Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

ANUNȚURI

ȘTIU SĂ-MI ALEG MESERIA

În perioada 9-10 noiembrie 2017 Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Instituția Prefectului, autoritățile locale și operatorii economici, organizează târguri educaționale dedicate învățământului profesional și dual, sub titlul “Știu să-mi aleg meseria” .

Prezentările de oferte vor avea loc, de această dată, numai în localităţi din mediul rural, precum Cobadin, Cumpăna, Crucea şi Cogealac, acolo unde există un interes mai crescut din partea elevilor şi a familiilor acestora pentru beneficiile şi avantajele burselor profesionale, dublate de suplimentele financiare din partea operatorilor economici parteneri de practică.

Având în vedere opţiunile tot mai numeroase ale elevilor pentru pregătire în meserii cerute de piaţa muncii, unităţile şcolare de profil, alături de unităţile gimnaziale şi partenerii educaţionali, vor contribui, încă de la începutul acestui an şcolar, la îmbunătăţirea semnificativă a consilierii şi orientării profesionale în rândul elevilor de gimnaziu.

În această perioadă, unităţile cu învăţământ profesional vor expune în standurile proprii produse/servicii/demonstraţii, etc., executate de către elevii care se pregătesc pentru dobândirea unei calificări profesionale.

Vizitatorii vor putea remarca prezenţa partenerilor de practică, operatori economici din domeniul pregătirii dar şi a consilierilor şcolari CJRAE care vor aplica şi distribui chestionare necesare cercetării opţiunilor şcolare ale elevilor.

Cu această ocazie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța pune la dispoziție formulare elaborate de Ministerul Educației Naționale, în sprijinul operatorilor economici care își pot lansa solicitările de școlarizare în învățământul profesional și dual pentru anul școlar 2018-2019.

Unitățile școlare cu învățământ profesional își vor expune oferta de formare și parteneriatul cu operatorii economici pe parcursul unei zile, după cum urmează:

9 noiembrie – orele 09.00-17.00

Cobadin – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 10.00

  • Liceul Cobadin
  • Liceul Tehnologic “Nicolae Istrăţoiu” Deleni
  • Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Dionisie Exiguul” Constanta
  • Liceul Tehnologic Independenţa
  • Liceul Teoretic Băneasa
  • Liceul “Regele Carol I” Ostrov
  • Liceul Teoretic Negru Vodă
  • Liceul Tehnologic “Radu Prişcu” Dobromir
  • Colegiul Tehnic “Nicolae Titulescu” Medgidia
  • Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
  • Liceul Tehnologic “Axiopolis” Cernavodă
  • Colegiul “Dobrogea” Castelu

 

Cumpăna Campusul școlar – festivitate de deschidere – ora 12.00

  • Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” Cumpăna
  • Liceul Tehnologic “I.N. Roman” Constanța
  • Liceul Tehnologic “C.A. Rosetti” Constanța
  • Colegiul Tehnic de Marină “A.I. Cuza” Constanța
  • Colegiul Comercial “Carol I” Constanța
  • Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanța
  • Liceul Tehnologic “Deonida Leonida” Constanța
  • Liceul Tehnologic “Gh. Miron Costin” Constanța
  • Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” Constanța
  • Colegiul Economic Mangalia
  • Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” Mangalia
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Albatros” Constanța
  • Liceul Tehnologic UCECOM “Spiru Haret” Constanța

 

10 noiembrie – orele 09.00-17.00

Crucea – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 9.00

  • Liceul Tehnologic Crucea
  • Liceul Tehnologic “I.C.Brătianu” Nicolae Bălcescu
  • Liceul Tehnologic Ciobanu
  • Liceul Tehnologic “Carsium” Hârşova

 

Cogealac – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 10.00

  • Liceul Tehnologic Cogealac
  • Liceul Tehnologic Mihai Viteazu
  • Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” Năvodari
  • Liceul Tehnologic “Ion Podaru” Ovidiu

 

INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL,

Prof. Petrică Miu

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL ADJUNCT,

Prof. Anca Iuliana Dragomir

Coordonator,

INSPECTOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL ȘI TEHNIC,

Prof. dr. Gabriela Carmen Neagu