Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

„Săptămâna altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

4.04.2014

În săptămâna 7-11 aprilie,  se va desfăşura „Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” în cadrul căreia vor avea loc etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare, cât şi activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, de educaţie rutieră, PSI, reacţii corecte în situațţi de urgenţă etc.

La nivelul judeţului Constanţa,  Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, în colaborare cu Grădiniţa „Amicii”, Grădiniţa „Căluţul de mare”, Grădiniţa Nr. 8 şi Grădiniţa de aplicaţie a Colegiului Naţional „Constantin Brătescu” desfăşoară proiectul  „Joaca este sănătoasă”.  Proiectul cuprinde activităţi sportive sub formă de întrecere care vor fi coordonate de cadre didactice universitare, lect. univ. dr. Oltean Antoanela,  lect. univ. dr. Gidu Diana Victoria,  lect. univ. dr. Popa Cristian şi de studenţii anului III. Proiectul se va desfăşura în cadrul programului „Săptămâna altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” şi urmăreşte familiarizarea preşcolarilor cu activităţile sportive desfăşurate pe terenul de sport, cu aparatele şi mijloacele reprezentative unor sporturi, dar, în principal, informarea acestora despre beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii.

Tot în această perioadă,  în baza parteneriatului cu Inspectoratul  Şcolar  Judeţean Constanța şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Asociaţia Centrul de Excelenţă în Mediere şi Educaţie „Lumina”  va  derula proiectul „Fii lumină”,  în cadrul căruia  copiii cu dizabilităţi  vor participa la ateliere de modelaj în lut, vor face vizite de descoperire a patrimoniului etnologic şi a grădinilor de legume din muzeu. În derularea acestei acţiuni vor participa şi studenţi, voluntari de la Facultatea de Psihologie şi Ştiintele Educaţiei, secţia Psihopedagogie specială, anul II din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

De asemenea, Seminarul Teologic Constanţa, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Traian” şi Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu organizează miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 10:00, în sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului, activitatea „Dialogul dintre teologie şi ştiinţă în contemporaneitate”, sub patronajul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi al Arhiepiscopiei Tomisului.

În deschidere vor lua cuvântul  I.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Seminarului Teologic „Sf. Dionisie Exiguul” Constanţa, pr. prof. drd. Ilie Petre şi inspectorul şcolar de fizică,  prof. Mădălina Ivănescu. În program sunt incluse teme, cum ar fi: „Învierea între tradiţie şi ritual”, „Dialogul dintre teologie şi ştiinţă din punctul de vedere  fizicii”, Natura luminii”, „Einstein şi religia”, „Cum s-a creat Universul” etc.

În timp ce colegii lor vor fi implicaţi în diferite activităţi extraşcolare, aprox. 270 de elevi vor participa în săptămâna 7-11 aprilie 2014, la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare (conform anexei).

Cu acest prilej, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Rezultatele obţinute de elevii constănţeni dovedesc implicarea, în egală măsură, a profesorilor şi a familiilor. Cadrul corect de desfăşurare, asigurat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa pentru toate competiţiile, a creat condiţii egale tuturor, prin eliminarea taxelor de participare. Îi felicit pe cei care au participat şi le doresc mult succes celor care vor continua competiţiile în săptămânile următoare.  Ne dorim ca anul viitor elevii pregătiţi la Centrul de excelenţă să obţină cele mai bune rezultate la competiţiile naţionale şi internaţionale. Le mulţumesc celor 4.451 de cadre didactice care au contribuit la desfăşurarea în condiţii excelente a concursurilor şi olimpiadelor şcolare  la care  au participat peste 28.536 de elevi.”