Inspectoratul Școlar Județean Constanța aplică în mod consecvent și determinat legislația în domeniul învățământului, respectând principiile echității și egalității de șanse, preocuparea instituţională fundamentală fiind aceea de a creşte calitatea actului educaţional şi a resursei umane din acest sistem.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa învestește încredere în cadrele didactice cu care colaborează şi în calitatea umană a acestora și apără, alături de sindicate, colegii din sistemul de învăţământ. Aşadar, orice atingere nefondată adusă oricărei unități școlare se răsfrânge implicit asupra tuturor cadrelor didactice. Un astfel de prejudiciu trebuie şi va fi supus atenţiei organelor abilitate ale statului în vederea cercetării şi dispunerii măsurilor aplicabile.
Singura preocupare a ISJ Constanța este promovarea interesului superior al elevilor și al sistemului de educație, în afara oricărei afiliaţii şi a oricărui interes. Unicul reper în exercitarea atribuţiilor instituţionale îl constituie legislaţia în vigoare.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța şi-a exprimat continuu deschiderea către iniţierea de proiecte care să valorizeze oportunităţile de dezvoltare educaţională la nivel local, prin colaborarea cu instituţiile publice, organizaţiile nonguvernamentale, asociaţiile de părinţi, reprezentanţii aleşilor locali/parlamentari, lideri politici în spiritul asumării responsabilităţii sociale, al recunoaşterii educaţiei ca prioritate comună și absolută.
Delimitarea clară a obiectului nostru de activitate de orice alte interese din diverse sfere este primordială şi reflectă eforturile depuse pentru recunoaşterea şcolii ca real reper în comunitate şi pentru păstrarea demnităţii binemeritate a colegilor profesori.