manifestarea a fost un real succes, în contextul în care toate liceele pedagogice din ţară formează, la momentul actual, învăţători-educatori”.

Consfătuirea naţională a directorilor liceelor pedagogice a avut ca finalitate elaborarea a trei documente specifice învăţământului pedagogic, care au avut în vedere domeniile: practica pedagogică în învăţământul pedagogic, managementul liceelor pedagogice şi structura olimpiadelor şi concursurilor derulate de instituţiile vocaţionale.

[scrollGallery id=33]