14.12.2013
Vineri, 13 decembrie a.c., la Palatul Copiilor, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Remember”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, eveniment inclus şi în calendarul Ministerului Educaţiei Naţionale.
După interpretarea imnului festivalului, compus special pentru această ediţie, inspectorul şcolar general adjunct, prof.Mircea Vrană a urat mult succes tuturor concurenţilor: „Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa se preocupă de talentele din clasele, din şcolile noastre. Pentru că ne aflăm la cea de-a IX-a ediţie, cred că experienţa îşi spune cuvântul şi toţi copiii au nevoie de succes. Le urăm tuturor numai bine, iar cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă dorim tot binele din lume. Mult succes Festivalului”.
Apoi, rând pe rând au urcat pe scenă concurenţii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani reprezentând elevi din sistemul de învăţământ preuniversitar, dar şi tineri care iubesc muzica uşoară şi doresc să îmbrăţişeze o carieră artistică de viitori interpreţi.
Reprezentanţii juriului s-au arătat impresionaţi de prestaţia tinerelor talente şi au aplaudat îndelung la interpretarea fiecărei piese. Anul acesta, preşedintele juriului este compozitorul Viorel Gavrilă, personalitate a muzicii uşoare româneşti.
Scopul festivalului este descoperirea şi promovarea de tinere talente, punerea în valoare a repertoriului de muzică uşoară românească şi internaţională.
Cu acest prilej, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, le-a transmis participanţilor: „Timpul este cel care hotărăşte valoarea şi o distinge de nonvaloare. Dacă acest festival a rezistat şi s-a îmbunătăţit timp de opt ani, înseamnă că este o competiţie care promovează munca, talentul şi valoarea. Privind retrospectiv în analele festivalului, am descoperit printre câştigătorii festivalului nume sonore care au confirmat ulterior prin calitatea prestaţiei lor artistice: Bianca Niţă, Andreea Olariu, Mădălina Lefter, Ruxandra Iliescu şi Iuliana Puşchilă. Mă bucur că un festival iniţiat la Constanţa a dat valori şi demonstrează prin acestea profesionalismul organizatorilor, seriozitatea şi corectitudinea deciziilor luate de juriu.
Prin prezenţa dumneavoastră, într-un număr atât de mare, elevi şi profesori, veniţi din toate zonele României, precum şi din alte ţări, autentificaţi şi confirmaţi anvergura şi prestigiul căpătate în timp de acest festival al tinerilor pasionaţi de muzică.
Chiar dacă festivalul durează puţin, vă doresc să vă rămână în amintire pentru totdeauna clipele petrecute la Constanţa, iar cei mai buni dintre cei buni să fie încununaţi cu laurii succesului.”