8.07.2013
În conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi Calendarul de bacalaureat 2013, luni, 8 iulie 2013, până la ora 12.00, în toate cele 22 de centre de examen se vor afişa rezultatele sesiunii iunie – iulie 2013.
Promovabilitatea la nivelul judeţului Constanţa, în această sesiune de bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 54, 28 %. În ceea ce priveşte promovarea pe filiere, situaţia se prezintă astfel: absolvenţi din promoţia curentă şi anterioară, filiera Tehnologică – 37, 14 %; absolvenţi din promoţia curentă şi anterioară, filiera Teoretică – 80, 42 %; absolvenţi din promoţia curentă şi anterioară, filiera Vocaţională – 84, 48 %.
Candidaţii din seria curentă au promovat examenul de bacalaureat în proporţie de 60, 60 %, iar dintre candidaţii din seriile anterioare au promovat 31, 37 %.
Anul trecut şcolar, în sesiunea de bacalaureat iunie-iulie 2012, s-a înregistrat o promovabilitate de 45, 17 %, înainte de contestaţii.
5.07.2013
„În această sesiune a examenului de bacalaureat ne-am propus ca probele scrise să se desfăşoare într-o notă de maximă corectitudine, intransigenţă şi intoleranţă la fraudă şi tentativa de fraudă. De aceea, am tratat cu maximă seriozitate şi responsabilitate organizarea acestui examen important pentru absolvenţii de liceu. Consider că rezultatele examenului trebuie să reflecte normalitatea şi realitatea învăţământului constănţean. Prin urmare, vor promova doar cei care s-au pregătit cu seriozitate, iar ceilalţi să înveţe că doar printr-un efort constant, prezenţă la ore şi corectitudine pot să obţină diploma de bacalaureat. Totodată, vom sancţiona cadrele didactice care vor fi găsite vinovate, după finalizarea cercetărilor.” a declarat inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu.
5.07.2013
Vineri, 5 iulie, 6.445 de absolvenţi de clasa a XII-a din cei 6.792 de candidaţi înscrişi au susţinut proba la alegere a profilului şi specializării (Biologie şi anatomie, Chimie, Informatică, Logică, Informatică, Fizică, Psihologie, Filosofie, Sociologie sau Geografie). La această probă, 21 de candidaţi din judeţul Constanţa au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă (telefoane mobile, ciorne, notiţe şi însemnări).
Potrivit metodologiei de organizare a examenului, cei 21 de candidaţi care au fost eliminaţi de la examen, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, au pierdut dreptul de a susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.
Afişarea rezultatelor va avea loc luni, 8 iulie a.c., până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 12,00 şi 16.00. Contestaţiile se vor soluţiona în intervalul 9 – 11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afişeze rezultatele finale.
5.07.2013
Vineri, 5 iulie a.c., pe site-ul admitere.edu.ro şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa https://isjcta.ro, la departamentul Examene naţionale, secţiunea Admitere s-a afişat lista candidaţilor ordonată descrescător în funcţie de mediile de admitere la nivelul judeţului Constanţa. Astfel, părinţii şi absolvenţii vor putea şti cu precizie pe ce loc se situează în ierarhia judeţeană şi vor putea completa mai uşor opţiunile, în perioada 5 – 9 iulie, pe fişa de admitere.
Menţionăm că media de admitere în liceu este calculată ca medie aritmetică dintre media notelor de la Evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.
Potrivit calendarului de admitere la liceu, absolvenţii vor fi repartizaţi computerizat pe 16 iulie, iar pe 17 iulie listele cu absolvenţii repartizaţi vor fi afişate la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi.
5.07.2013
În cursul zilei de vineri, 5 iulie 2013, s-au înregistrat două incidente, pentru care Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a solicitat intervenţia instituţiilor competente.
La centrul de examen de la Liceul Teoretic „G. Călinescu”, într-o sală de examen, un membru al comisiei şi inspectorii şcolari din cadrul ISJ Constanţa care monitorizau desfăşurarea examenului de bacalaureat au găsit un pachet de şerveţele în care se aflau câteva bancnote de 50 de lei.
Totodată, la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia au fost găsite de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa subiecte rezolvate şi fotocopiate pe băncile a doi candidaţi.
Instituţiile abilitate împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor sesizate, urmând să fie făcute propuneri legale în consecinţă.
3.07.2013
Miercuri, 3 iulie 2013, 6.574 de absolvenţi de liceu (6.950 înscrişi) au susţinut proba scrisă obligatorie a profilului, Matematică şi Istorie.
29 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă (telefoane şi materiale nepermise), astfel: 27 de candidaţi provin din seria curentă a absolvenţilor de liceu şi 2 candidaţi, din seriile anterioare, 26 susţineau proba la Matematică şi 3 la Istorie.
26 dintre cei 29 de candidaţi eliminaţi au fost identificaţi în cadrul centrelor de examen, monitorizate de către inspectorii şcolari ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Vineri, 5 iulie, va avea loc ultima probă din cadrul examenului naţional de bacalaureat, proba la alegere la alegere a profilului și specializării, Biologie şi Anatomie, Chimie, Informatică, Logică, Informatică, Fizică, Psihologie, Filosofie, Sociologie şi Geografie.
Afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, de 8 iulie, între orele 12.00 – 16.00. Contestațiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.
3.07.2013
Referitor la candidata care a susţinut miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Matematică, la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari menţionăm că a fost eliminată din examen la ora 11.00, pentru tentativă de fraudă (telefon).
Precizăm că instituţiile abilitate au fost sesizate, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va demara o anchetă internă.
1.07.2013
Luni, 1 iulie 2013, 6.437 de absolvenţi de clasa a XII-a din cei 6.714 de candidaţi înscrişi au susţinut proba scrisă la disciplina limba şi literatura română. La această probă, 21 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă (telefoane mobile, notiţe şi însemnări): 4 candidaţi de la Colegiul Tehnic „Vasile Pârvan”, 3 candidaţi de Colegiul Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, 2 candidaţi de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin”, 1 candidat de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, 8 candidaţi de la Liceul Tehnologic „C.A.Rosetti”, 2 candidaţi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna şi 1 candidat de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”.
În conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următorele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi.
Marți, 2 iulie, se desfășoară proba la Limba și literatura maternă – 14 candidaţi, iar miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie. Examenul se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d). Afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, de 8 iulie, între orele 12.00 – 16.00. Contestațiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.
Menţionăm că un elev care nu s-a prezentat la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat.