Unități de învățământ preuniversitar de stat
13.02.2015
Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, i-a felicitat joi, 11 februarie a.c., pe elevii de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” pentru performanța deosebită de a se califica la Olimpiada de proiecte I-SWEEEP din Houston, Texas și pentru obținerea Marelui Trofeu al Concursului de scurt-metraje Civi-Mateca.
Totodată, și-a exprimat admirația și prețuirea față de profesorii acestor elevi: „Mă bucur să constat că echipa de la Liceul „Carmen Sylva”, în frunte cu doamna director Cristina Stanciu şi cu domnul profesor Florin Şerbu, nu este la prima reuşită internaţională. Se confirmă încă o dată faptul că nu contează unde îşi desfăşoară activitatea adevăraţii dascăli, ei obţinând rezultate deosebite oriunde ar activa. Îi felicit pe părinţi pentru implicare şi susţinerea elevilor şi aşteptăm ca evenimentele de acest gen să continue aici, la Eforie”.
12.02.2015
În perioada 14-15 februarie a.c., Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează mai multe competiţii şcolare dedicate elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Astfel, sâmbătă, 14 februarie a.c., în fiecare unitate școlară din municipiu și judeţ, se va desfăşura etapa I, pe şcoală, a Concursului judeţean de cultură generală ,,Amicii isteți”, ediţia I, la care vor participa elevii de clasa pregătitoare şi clasa I. Proba scrisă va începe la ora 9.30 şi va dura 60 de minute. Accesul elevilor în sălile de clasă se va face între orele 8:30-9:30. Participarea elevilor la concurs este gratuită.
De asemenea, sâmbătă, 14 februarie a.c., la Liceul Teoretic Decebal, se va desfăşura Olimpiada de fizică, etapa judeţeană, la care vor participa 396 de elevi ai claselor VI-XII, calificaţi la etapa locală. Proba scrisă începe la ora 10:00 şi va dura trei ore, iar accesul elevilor în sala de concurs se va face până în ora 9:30. Rezultatele se vor afişa sâmbătă, la unitatea de învăţământ unde s-a desfăşurat competiţia şi pe forumul ISJ Constanţa. Eventualele contestaţii se vor depune luni, 16 februarie a.c., în intervalul orar 8:30-12:30, iar rezultatele finale se vor afişa joi, 19 februarie a.c.
Duminică, 15 februarie a.c., vor avea loc Olimpiada de Matematică şi Concursul de Matematică „Adolf Haimovici”, etapa locală, care se vor desfăşura în 14 centre de concurs (3 în municipiu şi 11 în judeţ). În municipiu locaţiile sunt: Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanţa (pentru clasele a V-a și a VII-a), Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” Constanţa (pentru clasele a VI-a şi a VIII-a) şi Liceul Tehnologic „I.N. Roman” Constanţa – (pentru clasele IX-XII și pentru Concursul de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”).
Proba scrisă începe la ora 10:00 şi durează două ore pentru clasele V-VI şi trei ore pentru clasele VII-XII. Accesul elevilor în sala de concurs se va face în intervalul orar 9:00-9:30. La cele două competiţii participă un număr de 1.793 de elevi de gimnaziu şi de liceu, dintre care 1.024 de elevi din municipiul Constanţa şi 769, din judeţ. Rezultatele se vor afişa duminică, 15 februarie a.c., la centrele de concurs şi pe forumul ISJ Constanţa. Eventualele contestaţii se vor depune luni, 16 februarie a.c., între orele 9:00-14:00, la unitățile de învățământ unde elevii au susținut proba scrisă.
Totodată, în acest weekend, 560 de elevi de nivel gimnazial şi liceal participă la competiţii de baschet, volei, fotbal şi S.Rugby mixt, faze judeţene, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Concursurile sportive se vor desfăşura în intervalul orar 9:00-14:00, în şapte locaţii (trei în municipiu şi patru în judeţ): sala de sport a Şcolii Gimnaziale Nr.29 „Mihai Viteazul” Constanţa, sala de sport a Liceului Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa, sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa, iar în judeţ – sala de sport din localitatea Murfatlar, sala de sport din localitatea Cogealac, sala de sport din Ovidiu şi sala de sport din Cumpăna.
11.02.2015
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat pe site Metodologia şi Calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016.
Conform calendarului, luni, 16 februarie a.c., la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, se va afişa programul de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar.
În perioada 18-26 februarie a.c., în fiecare unitate de învăţământ cu clase pregătitoare se va organiza „Ziua porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate.
Potrivit documentului, în perioada 23 februarie – 13 martie 2015 are loc completarea de către părinţi, online sau la şcoala la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar.
Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa https://isjcta.ro/?cat=203, https://isjcta.ro/?cat=204, dar şi pe site-ul www.edu.ro, la secţiunea Înscrierea în învăţământul primar 2015.
11.02.2015
Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, alături de inspectorul școlar general adjunct, prof. Irinela Nicolae, a participat în data de 09.02.2015, la conferința de prezentare a proiectului „Îmbunătățirea eficacității organizaționale a MEN și a instituțiilor subordonate prin dezvoltarea sistemului de control managerial intern” – SMIS 37635, organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice în parteneriat cu Asociația Centrul pentru Integritate și Asociația Română pentru Evaluare si Strategie.
În cadrul conferinței au fost prezentate obiectivele, activitățile și rezultatele așteptate ale proiectului „Îmbunătățirea eficacității organizaționale a MEN și a instituțiilor subordonate prin dezvoltarea sistemului de control managerial intern” – SMIS 37635, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative” și aflat în implementare în perioada august 2014 – decembrie 2015.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea durabilă a capacității administrative a Ministerului Educației și Cercetării Științifice și a instituțiilor aflate în subordonarea sa, prin dezvoltarea sistemului de control managerial intern.
La eveniment, au luat cuvântul Sorin Mihai Cîmpeanu – ministrul Educației şi Cercetării Științifice, Eugen Orlando Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene, Gigel Paraschiv – secretar de stat în cadrul Ministerului Educației şi Cercetării Științifice, Vasile Șalaru – secretar de stat în cadrul Ministerului Educației şi Cercetării Științifice, Gabriel Liviu Ispas- secretar general adjunct în cadrul Ministerului Educației şi Cercetării Științifice și manager de proiect.
Implementarea proiectului va aduce beneficii semnificative în ceea ce privește desfășurarea activităților specifice de control intern și managerial în cadrul instituțiilor vizate, precum și în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de raportare care decurg din actele normative în vigoare.
10.02.2015
Ordinul şi calendarul desfăşurării concursului
Programul orar al înscrierilor (depunerea portofoliilor) şi numărul de posturi
Documente utile în sprijinul candidaţilor
Metodologia de concurs:
Adresa oficială a site-ului pe care se vor face înscrierile online
Locul unde vor fi afişate listele cu candidaţii declaraţi admişi în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie online
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare judeţene
9.02.2015
Toate informaţiile şi documentele necesare le găsiţi pe adresa: https://isjcta.ro/?p=8422.