Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Simulări Evaluare Naţională 2014

17.02.2014

Marţi, 18 februarie a.c., va avea loc simularea probei de Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale, urmând ca miercuri, 19 februarie a.c., să se desfăşoare proba scrisă la Matematică.

Probele scrise încep la ora 09.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv pâna la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.

Camerele de supraveghere video vor funcţiona atât în  sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele pentru Evaluarea naţională, cât şi în sălile  în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în  sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.

Rezultatele vor fi afişate pe 7 martie a.c.,  şi  nu se contestă.  Ele vor fi  analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Simularea Evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a are drept scop familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.