Loading Loading Dark Close Comments Tags Calendar Play Up Arrow Down Arrow

Comunicate de presă

Informare

20.12.2013

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa s-a autosesizat în cazul unor presupuse fapte în care au fost implicaţi elevi şi a solicitat instituţiilor abilitate ale statului să informeze Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa dacă  există informaţii referitoare la aceste aspecte.

În cazul în care nu  există sesizări, ISJ Constanţa solicită organelor competente să ia act de aceste presupuse fapte şi să  le verifice, urmând a ne fi comunicate  rezultatele  anchetei pentru a  putea demara cercetări la nivelul unităţilor  şcolare.

Mesajul inspectorului şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu

[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/12/Mesaj-ISG-Craciun-1.docx”]

7 elevi constănţeni, premiaţi de Guvernul României

100_3877

Miercuri, 18 decembrie, a avut loc, la sediul Guvernului, festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale pe discipline şcolare, în anul 2013, a profesorilor care i-au pregătit şi a unităţilor şcolare de unde provin elevii premiaţi.

Şapte elevi constănţeni cu rezultate remarcabile la olimpiadele  internaţionale din anul 2013, au fost premiaţi  miercuri, 18 decembrie, la sediul Guvernului:

George Chichirim, medaliat cu aur la Turneul internaţional de informatică de la Shumen, clasa a VIII-a, Colegiul Național  „Mircea cel Bătrân”, prof. Daniela Răvoiu şi prof. Mirela Chichirim;

Mircea Ioan Ignat, două medalii de aur la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene şi olimpiada pluridisciplinară Tuymaada – Fizică, clasa a X-a, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, prof. coordonator Claudia Dobrin;

Harman Bahriye Yldiz, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de limbă turcă, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” din Medgidia,  prof. coordonator Onder Sevil;

Amet Ghiulendan şi Asan Selin, menţiune, Olimpiada internaţională de limbă turcă,  Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” din Medgidia, coordonate de prof. Bolat Nurdanie;

Vlad Coşoreanu, medalie de bronz, Olimpiada internaţională de biologie, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Ovidius”,  prof. coordonator Carmen Bucovală;

Cristian Teleanu, medalie de argint la Olimpiada balcanică de matematică   pentru juniori, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Ovidius”, prof. coordonator Liana Cristina Homentcovschi. 

De asemenea, au fost premiaţi profesorii  – care i-au îndrumat pe elevi –  şi directorii unităţilor şcolare de unde provin elevii (http://www.flickr.com/photos/isjconstanta/sets/72157638817322746/).

100_3842

Evenimentul a fost găzduit de prim-ministrul Victor Ponta, în prezenţa ministrului Remus Pricopie, a ministrului delegat Mihnea Costoiu, a preşedintelui Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, Ecaterina Andronescu, şi a preşedintelui Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, Angel Tîlvăr.

Cu acest prilej, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Performanţele extraordinare  ale elevilor  noştri dovedesc încă o dată calitatea şcolii româneşti şi, implicit, a  şcolii constănţene. Îi felicit, deopotrivă, pe elevi şi profesori, dar vreau să-i felicit şi pe părinţii acestor copii minunaţi, pentru care spiritul competiţional nu mai are niciun secret. Sunt convins că rezultatele foarte bune obţinute în acest an conferă elevilor o motivaţie puternică de a munci mai mult, pentru ca în 2014 rezultatele să fie cel puţin la fel de bune. Mult succes în 2014!”

ERASMUS+ – curs de scriere de proiecte pentru tineret

18.12.2013

În perioada 13-15 decembrie 2013, la Constanţa, a avut loc primul curs de scriere de proiecte pentru tineret din cadrul programului Erasmus+, program de finanţare al Uniunii Europene în domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului pentru perioada 2014-2020.

Cursul a fost derulat de formatorii TiA („Tineret în acțiune”) cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

La curs au participat inspectorii pentru proiecte educative din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, cadre didactice, directori ai școlilor din judeţul Constanţa şi Brăila şi reprezentanţi ai ONG-urilor.

Participanţii au fost informaţi asupra specificului proiectelor europene de tineret finanţate prin Erasmus+, au învăţat să elaboreze, să planifice proiecte de tineret şi să utilizeze cadrul nonformal de învăţare în contextul proiectelor de tineret.

Ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional „Remember”

13.12.2013

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează în perioada 13.12. – 15.12.2013, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Remember“, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani.

Competiţia se desfăşoară pe  patru categorii:  solişti vocali cu vârste cuprinse între 8 şi 9 ani (categoria I); 10 şi 12 ani (categoria a II-a), 13 şi 15 ani (categoria a III-a) şi solişti vocali cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani (categoria a IV-a). Juriul festivalului va fi compus din personalităţi ale muzicii uşoare, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, redactori radio-tv, personalităţi culturale, specialişti în domeniu din ţară şi de peste hotare, precum şi reprezentanţi ai sponsorilor. Preşedintele juriului este compozitorul Viorel Gavrilă,  personalitate a muzicii uşoare româneşti.

Vineri, 13 decembrie, ora 12.00, la Palatul Copiilor,  are loc deschiderea oficială a  festivalului, iar duminică, 15 decembrie, ora 13.00, se va desfăşura Gala laureaţilor care va fi transmisă live şi  on-line pe internet.

Informaţii suplimentare referitoare la desfăşurarea şi organizarea festivalului se află pe  site-ul http://arteconstanta.ro/.

Recepția finală a obiectivului „Reabilitare și extindere – Școala Gimnazială Nr. 1 Vulturu”

13.12.2013

IMG_0142

Marți, 11.12.2013, în comuna Vulturu, a avut loc recepția finală a lucrărilor executate  la Școala Gimnazială Nr. 1 Vulturu. La eveniment au participat: Eugen Marius Berbec, primarul comunei Vulturu,  prof. Carmen Bîzîiac, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Vulturu  și trei reprezentanți ai Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare.

Scopul principal al proiectului a fost de a răspunde nevoilor concrete ale copiilor prin asigurarea unor servicii îmbunătățite, care să favorizeze atingerea potențialului maxim al fiecărui copil. În acest sens, s-a făcut o reabilitare a celor două corpuri de clădire  pe  o suprafață de 446 mp  și o extindere a unui corp de clădire cu 143 de mp.

unnamed (1)

Olimpiada Lectura ca abilitate de viaţă, etapa judeţeană

7.12.2013

Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 7 decembrie 2013, Olimpiada Lectura ca abilitate de viață, la care vor participa 950 de elevi  atât din municipiul, cât și din județul Constanța.

Competiția se adresează tuturor elevilor din gimnaziu şi liceu, capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării personale și se va desfășura în șase unități școlare: Școala Gimnazială Nr. 16 Constanța (cls. a V-VI), Școala Gimnazială Nr. 43 „Ferdinand” (cls. VII-VIII), Colegiul Național de Arte „Regina Maria” (nivel liceal), Liceul Teoretic „Ion Podaru” din Ovidiu, Școala Gimnazială Nr. 1 din Eforie Nord și Școala Gimnazială „A. V. Rădulescu” Murfatlar.

Proba scrisă va începe la ora 9.30, iar accesul elevilor este permis în intervalul orar 8.30-9.00. Pe parcursul celor trei ore, elevii trebuie să facă dovada deținerii  competenţelor de lectură, capacității de a reflecta asupra textelor literare și nonliterare, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.

 

2.274 de participanți, la cea de-a doua ediție a Concursului județean de matematică „Tomis”

4.12.2013

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează sâmbătă, 7.12.2013, Concursul de matematică „Tomis”, care se adresează elevilor claselor V-VIII pasionaţi de matematică şi dornici să intre într-un sistem competiţional deschis, transparent, cu niveluri diferite de dificultate.

Etapa locală a acestui concurs, aflat la a doua ediţie, se va desfăşura în patru unităţi şcolare din municipiul Constanţa: Şcoala Gimnazială Nr. 38 „Dimitrie Cantemir”, Şcoala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu”, Şcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul”, Liceul Teoretic „Decebal” şi în şase unităţi de învăţământ din judeţ: Şcoala Gimnazială „G. Enescu” Năvodari, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Ovidiu, Liceul Teoretic „I. Cotovu” Hârşova, Liceul Tehnologic „D. Hurmuzescu” Medgidia, L. T. „Anghel Saligny” Cernavodă şi Şcoala Gimnazială Nr. 1 Mangalia. Accesul elevilor în săli este permis în intervalul orar 9.00-9.30, iar proba scrisă va începe la ora 10.00. Rezultatele vor fi  afişate pe forumul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, la departamentul Matematică.

Cu acest prilej, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu,  a precizat: „Aşa cum am promis încă de anul trecut, încurajăm, în continuare, prin acest concurs gratuit participarea tuturor elevilor interesaţi de matematică, competiţie şi de noi provocări ale minţii. Creşterea numărului de participanţi evidenţiază încă o dată buna organizare, atractivitatea subiectelor, seriozitatea elevilor şi a cadrelor didactice. Felicit membrii consiliului consultativ al disciplinei pentru iniţierea acestui concurs judeţean şi le doresc  elevilor mult succes sâmbătă, 7 decembrie 2013.”

index.php

Accessibility Tools