Luni, 18 mai 2015, ora 9.00, 5.800 de elevi de clasa a II-a din 137 de unități școlare susțin proba la disciplina Limba română, care vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise. Marți, 19 mai a.c., elevii susțin cea de-a doua probă, evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite, urmând ca miercuri, 20 mai a.c. să fie evaluați la Matematică. Toate cele trei probe se desfășoară pe parcursul a 30 de minute.
Elevii susțin probele în sălile în care își desfășoară activitatea în mod curent, fiind așezați în bănci în ordinea obișnuită. Testul este administrat de învățătorul/profesorul pentru învățământ primar de la clasă care va fi asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și respectă următoarele cerințe: formularea clară, precisă, în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare și dificultate de nivel mediu. Evaluarea testelor se realizează în cadrul unității de învățământ, de către două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul clasei și se va finaliza în cel mult șapte zile de la data susținerii ultimului test la clasa respectivă.
La nivelul clasei a II-a, în urma solicitării scrise a părinților, 25 de elevi susțin probele cu teste adaptate și 12 elevi, cu teste unice, în condiții speciale (sală separată, profesor de sprijin, prelungirea timpului de lucru).