În săptămâna 18- 22 aprilie 2016, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța se derulează Programul Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!

Acesta urmărește implicarea elevilor, a cadrelor didactice și a comunității, în activități extracurriculare și extrașcolare, care să valorizeze aptitudinile şi competenţele copiilor în domenii diverse şi interesante.

În derularea activităților, școala constănțeană are numeroși parteneri: organizații nonguvernamentale, instituții de cultură, autorități locale, agenți economici etc. Oferta de acțiuni pentru această perioadă a fost stabilită după o consultare prealabilă a tuturor factorilor implicați în demersul educațional: părinte, elev, cadru didactic, comunitate.

Așadar, în urma acestor consultări au fost stabilite variate activități, printre care amintim:

  • ciclul preșcolar:
    • vizite la agenți economici, vizionare de piese de teatru, vizite la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Delfinariu;
    • ateliere de creație plastică;
    • concursuri culinare (ex. Micul bucătăraș), sportive, cultural- artistice.
  • ciclul primar:
    • vizite la muzee, vizionare de filme, concursuri.
  • ciclul gimnazial:
    • ateliere de creație în variate domenii;
    • participări la concursuri sportive și artistice în cadrul proiectelor județene sau regionale;
    • vizite la Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa București, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Casa Experimentelor București;
    • vizite la Centrele Școlare de Educație Incuzivă din Constanța;
    • pregătire pentru Evaluarea Naională.
  • ciclul liceal:
    • vizite la universitățile din Constanța, București, Iași, Sibiu;
    • pregătirea dosarelor pentru studiu universitar în țară și în afara țării;
    • întâlniri cu profesioniști din diverse domenii de activitate (ex. procurori, medici, diplomați etc.);
    • sesiuni de dezbateri în direcția alimentației sănătoase (de tip raw vegan), concursuri culinare interculturale;
    • ateliere de creație (literară și plastică), teatru (improvizație teatrală), întâlniri cu psihologi;
    • cluburi de dezbateri, cafenele literare, vizionări de filme cu mesaj educativ.

O mare parte dintre elevii constănțeni participă în această săptămână la proiecte (festivaluri, concursuri) educative județene, regionale, naționale, printre care se numără:

  • Festivalul Național de Scurt Metraj pentru Elevi Filmmic– Liceul Teoretic Traian Constanța;
  • Concursul Național de creație Tinere condeie- faza județeană;
  • Concursul Național de Reviste școlare- faza locală și faza județeană;
  • Concursul regional Educație pentru sănătate– Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța;
  • Concursul regional Diversitas– Școala Gimnazială George Enescu Năvodari;
  • Concursul județean”Le Petit Renard”- Liceul Teoretic George Călinescu Constanța.

Ne bucură faptul că, și în acest an, Programul Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! este conceput cu responsabilizarea elevilor, părinților, dar mai ales, cu participarea membrilor comunității locale și a reprezentanților societății civile. Școala aparține comunității. Așadar săptămâna activităților nonformale este un excelent prilej pentru elevi de a-și exersa- mai mult ca oricând- talentele, abilitățile, competențele și de a utiliza în această direcție și resursele comunității a declarat Inspectorul Școlar General prof. Zoia- Gabriela Bucovală.