15.06.2013
În perioada 13-14 iunie 2013, s-a desfăşurat la Constanţa a IV-a ediţie a Forumului cooperării descentralizate româno-franceze, eveniment la care a participat şi inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, alături de inspectorii şcolari generali adjuncţi şi de specialitate.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti şi au participat viceprim-ministru Liviu Nicolae Dragnea, ambasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Philippe Gustin, 38 de delegaţi francezi, senatori şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Forumul reprezintă o formă de manifestare a Parteneriatului strategic încheiat între România şi Franţa care s-au angajat să sprijine structurile asociative ale autorităţilor publice locale în dezvoltarea şi consolidarea parteneriatelor între comunităţile locale din cele două ţări.
La atelierele de lucru vizând cooperarea pentru o dezvoltare durabilă a spaţiului rural şi politicile locale şi parteneriatele româno-franceze în favoarea copiilor şi tinerilor au participat, din partea inspectori şcolari şi directori de unităţi şcolare şi profesori de limba franceză.