Interviu cu profesorul de fizică Butuceanu Laurenţiu

30.09.2013

Pentru a vedea înregistrarea video accesaţi link-ul:

http://www.youtube.com/watch?v=reARl0IVO4A&feature=youtu.be

Reputatul profesor de fizică, Butuceanu Laurenţiu, s-a născut pe 01 ianuarie 1942, în jud.Constanţa. În anul 1965, a absolvit cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Chimie, secţia Fizică-Chimie şi, în acelaşi an, a fost repartizat la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. După examenul de definitivare în învăţământ, în anul 1968, a fost transferat la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa unde şi-a desfăşurat activitatea până în anul 2007, data pensionării.

De-a lungul carierei sale didactice, a fost solicitat şi a avut, printre altele, diferite resposabilităţi: şef de catedră, responsabil al comisiei metodice de fizică la Casa Corpului Didactic, profesor metodist la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, îndrumător de practică pedagogică a studenţilor de la Facultatea de Fizică, Universitatea „Ovidius” Constanţa.

Activitatea de la catedră i-a fost apreciată prin calificativele date de conducerea Liceului Teoretic „Ovidius”, prin înmânarea plachetei omagiale cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la înfiinţarea liceului, prin diplomele simbolice oferite de elevii diferitelor clase la absolvirea liceului şi prin acordarea medaliei „Meritul pentru învăţământ”, clasa I, din partea Preşedintelui României.

Reporter: Ce v-a determinat să deveniţi profesor de fizică? De mic aţi iubit fizica sau pasiunea pentru aceasta a venit pe parcurs?

Butuceanu Laurenţiu: Am luat contact de timpuriu cu munca didactică prin tatăl meu care a fost profesor de matematică. Prietenii de familie proveneau din acelaşi mediu şi discuţiile dintre ei se centrau pe probleme de învăţământ. Am văzut care sunt avantajele şi dezavantajele acestei profesii.

De mic, m-au atras activităţile practice şi, mai târziu, am înţeles necesitatea studierii fizicii pentru explicarea fenomenelor din natură. Am ales să studiez fizica şi chimia şi pentru a avea mai multe posibilităţi de practicare a diferitelor profesii, în cazul în care eşuam în învăţământ. Am verificat această alegere lucrând pentru scurtă vreme într-un laborator de chimie.

Reporter: Când şi unde v-aţi început cariera didactică?

Butuceanu Laurenţiu: Am absolvit actualul Colegiu Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa, după care am urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Chimie, secţia Fizică-Chimie, pe care am absolvit-o în anul 1965. Celor cu dublă specializare, fizică şi chimie, la repartizarea guvernamentală li se ofereau locuri în industrie, laboratoare şi învăţământ. Am optat pentru învăţământ. În municipiul Constanţa nu a fost dată nicio catedră liberă la liceu. Având medie mare de absolvire puteam să obţin catedră în multe alte oraşe, dar am ales localitatea Mihail Kogălniceanu de unde puteam să fac naveta cea mai comodă. La Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” am activat trei ani unde am predat fizică şi chimie. După examenul de definitivare învăţământ, în anul 1968 am fost transferat la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa, pe catedra de fizică, unde am avut post vacant. Aici mi-am desfăşurat activitatea până în anul 2007, data pensionării.

Reporter: Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să fiţi tot profesor de fizică?

Butuceanu Laurenţiu: Am avut atâtea satisfacţii pregătind multe generaţii pentru carieră şi viaţă încât tot învăţământul l-aş alege, în ciuda faptului că astăzi, este o goană pentru realizarea materială şi mai puţin pentru cea spirituală.

Reporter: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dumneavoastră de profesor?

Butuceanu Laurenţiu: Printre altele, notabilă este experienţa dobândită prin predarea la clasele speciale de fizică care au funcţionat în Liceul Teoretic „Ovidius”. Săptămânal erau programate cinci ore de predare-învăţare şi şase ore de practică – care se desfăşurau de multe ori în laboratoarele Facultăţii de Fizică din actuala Universitate „Ovidius” Constanţa. Nu am avut momente dificile, dar de tristeţe am avut, ca – practică în agricultură şi eşecul elevilor.

Reporter: Ce vă lipseşte cel mai mult din perioada în care aţi fost profesor la un liceu de stat?

Butuceanu Laurenţiu: Cel mai mult îmi lipseşte simţul demnităţii pe care unii l-au întinat în aprecierile lor jignitoare. Au pierdut din vedere faptul că învăţământul a fost organizat pe două paliere: unul de elită – liceele teoretice şi cele vocaţionale şi altul de masă – liceele industriale şi şcolile profesionale.

Reporter: Cum se desfăşurau orele de fizică, la clasă, cu elevii dumneavoastră?

Butuceanu Laurenţiu: Orele cred că erau bine organizate oricum foarte dense, valorificându-se tot timpul alocat. Am căutat să stabilesc echilibrul cel mai bun între predarea activă, rezolvarea de probleme şi lucrările de laborator. Obiectivul principal a fost formarea gândirii logice.

Reporter: Sunteţi cunoscut în lumea fizicii drept un foarte bun teoretician. Cum comentaţi această afirmaţie?

Butuceanu Laurenţiu: M-a pasionat fizica aşa că m-am informat în permanenţă.

Reporter: Aţi participat cu elevii dumneavoastră la numeroase olimpiade şi concursuri naţionale. Ce rezultate au obţinut elevii coordonaţi de dumneavoastră?

Butuceanu Laurenţiu: În principal, m-a interesat realizarea unui înalt nivel de însuşire a cunoştinţelor în vederea admiterii la facultăţile de vârf. Unii elevi au fost dispuşi să munceasă suplimentar pentru concursurile şcolare. Sunt mulţi elevi care au obţinut premii la fazele judeţene şi unii au obţinut premii şi la fazele pe ţară, ca Toma Daniel, Cavache Angelo, Oprişan Gabriel şi alţii.

Reporter: Avându-se în vedere dotarea minimală a unui laborator de fizică, cât de greu îi este unui profesor să se descurce cu elevii, la ore, în privinţa dezvoltării deprinderilor practice?

Butuceanu Laurenţiu: Predarea fizicii ca ştiinţă experimentală în liceu nu poate fi concepută fără laborator. Pentru laboratoarele slab dotate nu este uşor dar cu muncă şi puţină imaginaţie se pot dezvolta multe deprinderi practice.

Reporter: Consideraţi că, în prezent, numărul orelor de fizică este suficient pentru pregătirea elevilor la clasă? Cum erau elevii de acum 10, 20 de ani, mai bine pregătiţi?

Butuceanu Laurenţiu: Programul elevilor este foarte încărcat, deci nu cred că se poate mări numărul orelor de fizică, dar se pot îmbunătăţi programele şi manualele.

Până la Revoluţia din decembrie era o altă cerinţă. Majoritatea elevilor urma studii superioare tehnice şi la examenele de treapta a doua Bacalaureat şi Admitere la facultăţi erau probe de fizică, deci elevii erau interesaţi să înveţe.

Reporter: Cum priviţi schimbările actuale din programa şcolară la disciplina fizică? De exemplu, reintroducerea capitolului de electrostatică la clasa a X-a?

Butuceanu Laurenţiu: Capitolul „Electrostatică” este „alfabetul” electromagnetismului. E de neînţeles cum de a fost scos din programa de liceu.

Reporter: În programa şcolară actuală nu sunt prevăzute ore pentru tehnicile de laborator? Credeţi că ar fi util reintroducerea acestor ore de practică? Cât de mult i-ar ajuta pe elevi în înţelegerea fenomenelor fizice întâlnite în viaţa de zi cu zi?

Butuceanu Laurenţiu: Cred că este bine ca, în clasa a IX-a, prin programă la trunchiul comun să se introducă sisteme de unităţi, reprezentarea datelor şi erori de măsurare necesare pentru toate capitolele fizicii, iar la fiecare capitol să se introducă metode şi mijloace de măsurare specifice. Astfel, elevul este învăţat cu rigoarea ştiinţifică şi utilizarea instrumentelor.

Reporter: Ce credeţi că v-a recomandat ca membru în Comisie pentru elaborarea şi redactarea subiectelor pentru olimpiadele şi concursurile şcolare?

Butuceanu Laurenţiu: Cred că la această întrebare ar răspunde mai bine colegii cu care am colaborat.

Reporter: De-a lungul anilor, v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

Butuceanu Laurenţiu: Câteva nume pot menţiona aici, este vorba de: Negrescu Cristian, în prezent profesor la Universitatea „Politehnica” Bucureşti, Homentcovschi Laurenţiu- lector doctor Universitatea „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Matematică, Anghel Cristina – director al Liceului Teoretic „Ovidius” Constanţa, Homentcovschi Cristina- profesor de matematică la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa, Paşca Marius – informatician la Compania Google USA, Ivanov Vladimir – inginer, New York şi mulţi alţi elevi.

Reporter: În ceea ce priveşte relaţia profesor-elev, ce ne-aţi putea spune în privinţa generaţiilor actuale? Observaţi schimbări radicale din punctul de vedere al mentalităţii şi disciplinei?

Butuceanu Laurenţiu: Sunt schimbări mari. S-a micşorat distanţa catedră-bancă, comunicarea este mai bună şi, totuşi, se cultivă respectul reciproc.

Reporter: Domnule profesor, sunteţi un model pentru mulţi profesori de fizică. Ne puteţi spune care a fost modelul sau modelele dvs?

Butuceanu Laurenţiu: Am avut multe modele. În primul rând, tatăl meu apoi, profesorul de fizică şi matematică prin şcolile prin care am trecut. Mi-i amintesc cu plăcere, în liceu  pe Ion Vodă, în facultate pe academicianul Eugen Angelescu, profesorul Arno Kahane  şi lector Ion Petre.

Reporter: Ce sfaturi le-aţi da tinerilor dascăli sau celor care se pregătesc să urmeze o carieră în domeniul învăţământului?

Butuceanu Laurenţiu: Pentru a deveni un bun profesor, nu este suficientă doar pregătirea de specialitate şi metodică din facultate, trebuie o informare permanentă şi o proprie evaluare prin prisma rezultatelor obţinute. Un profesor bun se formează în primii cinci-şase ani de învăţământ. Dacă, după acest timp, constată că nu face cu pasiune activitatea didactică e bine să se îndrepte spre altceva.

N.B: Mulţumim profesorului de fizică, Butuceanu Laurenţiu, pentru interviul acordat.

[scrollGallery id=41]

Interviu cu profesorul de limba şi literatură română Vasile Coman

20.09.2013

Pentru a vedea înregistrarea video accesaţi link-ul:

http://www.youtube.com/watch?v=YtIqLfSKj4A&feature=youtu.be

Renumitul profesor de limba şi literatură română, Vasile Coman, s-a născut pe 26 noiembrie 1946, în Timişoara. În anul 1970, a absolvit Institutul Pedagogic Constanţa, secţia filologie – limba şi literatura română, astăzi având denumirea de Universitatea „Ovidius”, Facultatea de Litere. În perioada 1970-1990, a fost profesor titular la Canlia, comuna Lipniţa din jud.Constanţa. Între anii 1990-2011, a predat la şcoala Nr. 1 „George Enescu” din Năvodari, iar din 2011 şi până în prezent  este profesor la Liceul Teoretic Educaţional Center „Cambridge School of Constanta”. În anul 2008, Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale i-a înmânat Diploma de excelenţă pentru palmaresul realizat în domeniul educaţiei şi poziţia de excelenţă deţinută în galeria de olimpici ai şcolii româneşti.

De-a lungul carierei sale didactice a obţinut 13 premii naţionale la concursuri şi olimpiade şcolare, iar marele premiu l-a câştigat, în anul 2013, la Concursul internaţional de poezie „Europoesie et Terpsichore” la care au participat  reprezentanţi din 10 ţări. Motto-ul domniei sale este „Fiecare dintre noi, dascălii,  este un „Domnu` Trandafir” şi trebuie să avem grijă ceea ce lăsăm în urmă”.

Reporter: Ce v-a determinat să deveniţi profesor de limba şi literatura română?

Vasile Coman: Provocarea mi-a făcut-o profesorul de limba şi literatura română, Victor Chocheş, la Canlia. Am iubit şi iubesc dintotdeauna limba română pentru că îmi place să vorbesc, să cânt, să glumesc în limba română. Fără limba română, poporul meu ar avea de suferit. Sunt conştient că am obligaţia să veghez permanent la vitalitatea ei, dar mai ales la corectitudinea rostirii ei. Dacă au existat şi alte dorinţe, tendinţe în drumul meu în viaţă, busola mi-a fost limba şi literatura română.

Reporter: Când şi unde v-aţi început cariera didactică?

Vasile Coman: Cariera didactică am început-o în satul meu Canlia, în anul 1970, când după repartiţia guvernamentală, am ajuns profesor dar şi director al şcolii unde am fost elev. Ce poate fi mai înălţător? Mi-am dat seama că am o misiune nobilă, dar dificilă pentru că trebuia să-mi formez proiecte şi o echipă, căci singur nu aş fi ajuns să am o mulţumire care astăzi mă înnobilează.

În perioada începutului carierei mele, absolvenţii fie profesori, fie ingineri, fie medici sau de alte specialităţi aveau obligaţia să rămână în localităţile unde au primit repartiţia altfel intrau sub incidenţa Legii 27 pe care am asemănat-o cu „legământul lui Mihai”. Este vorba despre o lege pe care marele voievod a aplicat-o, dar a pierdut încrederea ţăranului. Marile oraşe, inclusiv Constanţa, au fost declarate oraşe închise. Aşadar, acolo, am rămas până când porţile au fost deschise de Revoluţia decembristă.

În urma unui concurs am obţinut punctajul transferului şi titularizării la Şcoala Nr. 1 „George Enescu” din Năvodari, unde „am găsit piciorul de Paris” aşa cum a numit acest orăşel inspectorul general adjunct din anul 1990, Ion Băraru.

Astăzi, în 2013, se împlinesc 43 de ani de activitate didactică. Pentru unii, ar putea fi acest drum obositor şi compătimitor, dar pentru mine NU! Pentru că mă simt alături de copii şi colegi la fel de tânăr ca ei. Părul alb trădează vârsta fizică, dar faptele mele dovedite în orice clipă în relaţia cu elevii stabilesc vârsta spirituală – sunt încă tânăr. Aşa a fost căci, aici, într-un oraş cu populaţie tânără, am reuşit să recuperez timpul trecut şi iată-mă acum, la ora bilanţului, pe care aş vrea să o amân pentru altădată.

Reporter: Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să fiţi tot profesor de limba şi literatura română?

Vasile Coman: Da, pentru că aşa este crezul meu. În această calitate de dascăl eu îmi pot etala şi alte calităţi. Sunt autodidact în muzică, dirijor de cor, de orchestră şcolară. Îmi pot coordona proiectele „Dobrogea-Cultură şi Civilizaţie”, „Spiritul lui Caragiale” şi, mai nou „Recuperarea, conservarea şi transmiterea tradiţiilor, datiniilor, obiceiurilor”.

Reporter: Aveţi un palmares impresionant de premii obţinute la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale. Care este secretul?

Vasile Coman: Secretul succesului îl cunoaştem cu toţii, dorinţa şi perseverenţa în muncă. Am dorit să fiu într-o permanentă competiţie cu mine însumi – mâine să fiu mai bun decât astăzi. Am creat un stil în a preda, în a consolida şi în a performa la etape superioare. Dacă în anul 1998, obţineam două menţiuni la etapa judeţeană pentru mine şi pentru şcoala în care activam, era ceva deosebit. În anul 2000, am primit două premii naţionale, la Olimpiada de Limba şi literatura Română şi la „Tinere Condeie”. Peste doi ani, am format o viitoare luptătoare călăuzită de spiritul învingătorului – Mădălina Grasu, cu care din clasa a V-a şi până în clasa a VIII-a inclusiv, am fost la finala Olimpiadei şcolare de limba şi literatura română obţinând premiul al III-lea, premiul I, medalia de aur, premiul „Vasile Pogor” acordat de Societatea „Junimea” şi „Dacia Literară” Iaşi. Apoi, am obţinut două premii II şi o menţiune pentru ca în acest an, în 2013 să obţin cu eleva, Smaranda Maria Bîrcă, Marele premiu la Concursul internaţional de creaţie poetică la care au participat 10 ţări francofone.

Reporter: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dumneavoastră de profesor?

Vasile Coman: Experienţa pozitivă a activităţii mele este capacitatea de care nu mă dezic implicându-mă în tot ceea ce înseamnă responsabilitate didactică. Momentul dificil al vieţii mele de dascăl a fost acela când îmi doream evadarea din spaţiul în care eram încorsetat prin legea de care aminteam mai sus.

Reporter: Ce vă lipseşte cel mai mult din perioada în care aţi fost profesor la o şcoală de stat?

Vasile Coman: Nu îmi lipseşte nimic, ba mai mult, am şansa ca originalitatea gândurilor, proiectelor mele să nu întâmpine oprelişti.

Reporter: Deşi sunteţi un om al scrisului nu sunteţi un om al hârtiilor… Cum comentaţi acest lucru?

Vasile Coman: De multe ori mi s-a demonstrat, fie din propria experienţă, fie din experienţa altora că „hârtiile” pot fi un factor de stres, un factor prefabricat, aşadar fals.

Reporter:  Sunteţi printre profesorii care aţi vrut să lăsaţi ceva în urma dumneavoastră. Numele profesorului Vasile Coman este legat şi de Festivalul de Teatru „Spiritul lui Caragiale”. De ce un festival dedicat lui I. L. Caragiale ?

Vasile Coman: Festival de teatru pentru că îmi place. Prin anul 1997, am făcut nişte cursuri de regie în teatru şi, de ce nu, actorie pentru că mi-a plăcut. Festivalul de teatru l-am iniţiat nu cu această titulatură, ci ca un moment sărbătoresc, o serbare şcolară în care noi, profesorii de limba şi literatura română să aducem acele colective de elevi care intră în spiritul personajului unei schiţe, a unei piese de teatru. În urma unei inspecţii la clasa a VI-a, domnul inspector Cileagă m-a felicitat, i-a felicitat şi pe copii pentru că lecţia de literatură – caracterizarea personajului principal din schiţa „D-l Goe” s-a desfăşurat foarte bine, dar „n-au râs copiii”. Trei ani am reflectat asupra acestei afirmaţii şi am avut revelaţia că oricare creaţie literară, fie schiţă, fie piesă de teatru semnată de marele Caragiale trebuie să aducă zâmbetul, buna dispoziţie pe faţa şi în sufletul cititorului-spectatorului. Aşa s-a născut Festivalul de Teatru „Spiritul lui Caragiale”.

Reporter:  Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru istorie?

Vasile Coman: Din anul 1953, când copil fiind, lângă profesorul Petre Diaconu de la Institutul de Arheologie din Bucureşti, am înţeles glasul pietrei din zidurile cetăţii Păcuiul lui Soare. Ţărmul Dunării, la gura Canliei, era plin de cioburi şi împreună cu elevii mei am început să refacem istoria pierdută prin aceste cioburi. Aşa s-a născut ideea de a face un muzeu şcolar, sătesc pe care l-am deschis în prezenţa unor oameni de cultură: Adrian Rădulescu, Petre Diaconu.

Reporter: De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

Vasile Coman: Nu-mi este greu să spun câteva nume şi sigur dacă le-aş spune nu aş supăra pe cineva pentru că în lecţia mea de viaţă predată copiilor invidia nu-şi are locul şi, totuşi, merită să spun numele câtorva elevi: Florentina Deceanu, Mădălina Grasu, Maria Enache, Adrian Bărăgan, Cozmin Andrei şi mulţi alţii.

Reporter: În ceea ce priveşte relaţia profesor-elev, ce ne-aţi putea spune în privinţa generaţiilor actuale? Observaţi schimbări radicale din punctul de vedere al mentalităţii şi disciplinei?

Vasile Coman: Nu observ nicio diferenţă între generaţii pentru că nu lipseşte mâna de maestru care cheamă spre sine prietenia, colaborarea copiilor.

Reporter: Credeţi că este nevoie în spaţiul literar de arbitrajul criticilor, acum când oricine are blog şi poate să-şi dea cu părerea?

Vasile Coman: Da, cu condiţia să îi fie recunoscută calitatea de critic a celui care se încumetă să abordeze textul literar. Aşa cum am mai spus-o pe un post de televiziune, textul literar nu este o glumă chiar dacă el este o comedie, pentru că în spatele cuvântului scris, enunţului conceput în laboratorul minţii creatorului se află mesajul pe care nu-l descoperă oricine.

Reporter: La ora actuală, televizorul şi internetul câştigă teren în defavoarea cărţilor? Cum pot câştiga profesorii lupta cu tehnologia?

Vasile Coman: Dacă un profesor pierde în lupta cu tehnologia înseamnă că nu a înţeles care îi este locul în această competiţie. Tehnologia creează instrumentele prin care maestrul dirijează corul. Aşadar, internetul şi televiziunea sunt precum manualele şcolare mijloace instrumentale didactice.

Reporter: În România, tirajul mediu pentru o carte este de 1.500 de exemplare. În Ungaria e în jur de 8.000. E cineva „vinovat“ de situaţia aceasta? Cititorul, lipsa lui sau scriitorul?

Vasile Coman: Sigur că este „vinovat” cineva, dar în niciun caz scriitorul. Sigur cel care îl reprezintă pe scriitor – editura şi piaţa de desfacere – care nu găseşte acele mijloace atractive care să se adreseze cititorului.

Reporter: Credeţi în implicarea intelectualului în politică?

Vasile Coman: Menirea intelectualului este o politică, depinde ce înţelegem prin politică pentru că dacă doar sensul restrictiv, cel care se regăseşte în actul administrativ, este înţeles că atunci este o greşeală. Marii învăţaţi, marii oratori au fost intelectuali nu scursoarea societăţilor din care proveneau.

Reporter: Dacă aţi fi ministru al Educaţiei ce aţi face pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţământ actual?

Vasile Coman: Să ştiţi că m-am gândit nu o dată la acest act, dar nu a fost o dorinţă, ci în retorica ce aş face-o găsesc acele pârghii prin care învăţământul românesc trebuie să-şi redobândească locul prin recuperare, dar şi prin racordare la noul planetar. Aşadar tradiţia şi noutatea trebuie să fie un proiect aflat în mâna unor valoroşi profesionişti, dar nu birocraţi, ci practicieni.

Reporter: Domnule profesor, sunteţi un model pentru mulţi profesori de limba şi literatura română. Ne puteţi spune care a fost modelul sau modelele dvs?

Vasile Coman: Am amintit şi mai devreme profesori din gimnaziu şi din timpul facultăţii, Victor Cocheş şi Cornel Regma, care în expunerile lor nu au adus oboseala, plictiseala auditoriului.

Reporter: Ce le-aţi sugera profesorilor de limba şi literatura română din noua generaţie?

Vasile Coman: Aşa cum am aplicat în activitatea mea principiul ce m-a călăuzit şi mă călăuzeşte – mâine să fiu mai bun decât astăzi, poate fi mai mult decât sfatul meu pentru că ignorarea insucceselor de la orele de curs atrage după sine o mare de dezamăgire şi aceasta se numeşte neputinţa izbândirii în demersul didactic.

 N.B: Mulţumim profesorului de limba şi literatura română, Vasile Coman, pentru interviul acordat.

 [scrollGallery id=38]

 

 

 

 

Interviu cu profesorul de educaţie fizică şi sport Muşat Radu Soare

11.09.2013

Pentru a vedea înregistrarea video accesaţi link-ul:

http://www.youtube.com/watch?v=DH1K6VkKeOM

Profesorul de educaţie fizică şi sport, Muşat Radu Soare, s-a născut pe 24 august 1942, în localitatea Plopeni, judeţul Constanţa. A absolvit Institutul de Cultură Fizică, Bucureşti 1964, şi în acelaşi an, a fost repartizat la Liceul Năvodari, iar în septembrie 1966 a fost transferat la cerere la Liceul „Economic” din Constanţa. Gradele didactice le-a obţinut în următorii ani: în anul 1967- definitivatul, în anul 1972- gradul al II-lea şi în anul 1980 – gradul I. Între 1966-1969, a lucrat, cu jumătate de normă, la Clubul Sportiv „Farul” din Constanţa, secţie gimnastică-fete. În 1974, a fost numit director adjunct la Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2 Constanţa, urmând ca în 1980 să fie transferat la cerere la Şcoala Nr. 35 din Constanţa. În anul 1988, din cauza reducerii activităţii, a fost transferat la Şcoala Nr. 29 din Constanţa. În acelaşi an, a primit titlul de Profesor Evidenţiat din partea Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, în cadrul Ordonanţei 7610. În perioada 1990-1999, a deţinut funcţia de director adjunct la Şcoala Nr. 29 din Constanţa, desfăşurând o intensă activitate metodică şi administrativă, iar între 1999-2005, data pensionării, a fost desemnat Şef de catedră. În 1992, a îndrumat practica pedagogică a studenţilor din anul al III-lea al IEFS Constanţa. În 2006 a primit premiul „Emilia Nicodin” pentru lecţie deschisă filmată în cadrul activităţii didactice metodice.

Reporter: Viaţa dumneavoastră a fost indisolubil legată de sport. Ce v-a determinat să deveniţi profesor de educaţie fizică şi sport?

Muşat Radu Soare: Nu m-am gândit niciodată că o să trebuiască să învăţ pe alţii. Îmi plăcea să lucrez eu, personal din toate sporturile câte ceva. Aşezat în faţa copiilor a trebuit să îmi selecţionez mijloacele, metodele prin care să-i pot face şi pe ei să înveţe mai uşor mişcările propuse. Încă de la începuturi am avut grijă de toţi copiii. De regulă, la disciplina educaţie fizică şi sport, cei mai dotaţi sunt cei daţi la o parte ori uitaţi, tocmai de aceea, mi-am îndreptat atenţia către aceşti elevi formând grupuri de lucru care aveau program diferenţiat, în aşa fel încât, toţi copiii să ajungă să-şi formeze deprinderile puse în lucru. Cele mai mari premii pentru mine au fost mărturisirile unor copii care nu au crezut niciodată că sunt în stare să execute asemenea mişcări. Am fost fericit că i-am făcut să descopere în ei capacităţi de care nu se credeau în stare.

Reporter: Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, aţi lua exact aceleaşi decizii de până acum? Aţi alege să fiţi tot profesor de educaţie fizică şi sport?

Muşat Radu Soare: Poate că da, doar că viaţa actuală se desfăşoară după alţi parametri.

Reporter: Când v-aţi început cariera didactică?

Muşat Radu Soare: În anul 1964, în octombrie, prin repartiţie ministerială, am început activitatea didactică în Năvodari. Baza materială şi sfaturile inspectorului de specialitate de atunci m-au ajutat să mă înscriu pe un drum fericit în ceea ce priveşte activitatea la catedră. Am realizat acolo o serie de activităţi extraşcolare bine apreciate, cum ar fi o echipă de atletism şi o trupă de dansuri populare dobrogene. În 1966, la cerere, m-am transferat la Liceul „Economic” din Constanţa, nou înfiinţat. Aici am avut o activitate fructuoasă, în scurt timp, devenind candidat pe locul I, la municipiu şi judeţ, la handbal băieţi şi fete. Totodată, participând la tot felul de activităţi sportive propuse de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, am primit din partea unităţii şcolare o diplomă pentru cea mai bună activitate sportivă de masă. Între 1966-1969, am lucrat cu jumătate de normă, la Clubul Sportiv „Farul” din Constanţa, secţie gimnastică – fete. Aici am obţinut locul al III-lea pe ţară, la echipa de fete, iar 2-3 sportive au fost chemate, mai departe, la Lotul Naţional.

În 1974, am fost numit director adjunct la Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2 din Constanţa. Întrucât Clubul nu avea secţie pe specializarea mea, la înţelegere cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, mi-am efectuat obligaţia de catedră tot la Liceul „Economic”. Iniţial, în Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2, am avut sarcini, în domeniul metodic, pentru ca mai târziu, în 1976, prin plecarea directorului Patrichi Gigel în Maroc, să răspund de întreaga activitate a şcolii. Au fost ani de muncă, dar şi de satisfacţie profesională. În acest sens, am inaugurat un cămin de 216 locuri destinat sportivilor noştri de performanţă, de altfel, unicul în ţară cu destinaţie Clubul Sportiv Şcolar. De asemenea, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa am făcut unele ameliorări de spaţii îmbunătăţind condiţiile de viaţă ale sportivilor căminişti. Graţie bunei selecţii de cadre didactice realizată de directorul Patrichi Gigel, la demararea activităţii Clubului, ani la rând, CSS Nr.2 s-a înscris printre cele mai bune cluburi sportive din ţară, prin rezultatele de excepţie obţinute la toate secţiile pe ramuri de sport.

În anul 1980, la cerere, am trecut în reţeaua şcolară şi am ocupat post la Şcoala Nr. 35 din Tomis Nord, în apropierea casei. Şi această şcoală, din păcate, nu avea sală de sport. Cu toate acestea, aici, am desfăşurat o bogată activitate sportivă de masă organizând concursuri atletice în parcul Tăbăcăriei şi întreceri la handbal băieţi şi fete, în curtea şcolii. Tot, în perioada aceasta, am început să lucrez şi baschet, evidenţiindu-se echipe de fete. Pentru întreaga activitate depusă, şi ca metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, am primit în 1988, titlul de „Profesor Evidenţiat” acordat de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului. În 1988, prin reducerea de activitate, m-am transferat la Şcoala Gimnazială Nr. 29 unde am avut pentru prima dată sală de educaţie fizică şi sport.

Reporter: Cum aţi ajuns să predaţi la Şcoala Gimnazială Nr.29 „Mihai Viteazu” din Constanţa? O parte din profesorii de educaţie fizică şi sport identifică Şcoala Gimnazială Nr.29 „Mihai Viteazu” cu profesorul Muşat Radu Soare. Dumneavoastră vă identificaţi cu această şcoală sau cu disciplina pe care aţi predat-o?

Muşat Radu Soare: Stimulat de baza materială am făcut tot felul de experimente, mai ales în domeniul organizării exersării în aşa fel încât să cresc şi interesul copiilor şi densitatea motrică în educaţia fizică. Dintodeauna am fost preocupat de abordarea diferenţiată formând, astfel, grupe valorice aproape în fiecare oră, aşa încât fiecare copil s-a putut bucura de o atenţie deosebită pentru realizarea programului impus. Am premiat întotdeauna pe copiii receptivi şi dornici să-şi însuşească programul propus. Cu toate că lucrasem mai mult handbal, tradiţia şcolii şi baza materială (şase panouri de baschet în interiorul sălii de sport şi şase panouri pe terenul de sport) m-au determinat să insist pe jocul de baschet. După câţiva ani de lucru şi de perfecţionare a unei strategii proprii şcolii, am început să obţinem rezultate bune şi foarte bune în competiţiile şcolare la baschet ajungând să ne calificăm de trei ori la faza pe ţară, de două ori ocupând locul V din opt echipe şi o dată neparticipând, nu din vina noastră. În paralel, şcoala a cunoscut o efervescentă activitate sportivă de masă în care au fost cuprinşi toţi elevii începând din clasa a II-a, sub conducerea mea. Am găsit mijloace să premiem peste 250 de copii, în fiecare an, la această activitate. Sunt bucuros că o serie de copii au îmbrăţişat meseria, chiar şi de la Liceul „Economic” am avut absolvenţi care au ales să-şi continue studiile la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Reporter: Tot la Şcoala Gimnazială Nr.29, în perioada 1990-1999, aţi ocupat funcţia de director adjunct. Cum caracterizaţi această perioadă?

Muşat Radu Soare: A reprezentat atât o perioadă dificilă, cât şi una frumoasă. Şcoala Nr. 29 „Mihai Viteazu” din Constanţa care a avut dintotdeauna o anumită „ţinută” a continuat să desfăşoare o activitate didactică deosebită şi unanim recunoscută. O serie de cadre didactice din şcoală au fost solicitate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa de a face propuneri pentru noile programe impuse de reforme. Toate brigăzile ministeriale care ne-au vizitat, la acea vreme, au avut numai cuvinte de laudă la adresa activităţilor urmărite în Şcoala Nr.29. La nivelul învăţătoarelor s-a produs un schimb de generaţii aproape în grup, eşalonul tânăr arătând disponibilitate la nou şi valoare. În şcoală, m-am preocupat de activitatea metodică a claselor I-IV. A fost o perioadă foarte bună pentru că am iniţiat şi foarte multe competiţii sportive. Eram tot timpul prezent la şcoală şi mă implicam în toate activităţile care necesitau prezenţa unui director.

Reporter: Mai târziu, în perioada 1999-2005, aţi fost desemnat şef de catedră la Şcoala Nr.  29. Ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiţi şef de catedră?

Muşat Radu Soare: A fost o experienţă nouă şi utilă pentru că, de data aceasta, catedra era formată din educaţie fizică, muzică şi desen. Am găsit noi căi de realizare a interdisciplinarităţii. Am colaborat cu desenul să ne facă diplome, grafice, panouri pentru popularizarea rezultatelor. Cu muzica ne-a sprijinit domnul profesor  Niculescu Paul, în realizarea unor dansuri sportive gen rap, în cadrul spectacolelor în care mă implicam. Tot ceea ce se întâmpla atunci era fascinant pentru mine şi pentru elevii mei.

Reporter: O perioadă bună de timp din 1973 şi până în 2005 aţi fost metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa? Cât de mult a contribuit acest lucru în cariera dumneavostră didactică?

Muşat Radu Soare: În primul rând, am învăţat să privesc, să discern şi să formulez o serie de sugestii utile celui inspectat. Totdeauna am ţinut mult să clarific împreună cu candidatul o serie de aspecte ale lucrului cu copiii care să-l ajute pe cel inspectat să înţeleagă cât mai bine, cum ar fi unele lipsuri şi căile prin care îşi poate remedia activitatea. Totdeauna am găsit şi părţi bune pe care le-am evidenţiat sporindu-i astfel candidatului încrederea în posibilităţile proprii. La solicitarea ISJ, am participat şi la organizarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante. În anul 1996, am fost moderator împreună cu profesorul Badea Petre la „Colocviile didactice constănţene”.

Reporter: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dumneavoastră de profesor?

Muşat Radu Soare: Pozitive au fost multe, în primul rând reuşitele unor copii în realizarea unor deprinderi motrice cărora li se păreau inabordabile. Momente dificile au apărut, după cum e şi firesc, în educaţie fizică puţine şi numesc aici accidentele. Nu au fost accidente de proporţii dar o entorsă, o căzătură nefericită au existat cu toate măsurile de precauţie pe care le-am luat. Necazul a fost cu atât mai mare cu cât preocuparea mea în eliminarea surselor de accident a fost una permanentă.

Reporter: De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

Muşat Radu Soare: Mi-e greu să dau nume dar pot spune că am avut câteva fete şi băieţi care au îmbrăţişat cariera de profesor de educaţie fizică şi sport. De asemenea, mi-au fost elevi şi o serie de sportivi din diferite ramuri sportive.

Reporter: Cunoaştem faptul că, în activitatea dvs didactică, aţi colaborat şi cu Institutul de Educaţie Fizică şi Sport. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Muşat Radu Soare: Ani de zile am colaborat cu Institutul la activitatea aceasta şi sper ca studenţii care au vrut să înveţe ceva să fi găsit în sfaturile mele ce era mai bun. A fost, în acelaşi timp, o provocare la autoperfecţionare şi a fost şi o dezamăgire întâlnind o serie de tineri neserioşi sau debusolaţi care, în niciun caz, nu ar fi trebuit să urmeze această cale. În mare, activitatea comună cu cadrele didactice de la Institut m-a ajutat să-mi cristalizez nişte idei în legătură cu noile direcţii ale şcolii.

Reporter: Există vreun concurs sau vreo competiţie sportivă şcolară la care să nu fi participat alături de elevii dvs?

Muşat Radu Soare: Ca să ai rezultate bune şi chiar foarte bune îţi trebuie multă muncă şi răbdare. Şi aşa cum am zis înainte îmi făcusem deja un sistem. Luam elevi de clasa a IV-a pe care îi iniţiam şi pe care îi mai chemam şi în vacanţă fără obligativitate doar  pe cei care erau în oraş. Începând din clasa a V-a făceam pregătire cu elevii cel puţin o dată pe săptămână împreună cu cei de clasa a VI-a, iar cei de clasa a VI-a participau şi la antrenamentul celor mari. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Ani de zile am câştigat la municipiu, la fete mai ales, la competiţia judeţeană şi la trei competiţii zonale ajungând la finala pe ţară. Cupa Consiliului Judeţean, de la înfiinţare, primele trei ediţii le-am câştigat noi. La băieţi am câştigat Cupa, în 2010, când am activat benevol. O competiţie la care am avut speranţe mari în calificarea la finala pe ţară s-a terminat cu ocuparea locului al II-lea întrucât în meciul direct cu Tulcea, arbitrii toţi din Tulcea au decis jocul după bunul plac. Echipa putea câştiga în anul acela titlul naţional. Am regretat enorm ratarea participării la finală întrucât echipa avea alură de campioană naţională. Începând cu anul 2003, echipa de baschet fete a câştigat invariabil locul I.

Reporter: Gimnastica şi baschetul ce reprezintă pentru dumneavoastră?

Muşat Radu Soare: Gimnastica a reprezentat sportul care m-a ajutat să ajut profesori de educaţie fizică, iar baschetul mi-a arătat că pot să fac şi altceva în afară de gimnastică ca, de altfel, şi handbalul cu ani de zile în urmă.

Reporter: În baza căror criterii obişnuiaţi să vă selectaţi elevii pentru concursurile sportive?

Muşat Radu Soare: În primul rând după ceea ce arătau ei în orele de educaţie fizică şi sport dar şi după calităţile moral-volitive.

Reporter: Cum credeţi că ar trebui abordată ora de educaţie fizică în contextul actual? O altă formă, o altă programă, un număr suplimentar de ore?

Muşat Radu Soare: Aş fi pentru un număr suplimentar de ore. Întrucât foarte mulţi copii sunt amotrici, adinamici sau obezi, ar trebui lucrat chiar foarte mult analitic găsind mijloace atractive. Din nou revin la organizarea exersării care poate ajuta foarte mult la îmbogăţirea bagajului motric care însă, nu trebuie să devină plictisitoare sau şablonizată. La clasele mici să se insiste pe executarea foarte corectă a exerciţiilor pentru formarea unei ţinute corecte, să se acţioneze pentru dezvoltarea controlului segmentar periferic a lateralităţii a echilibrului şi a orientării spaţiale. Să se insiste pe formarea aşa-ziselor deprinderi motrice de bază (ele acum trebuiesc învăţate). Să se insiste pe dezvoltarea unui bagaj motric cât mai variat folosindu-se parcursurile aplicative corect gândite metodic în funcţie de scopul urmărit. La liceu să se acorde o atenţie deosebită pentru continuarea dezvoltării calităţilor motrice.

Reporter: În ceea ce priveşte relaţia profesor-elev, ce ne-aţi putea spune în privinţa generaţiilor actuale? Observaţi schimbări radicale din punctul de vedere al mentalităţii şi  disciplinei?

Muşat Radu Soare: Relaţia trebuie să se bazeze pe spiritul de colaborare în care profesorul să aibă rolul conducător al activităţii. Elevii trebuie convinşi, din aproape în aproape, ca această activitate să se poată desfăşura în siguranţă numai cu o foarte bună organizare şi disciplină a exersării. Sunt convins că se poate face cu puţin efort.

Reporter: Plecând de la premisa că sunteţi un model pentru mulţi profesori de educaţie fizică, ne puteţi spune care a fost modelul dvs?

Muşat Radu Soare: E adevărat că am avut un model pe care l-am văzut la câteva ore de sport. Se chema profesorul Tibacu de la Bucureşti care era un mare profesor şi un mare regizor. Copil fiind am asistat la orele profesorului Ion Ciocan, fost profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” care îşi desfăşura activitatea concomitent cu clasa în care eram eu, în sala de educaţie fizică a Liceului „Mihai Eminescu” (unde şi Liceul „Mircea cel Bătrân” şi-a desfăşurat activitatea până în 1958).

Reporter: Cu ce distincţii aţi fost onorat de-a lungul timpului?

Muşat Radu Soare: În 1988 am primit titlul de „Profesor Evidenţiat” din partea Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, iar în 2006 am primit premiul „Emilia Nicodin” pentru lecţie deschisă filmată în cadrul activităţii didactice metodice. În 2007, la bilanţul activităţii sportive a judeţului Constanţa pentru anul 2006, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa a premiat o serie de profesori printre care şi pe mine.

Reporter: După atâţia ani dedicaţi sportului şi educaţiei fizice cum faceţi faţă statutului de pensionar. Mai practicaţi activităţi fizice?

Muşat Radu Soare: Da, fac cu plăcere, în primul rând mersul pe jos de la 5 km. în sus zilnic şi alte exerciţii care nu îmi provoacă dureri în coloană.

Reporter: Ce le-aţi sugera profesorilor de educaţie fizică din noua generaţie?

Muşat Radu Soare: Le-aş sugera să ştie cât mai multe despre posibilităţile copiilor cu care lucrează şi, de aici, să-şi construiască cu grijă, pe viitor, modalităţile şi strategiile de acţionare.

N.B: Mulţumim profesorului de educaţie fizică şi sport, Muşat Radu Soare, pentru interviul acordat.

[scrollGallery id=34]

Interviu cu profesorul de limba latină Constantin Daba

2.09.2013

Pentru a vedea înregistrarea video accesaţi link-ul:

http://www.youtube.com/watch?v=t99JpJbwcfU

Reputatul profesor de limba latină, Constantin Daba, s-a născut pe 26 octombrie 1942, în comuna Zegaia, jud. Mehedinţi. Între 1960-1965, a absolvit Universitatea „Bucureşti”, Facultatea de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale, urmând apoi, între 1970 -1975, cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul aceleiaşi Universităţi obţinând licenţa în limbi clasice cu media 9,50 şi în istorie cu media 10. Din 1965 şi până în 1977 a fost, pe rând, profesor de limba latină la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, la Liceul Nr. 4 şi, respectiv,  la Liceul Nr. 5 din Constanţa. Din 1977 şi până în 1990 a fost profesor de istorie la Liceul Industrial Nr.4 din Constanţa. În perioada 1990-2006 a predat limba latină la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa unde a asigurat şi un management eficient. Din 2006 şi până în prezent este profesor de limba latină la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa.

Read more…