Loading Loading Dark Close Comments Tags Calendar Play Up Arrow Down Arrow

Comunicate de presă

Elevi constănţeni, premiaţi la Concursul Naţional de Dezbateri

13.10.2014

În perioada 01-05.10.2014, la Slănic-Moldova, jud.Bacău, s-a desfăşurat Concursul Naţional de Dezbateri Academice – Karl Popper şi World Schools din cadrul proiectului „Tinerii în viaţa comunităţii”, derulat de ARDOR Moldova cu susţinerea Ministerului Tineretului şi Sportului şi cuprins în Calendarul Activităţilor Educative 2014 al MEN.

La această activitate, 10 elevi constănţeni ai claselor IX-XI au obţinut următoarele premii: Popa Vlad – premiul I, clasament individual KP şi premiul al III-lea, clasament pe echipe, Doicescu Alexandra – premiul al III-lea, clasament individual KP şi premiul al II-lea, clasament pe echipe, Răpsigan Delia – premiul al III-lea, clasament pe echipe KP şi Ştefanopol Călin – premiul al III-lea, clasament individual W.S respectiv premiul al II-lea, clasament pe echipe W.S, toţi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. De asemenea, şase elevi au primit menţiuni: trei de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul” Constanţa şi trei de la CNMB.

Menţionăm că elevii participanţi au fost coordonaţi de prof. Ciornea Carmen de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Dionisie Exiguul” Constanţa.

 

 

Concurs pentru ocuparea posturilor vacantate pe parcursul anului școlar 2014-2015

9.10.2014

Inspectoratul Școlar Județean Constanța  organizează concursul pentru ocuparea celor 335 de posturi vacantate pe parcursul anului școlar 2014-2015. Proba scrisă  se va desfăşura vineri, 10 octombrie, începând cu ora 14. 00, la Școala Gimnazială Nr. 38 „D. Cantemir” din Constanța, la care vor  participa 317 candidați, care fie nu s-au prezentat la concursurile de titularizare în perioada 2011-2014, fie au luat note sub 5.

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 13.00 şi cel mai târziu la ora 13.30, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, pentru cadrele didactice cu studii corespunzătoare postului şi trei ore pentru candidaţii fără studii corespunzătoare postului. Începând cu ora 17,30, candidaţii fără studii corespunzătoare postului vor susține interviul.

Rezultatele concursului vor fi afișate sâmbătă, 11 octombrie, la ora 14.00, iar contestațiile  se depun sâmbătă, 11 octombrie, între orele 15.00 – 16.00, la sediul Școlii Gimnaziale Nr. 38    „D. Cantemir”. Candidații care au obținut cel puțin media 5 (cinci) vor fi repartizați pe posturi duminică, 12 oct. 2014.

Protocol de colaborare între ISJ şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării

9.10.2014

Vineri, 10 octombrie,  în sala de conferințe a Hotelului „Royal”  (Bd. Mamaia, Nr. 191), vor avea loc două  evenimente deschise  presei.

Astfel, la ora 14.30, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, va semna  protocolul  de colaborare cu președintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării, Corina Martin. Dintre obiectivele acestui proiect mentionăm: derularea de activități  de promovare și pregătire profesională, încheierea contractelor de pregătire  practică pentru domeniul Turism-Servicii, dezvoltarea și flexibilizarea învățământului profesional și tehnic.

La eveniment  vor participa: preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, inspectorii şcolari pentru învăţământul profesional şi tehnic, prof. dr. Gabriela Carmen Neagu şi prof. Daniela Frangopol, directorii  Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna.În continuare, la ora 15.00,  Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar va organiza o conferință de presă care va avea drept obiectiv principal informarea în legătură cu derularea, în Regiunea de dezvoltare Sud-Est a două proiecte strategice în cadrul cărora se va realiza evaluarea externă a calității la 169 de  unități de învățământ (conform Comunicatului de presă și Invitației atașate).

 

Consfătuirea națională a profesorilor de Limbă și literatură turcă

9.10.2014

Joi, 09.10.2014, ora 11.00, Colegiul Național „Kemal Ataturk” din Medgidia va găzdui Consfătuirea națională a profesorilor de Limbă și literatură turcă şi de Religie Islamică, organizată de  către Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Menţionăm că printre invitații acestui eveniment se află: reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, secretar de stat  Kiraly Andras György, director general  Szocs Domokos, inspector general, Vildan Bormambet, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, subsecretarul de stat Amet Aledin, consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcalișkan, președintele Uniunii Democrate a Turcilor din România, Osman Fedbi, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Eveniment sportiv pentru toţi pe două roţi

3.10.2014

Inspectoratul Şcolar Județean Constanța, în parteneriat cu SC Edu Soft Marketing SRL, Primăria Municipiului Constanța şi Consiliul Local Constanța, organizează sâmbătă, 4 octombrie 2014, începând cu ora 10.00, activitatea sportivă Eveniment sportiv pentru toți, pe douã roți, la care s-au înscris 850 de participanți.

Manifestarea constă într-o plimbare cu bicicleta, pentru toți cei mici şi mari, părinți, profesori și copii, pe traseul Complex Perla Mamaia – zona Hotelului Rex, iar la sosire, cei care doresc se pot înscrie la o probă sportivă de îndemânare – slalom cu bicicleta printre jaloane. Festivitatea de premiere se va organiza după cel târziu 20 de minute de la sfârşitul probei.

Acest eveniment sportiv – circumscris activităților organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Educației – marchează importanța şi necesitatea educației sportive.

IMG_20141003_152321 (1)

Educaţie prin cultură

3.10.2014
DSC02041

Spațiul cultural al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a fost joi, 2 octombrie, unul neîncăpător pentru profesori, elevi și părinți, care timp de două ore au urmărit spectacolul de balet „Cenuşăreasa”.

Inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, îi felicită pe toți profesorii care au fost prezenți alături de elevi în sală, întrucât au dovedit că educația continuă și după orele de curs, că ei sunt modele reale pentru copii și că  numai prin exemplul personal pot crea noi comportamente și schimba mentalități. Totodată, invită cadrele didactice să participe alături de elevi la următoarele spectacole, pentru că numai printr-o cultură solidă, bazată  pe reale valori, vom avea și o educație de calitate.

La finalul spectacolului, artiștii au fost aplaudați îndelung la scenă deschisă. Cu această participare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a deschis seria evenimentelor dedicate Zilei Mondiale a Educației  din acest an școlar.

DSC02045

ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI

1.10.2014

În perioada 2 – 6 octombrie, elevii și cadrele didactice din Constanța vor marca Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie – prin activități cultural-artistice şi sportive menite să evidențieze rolul profesorului, precum şi importanța culturii și a educației în societate.

Astfel, joi, 2 octombrie, ora 19.00, inspectorii școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța alături de elevi și cadre didactice, vor participa la spectacolul de balet „Cenuşăreasa”, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, în semn de prețuire a culturii  și de apreciere a artiștilor de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Întrucât educația este interdependentă de familie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a inițiat o activitate sportivă de masă, intitulată Eveniment sportiv pentru toți, pe două roți, manifestare sportivă ce constă într-o plimbare cu bicicleta, pentru toți cei mici şi mari – copii, profesori și părinți – pe traseul Complex Perla Mamaia – zona Hotelului Rex, în data de 4 octombrie, începând cu ora 10.00. La acest  eveniment vor participa preşcolarii şi şcolarii, împreună cu părinții și cu dascălii lor.

Cu acest prilej, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Sunt două evenimente inedite inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și sute de evenimente organizate de cadrele didactice cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, în acest an, și doresc ca cei 110.000 de elevi să-și amintească, zi de zi, de dascălii care muncesc pentru ca ei să-și împlinească un destin. Vă invităm să participați la aceste evenimente, fiindcă numai împreună, profesori și părinți, putem da o educație solidă copiilor.”

Centralizare-activităţi-Ziua-Educatiei actualizat

Spectacol umanitar de dans sportiv

01.10.2014

Pe data de 5 octombrie, începând cu ora 19:00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” va avea loc un spectacol umanitar de dansuri standard şi dansuri latino-americane – Şcoala Master Dance, la care vor participa părinţi şi elevi de la unităţile şcolare din municipiul şi judeţul Constanţa.

Fondurile obţinute vor fi direcţionate către construcţia şi modernizarea secţiei de terapie intensivă nou-născuţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

unnamed

 

Un nou laborator multimedia a fost inaugurat

30.09.2014

2 (3)

Luni, 29 septembrie a.c., în prezenţa inspectorului şcolar gereral, prof.dr.Răducu Popescu, directorul Liceului Teoretic „Traian”, prof.Constantin Caracoti, a inaugurat laboratorul multimedia, dotat  cu o tablă inteligentă Prestigio Multiboard-Widows 8.1, (multi-touch screen), cu  accesorii și echipamente IT.

Cu acest prilej, inspectorul şcolar general a ţinut să felicite conducerea unităţii şcolare, dar şi pe doamna profesoară Gabriela Violeta Tănăsescu, alături de elevii ei, câştigători ai concursului internaţional „Skype la clasă – competiție de lecții interactive“, organizat de Microsoft România și Fundația EOS (Educating for an Open Society Romania) în perioada 15 mai-15 iunie a.c, cu proiectul ”Photography helps people to see” („Fotografia îi ajută pe oameni să vadă“). „Vă doresc, doamna profesoară, să folosiţi cât se poate de intens această tablă inteligentă, cu toate funcţiile ei, iar voi, elevi, să descoperiți funcții noi și moduri de întrebuințare ale acestei table, altele decât cele la care vă gândiți acum. Vă doresc mult succes în continuare!”.

În acest sens, atât elevii, cât şi profesorul coordonator le-au arătat celor prezenţi cât de utilă le este o astfel de tablă inteligentă.

La rândul său, directorul Liceului Teoretic „Traian”, prof.Constantin Caracoti, a declarat că este prima tablă inteligentă din judeţul Constanţa. „Este un pas uriaş în educaţie, pentru că, iată, am trecut de la tabla clasică cu cretă, la cea ecologică cu marker, iar acum la cea inteligentă. Această tablă inteligentă ne va ajuta în desfăşurarea orelor la toate disciplinele în acest laborator multimedia. Sperăm să reuşim să facem un laborator complet dotat, de care să beneficieze toţi elevii, şi ne dorim ca toate clasele liceului nostru să fie echipate cu astfel de table”.

DSC02022

Două medalii obținute de elevii mirciști la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului

30.09.2014

foto IESO

Componenţii lotului olimpic al României, prezenţi la a VIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad – IESO), au fost distinşi cu trei medalii de argint şi o medalie de bronz, dintre care două medalii au intrat în posesia elevilor de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, George Costin Dobrin – Medalie de argint  – și Diana Andreea Catană – Medalie de bronz.

La ediţia din acest an, desfăşurată în Spania, la Santander, în perioada 22-29 septembrie 2014, au participat 81 elevi din 21 de ţări. În cadrul aceleiași competiții s-a desfășurat și  concursul ITFI (International Team Field Investigation). Elevii au fost împărțiți  în 8 echipe mixte și au susținut o prezentare despre un proiect efectuat pe teren. Elevul George Costin Dobrin a obținut cu echipa sa Premiul special pentru cea mai bună cercetare științifică.

 IMAG3450