Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Întâlnire de proiect Comenius Regio “IQ – EQ – HQ : elements for a balanced student facing the new challenges of an unstable European society” cu participarea a 7 parteneri greci, la a treia întâlnire, în Constanţa

23.04.2013

În perioada 23-28 aprilie 2013 a avut loc a treia întâlnire din cadrul proiectului Comenius Regio “IQ – EQ – HQ : elements for a balanced student facing the new challenges of an unstable European  society”, în Constanţa. Proiectul, al cărui beneficiar este ISJ Constanţa, este finanţat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning (Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii), cu un buget de 36.500 euro, şi se va derula în perioada 2012-2014, în parteneriat cu Directoratul Învăţământului Secundar din Pireu, Grecia.

Echipa de proiect din cele două țări partenere a lucrat în cadrul a trei ateliere de lucru cu profesorii şi formatorii partenerilor locali ai ISJ Constanţa: Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna şi World Vision. Atelierele au fost structurate având la bază o metodologie realizată pe baza răspunsurilor chestionarelor aplicate elevilor, profesorilor şi voluntarilor, în cele două regiuni, în luna martie 2013, chestionare ce au avut 70 de întrebări şi care s-au axat pe IQ-EQ-HQ. Principalele teme de discuţie au fost: interpretarea răspunsurilor date de elevi, profesori şi voluntari-elevi, interpretare făcută de psihologi, sesiuni de reflecţie asupra comunicării şi cercetărilor privind fericirea ca şi coeficient (HQ), stabilirea activităţilor preventive pe baza răspunsurilor chestionarelor şi a atelierelor ce se vor organiza mai departe în mai-iunie 2013 pentru elevi, profesori şi părinţi, în cele două regiuni.

Următoarea întâlnire a echipei de proiect va avea loc în Atena, Grecia, în luna iunie 2013, unde se vor organiza trei ateliere de formare de către Institutul de Cercetare Psihopedagogică şi se va întocmi raportul intermediar.

Manager de proiect,

Inspector Școlar General

Prof. dr. Răducu Popescu.