24.07.2013
În perioada rezervată depunerii contestaţiilor (23-24 iulie) de către candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ au fost înregistrate 41 de contestaţii.
Contestaţiile au vizat 16 discipline dintre cele 27 de discipline la care s-au susţinut probe, cele mai multe contestaţii – 11 au fost înregistrate la Limba şi literatura română şi matematică, metodica predării acestora, pedagogie şcolară şi elemente de psihologie a educaţiei (Învăţători/Institutori/Profesori pentru învăţământul primar), urmate de Limba şi literatura română (6) şi matematică (5).
Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 25-26 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 27 iulie a.c.