30.09.2013
Luni, 30 septembrie a.c., inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a participat la conferinţa de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa în contextul derulării, la nivel naţional, a celei de-a VIII-a ediţii a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii” (perioada 30 septembrie – 4 octombrie a.c.).
Referitor la acţiunile de prevenire a infracţionalităţii în şcoli şi a delincvenţei juvenile, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a declarat „Ne dorim ca în baza protocolului încheiat cu Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa să diminuăm cazurile de violenţă precum şi pe cele de infracţionalitate întâlnite în şcoli. Am avut foarte multe situaţii în care am apelat la aceste instituţii şi am primit sprijinul prompt al organelor de poliţie. Avem rezultate deosebite în combaterea corupţiei şi a fraudei la examenele naţionale unde cooperarea cu instituţiile statului a fost una foarte bună atât în interesul elevului cât şi al învăţământului de stat”.
Totodată, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a mulţumit atât Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa, cât şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru colaborarea şi implicarea lor în activităţile de combatere şi prevenire a infracţionalităţii atât în şcoală, cât şi în proximitatea acesteia.