Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Cuvânt de deschidere a noului an școlar

Stimați colegi și părinți,

Dragi elevi,

 

Începutul anului școlar 2020-2021 stă sub semnul încrederii, al dorinței comune de a depăși orice obstacol. Începând de astăzi, învățământul constănțean va dovedi încă o dată că este pregătit să facă față provocărilor. Am demonstrat că avem capacitatea să ne adaptăm rapid, iar prin eforturile echipei părinți-cadre didactice-elevi vom găsi soluții, și de acum încolo, pentru tot ce ne propunem să împlinim.

 

Chiar dacă anul școlar debutează într-un context epidemiologic care aduce cu sine multe întrebări, incertitudini, am convingerea că procesul educațional va fi unul echilibrat și stabil, indiferent de scenariul abordat. Printr-o strânsă colaborare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția de Sănătate Publică Constanța și Instituția Prefectului vor fi alături de fiecare școală, astfel încât să ne asigurăm că pentru copiii noștri s-au creat cele mai bune condiții în instituțiile de învățământ constănțene.

 

În aceste momente, mai mult ca oricând, școala este a noastră, a întregii comunități. Sprijinul părinților, implicarea autorităților locale, susținerea din partea societății civile constituie repere de echilibru în acest an școlar. Numai prin contribuția tuturor școala va deveni un climat de siguranță, fundamental pentru educarea și formarea copiilor și a tinerilor noștri. Mesajul meu se adresează tuturor celor care înțeleg cât de important este să facem front comun și să avem încredere că educația își va păstra coerența și calitatea.

 

Pășim într-un nou și inedit an școlar. Pășim împreună: părinți, dascăli, copii. Alături unii de ceilalți, mergem pe drumul care va consolida și mai mult un parteneriat viabil, care să le ofere tinerilor un model de acțiune socială, responsabilă, îndreptată spre identificarea de soluții eficiente. Într-o societate cu o dinamică fluctuantă, într-un context care ne va testa capacitatea de colaborare și de adaptare, modul în care am ales să parcurgem acest drum va defini formarea societății noastre de mâine.

 

Doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au înțeles rolul indispensabil al educației, care trebuie să își continue traseul în orice condiții. Le mulțumesc în special colegilor mei, manageri și profesori, pentru efortul susținut și pentru că dovedesc din nou cât de bine își cunosc menirea.

 

Elevilor le cer să aibă încredere în munca oamenilor de la catedră, în misiunea școlii, să respecte regulile instituite pentru păstrarea sănătății lor și a celor din jurul lor. Le cer să ne fie parteneri, astfel încât să le putem oferi tot sprijinul pentru ceea ce vor avea de realizat ca un început sau ca o continuare firească a devenirii lor.

 

Mult succes și multă sănătate!

 

Inspector școlar general,

Prof. Sorin MIHAI