28.08.2013
Miercuri, 28 august a.c., 1.439 de candidaţi din cei 1.773 înscrişi au susţinut proba scrisă obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie.
6 candidaţi din patru centre de examen au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă (telefoane mobile, notiţe şi însemnări): Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa , Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanţa şi Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari.
Potrivit metodologiei de organizare a examenului, cei 6 candidaţi care au fost eliminaţi de la examen, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, au pierdut dreptul de a susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.
Vineri, 30 august a.c., 2.023 de candidaţi înscrişi au dreptul să susţină proba la alegere a profilului şi specializării, astfel: Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – profilul real – Geografie, Filosofie, Economie, Psihologie și Logică – profilul umanist.