14.07.2014
Luni, 14 iulie a.c., începând cu ora 10:00, la Colegiul Comercial „Carol I” s-a desfăşurat proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ. Din cei 274 de candidaţi înscrişi, 25 au absentat, iar 65 s-au retras din examen. Conform metodologiei „candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi părăseşte sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale”.
O candidată care susţinea proba de concurs la disciplina educaţie fizică a fost eliminată pentru fraudă (notiţe).
Menţionăm că nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la proba scrisă, este opt.
Cadrele didactice care promovează examenul naţional de definitivare în învăţământ dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Rezultatele iniţiale se vor afişa pe data de 19 iulie, iar înregistarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se va realiza în intervalul 19-20 iulie. În perioada 21-23 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi publice în data de 24 iulie.