17.09.2013
Luni, 16 septembrie a.c., a început anul şcolar 2013-2014, marcat prin festivităţi organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor-Daniel Constantinescu, senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Stelian Martin.
În acest an şcolar, sute de copii din judeţul Constanţa vor învăţa în unităţi şcolare nou construite şi dotate corespunzător. Este cazul școlilor generale din Amzacea, 23 August, Siliştea, Mircea Vodă, Cotu Văii, Ciocârlia de Sus şi Tortoman și grădiniţelor din Topraisar, Grădina şi Oltina. Şcolile au fost ridicate cu bani şi de la Ministerul Educaţiei Naţionale şi de la Banca Mondială, iar grădiniţele au beneficiat de fonduri primite prin sponsorizări, de la primăriile localităţilor şi de la Consiliul Judeţean Constanţa
De asemenea, copiii din Crucea, Dumbrăveni, Ostrov, Lipniţa şi Vulturu au pășit în școli reabilitate, pregătite optim pentru debutul anului şcolar.
Inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a fost alături de preşcolarii Grădiniţei cu Program Normal Nr. 2 din Murfatlar şi de elevii Liceului Teoretic Murfatlar.
[scrollGallery id=37]