Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, întrunit în regim de urgență sâmbătă, 7 ianuarie 2017, a hotărât suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța pentru luni, 9 ianuarie, și marți, 10 ianuarie 2017.
Decizia a fost luată ținându-se cont de condițiile meteorologice nefavorabile, de necesitatea asigurării condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs, precum și a siguranței persoanelor implicate în procesul instructiv-educativ.
Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi comunicate Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Inspector Școlar General,
Prof. Zoia Gabriela Bucovală
Comisia județeană de mobilitate organizează sâmbătă, 17 decembrie 2016, începând cu ora 9.00, la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, ședința publică de repartizare a cadrelor didactice angajate pe perioadă determinată afectate de revenirea la catedrele rezervate a foștilor directori/directori adjuncți cărora le încetează detașarea în interesul învățământului în funcții de conducere.
În urma publicării rezultatelor finale, stabilite după soluționarea contestațiilor și exprimarea opțiunilor candidaților promovați pe mai multe funcții, la nivelul județului Constanța vor fi ocupate 129 de funcţii vacante de director (100) şi director adjunct (29) în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Astfel, dintre cele 100 de posturi de director ocupate prin concurs, 82 de posturi vor fi ocupate de cadre didactice care anterior concursului au deținut această poziție în aceeași unitate școlară, în timp ce 1 post revine unui profesor care anterior a deținut funcția de director în altă unitate de învățământ. Alte 6 posturi vor reveni unor cadre didactice care au ocupat anterior funcția de director adjunct în aceeași școală, iar 8 posturi vor fi ocupate de profesori din aceeași școală care nu au mai ocupat funcții de director/director adjunct. Doar 3 posturi revin unor cadre didactice fără funcții de conducere în prealabil, dar provin din altă școală.
În ceea ce privește cele 29 de posturi de director adjunct ocupate prin concurs, 2 posturi vor reveni unor profesori care anterior concursului au deținut funcția de director în aceeași școală, în timp ce 21 de posturi vor reveni unor profesori care anterior concursului au ocupat funcția de director adjunct în aceeași școală, iar 1 post va reveni unei persoane care a ocupat funcția de director adjunct în altă școală. De asemenea, 5 posturi vor fi ocupate de cadre didactice din aceeași școală, care nu au ocupat anterior funcții de conducere.
Conform calendarului aprobat, vineri, 16 decembrie 2016, rezultatele finale vor fi validate de Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, iar cei 129 de candidați promovați vor fi numiţi în funcţie pentru o perioadă de 4 ani, prin decizie a inspectorului școlar general, începând cu luni, 9 ianuarie 2017.
În data de 21 decembrie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va emite deciziile de încetare a detașării în interesul învățământului începând cu data de 9 ianuarie 2017 pentru directorii în funcție la acest moment,. În paralel, vor fi emise și deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct, începând cu data de 9 ianuarie 2017, pentru candidații care au promovat concursul. Totodată, vor fi aprobate deciziile de numire prin detașare în interesul învățământului până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2016-2017, pentru cele 145 de funcții rămase vacante după validarea rezultatelor finale (92 de posturi vacante pentru funcția de director și 53 – pentru funcția de director adjunct)
Sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța va fi organizată ședința publică pentru repartizarea celor 41 de cadre didactice afectate de revenirea foștilor directori/directori adjuncți la catedrele rezervate în urma încetării detașării în interesul învățământului și a orelor rezervate apărute ca urmare a numirii în funcție a noilor directori/directori adjuncți.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează examen de promovare în grad profesional – consilier juridic I S.
Astăzi, 15 octombrie 2016, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a avut loc, la inițiativa Prefectului Județului Constanța, domnul Adrian Viorel Nicolaescu, o întâlnire de lucru între conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, directori ai unităților de învățământ în care s-au confirmat de la începutul anului școlar cazuri de meningită acută virală și conducerea Direcției de Sănătate Publică Constanța.
În cadrul discuțiilor s-au stabilit măsurile pentru limitarea apariției de noi cazuri în unitățile de învățământ, astfel:
1. Intensificarea comunicării între Direcția de Sănătate Publică, rețeaua de medici școlari și directorii instituțiilor de învățământ. La unitățile de învățământ unde nu se asigură asistența medicală prin rețeaua de medici școlari, primarii vor găsi soluții pentru asigurarea unor cadre medicale.
2. Unitățile de învățământ vor realiza:
– triajul clinic zilnic al elevilor, cu anunțarea familiilor și trimiterea imediată a celor cu simptomatologie la medicul de familie sau la medicul de medicină școlară;
– aerisirea spațiilor, atât cele destinate cursurilor cât și cele de tranzit și grupurile sanitare;
– curățenie și dezinfecție riguroasă în spațiile de învațământ și la grupurile sanitare;
– educația sanitară a elevilor, cu recomandarea de a folosi batiste de unică folosință, inclusiv în caz de strănut sau tuse, spălarea mâinilor cu apă și săpun cât mai des (înainte de masă, după folosirea grupurilor sanitare și ori de câte ori este nevoie), iar obiectele personale (sticla cu apa, paharul, prosopul etc.) nu se utilizează în comun.
3. Direcția de Sănătate Publică Constanța, prin Serviciul de promovare a sănătății, va face o acțiune de informare cu privire la măsurile de prevenire a meningitei acute virale în cadrul unităților de învățământ din județ.
4. Direcția de Sănătate Publică Constanța, prin intermediul echipei de specialitate, va continua acțiunile de dezinfecție în unitățile școlare care au prezentat cazuri de îmbolnăvire. Astfel de acțiuni au avut loc deja în patru unități de învățământ.
5. Echipe de control din cadrul Direcției de Sănătate Publică vor continua acțiuni de evaluare a condițiilor igienico – sanitare în instituțiile de învățământ unde au apărut cazurile de meningită acută virală.
Inspector Școlar General,
Prof. Zoia Gabriela Bucovală
17 octombrie 2016 UPDATE: Material informativ din partea Direcției de Sănătate Publică
În cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), Apel proiecte nr. 4, Axa Prioritară nr. 6 Incluziune socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 10. Investiții în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10i. Reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a școlii și promovarea accesului egal la participarea educației timpurie, învățământ primar și învățământ secundar de calitate, inclusiv prin căi formale, non-formale și informale pentru reintegrare în educație și formare, Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunță organizarea unei proceduri de selecție pentru încheierea unui Acord de Parteneriat cu parteneri privați, în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul Axei Prioritare nr. 6 Incluziune socială și combaterea sărăciei, Obiectivul tematic 10. Investiții în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10i. Reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a școlii și promovarea accesului egal la participarea educației timpurie, învățământ primar și învățământ secundar de calitate, inclusiv prin căi formale, non-formale și informale pentru reintegrare în educație și formare.
ISJ CT Procedura selecție parteneri
27 octombrie 2016, ora 8.00
Eventualele contestații se pot depune azi, 27 octombrie 2016, la Registratura Inspectoratului Școlar Județean Constanța, între orele 9.30 – 12.00 și 14.00 – 16.00.
Având în vedere adresa Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Județeană, Constanța, nr. 19416/11.10.2016, înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean Constanța nr. 3848A/11.10.2016, vă transmitem recomandările primite în cazurile de meningită acută virală:
Cum se poate preveni contaminarea în colectivitate
Nu sunt necesare măsuri de prevenție suplimentare. Sunt suficiente măsurile de igienă curente, cu condiția să fie corect aplicate.
Recomandăm ca în unitățile de învățământ să se insiste pe:
– Triajul clinic zilnic al elevilor, cu trimiterea imediată a celor cu simptomalogie la medicul de familie sau medicul de medicină școlară;
– Aerisirea spațiilor, atât cele destinate cursurilor, cât și cele de tranzit și grupurile sanitare;
– Curățenie și dezinfecție riguroasă în spațiile de învățământ și la grupurile sanitare;
– Educația sanitară a elevilor, cu recomandarea de folosire a batistelor de unică utilizare inclusiv în caz de strănut sau tuse, precum și spălarea mâinilor cu apă cât mai des (înainte de masă, după folosirea grupurilor sanitare și ori de câte ori este nevoie);
– Obiectele personale (sticla de apă, prosopul, etc.) nu se otilizează în comun!
Cum se poate preveni contaminarea în familie
Străduiți-vă să respectați următoarele reguli:
– Membrii familiei vor utiliza vesela, tacâmuri, prosoape, batiste, periuța de dinți, etc. personalizate;
– Spălarea pe mâini cât mai des și mai ales după contactul cu persoana bolnavă și cu oricare dintre obiectele acestuia;
– Insistați ca și persoana bolnavă să se spele cât mai frecvent pe mâini;
– Evitarea contactului direct cu persoana bolnavă.