3.07.2013
Miercuri, 3 iulie 2013, s-au afişat rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013. În judeţul Constanţa, s-au depus 571 de contestaţii dintre care 414 la disciplina limba şi literatura şi 157 la matematică.
La disciplina Limba şi Literatura Română, înainte de contestaţii, dintre cei 5.436 de absolvenţi prezenţi, note peste 5.00 au obţinut 4.504 candidaţi, iar după contestaţii, 4.509 candidaţi. Note sub 5.00, înainte de contestaţii, au obţinut 932 de absolvenţi, iar după contestaţii, 927 de candidaţi.
La matematică, înainte de contestaţii, dintre cei 5.413 absolvenţi prezenţi, note peste 5.00 au obţinut 3.938 de candidaţi, iar după contestaţii, 3.820 de candidaţi. Note sub 5.00, înainte de contestaţii, au obţinut 1.475 de candidaţi, iar după contestaţii, 1.593 de candidaţi.
De asemenea, la nivelul judeţului Constanţa, înainte de contestaţii, s-au obţinut 422 de note de 10, dintre care 15 la limba şi literatura română şi 407 la matematică. După contestaţii, s-au obţinut 429 de note de 10, dintre care 15 la limba şi literatura română şi 414 la matematică.
Aşadar, după rezolvarea contestaţiilor, la nivelul judeţului Constanţa s-au obţinut note peste 5 în proporţie de 75,75 %.
Potrivit calendarului de admitere la liceu, în perioada 5-9 iulie a.c., absolvenţii clasei a VIII-a vor completa opţiunile în fişele de înscriere. Elevii vor fi repartizaţi computerizat pe 16 iulie, iar pe 17 iulie listele cu absolvenţii repartizaţi vor fi afişate la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi.
2.07.2013
Marţi, 2 iulie, s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” proba la limba maternă – Limba şi literatura turcă la care au participat 14 candidaţi. Miercuri, 3 iulie, 6.950 de candidaţi vor susţine proba obligatorie a profilului, astfel: la Matematică – 5.920 şi la Istorie – 1.030.
Examenul se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării – proba E) d). Afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, 8 iulie, între orele 12.00 – 16.00. Contestațiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.
Menţionăm că potrivit metodologiei de organizare a examenului, cei 21 de candidaţi care au fost eliminaţi de la prima probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, au pierdut dreptul de a susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni. Pentru comunicarea situațiilor care contravin legii, Ministerul Educaţiei Naţionale a creat pe site-ul www.edu.ro, pe prima pagină, o secțiune specială – Sesizează fapte de corupție aici! De asemenea, orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 poate fi semnalată și pe site-ul www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde 0800.801.100, între orele 8.00 – 21.00.