17.12.2014
Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, va semna joi, 18.12.2014, ora 10.00, în Aula Magna a Universității „Ovidius” din Constanța protocolul de colaborare cu reprezentanții Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.
Obiectivul general al proiectului constă în creşterea gradului de ocupare a tinerilor absolvenţi şi creşterea adaptabilităţii acestora la primul loc de muncă după absolvire printr-o serie de activităţi integrate de informare, consiliere, acţiuni de mentorat la locul de muncă şi acordarea de subvenţii pentru plata salariilor. De asemenea, proiectele sunt în strânsă legătură cu obiectivul general al Axei Prioritare 2 a POSDRU 2007-2013: „creşterea ocupabilităţii persoanelor aflate în perioada de educaţie şi formare profesională iniţială, precum şi creşterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere”.
La eveniment participă rectorul Universității „Ovidius”, prof. univ. dr. Sorin Rugină, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, reprezentanți ai Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii – Florin Nicolae Jianu, fost ministru delegat pentru IMM și Turism, Andreea-Maria Severa, Șef Birou România HUB, studenți și elevi.