În data de 29 august 2016 la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța are loc repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului școlar, conform art. 90 din Metodologie.
La ședința publică participă:
a) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursul naţional din sesiunea 2016 în judeţul în care solicită postul/catedra vacant(ă) şi care au obţinut cel puţin media 5 (cinci), conform art. 61 alin. (9), în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
b) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursuri de titularizare din 2015 şi/sau 2014 în judeţul în care solicită postul/catedra vacant(ă) şi care au obţinut cel puţin media 5 (cinci), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;
c) candidați care au obținut cel puțin media 5 (cinci) la concursul de titularizare, sesiunea 2013 (minimum 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau inspecţia la clasă), care nu au mai participat ulterior la alte concursuri de titularizare sau care nu au obținut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri de titularizare în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), în ordinea descrescătoare a mediilor;
d) candidați care au obținut cel puțin nota/media 7 (şapte) la concursurile de titularizare, sesiunile 2012, 2011 sau 2010 care nu au mai participat ulterior la alte concursuri de titularizare sau care nu au obținut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri de titularizare în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare.
În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.
În data de 26 august 2016 la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța are loc repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului școlar, conform art. 90 din Metodologie.
La ședința publică participă:
a) candidaţi cu media de repartizare minimum 7 (șapte) la concursul din sesiunea 2016, conform art. 61 alin. (9), la nivelul judeţului în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă ori în alte judeţe în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare
b) candidaţi care beneficiază de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2016-2017;
c) candidaţi cu media de repartizare minimum 5 (cinci) la concursul naţional din sesiunea 2016, conform art. 61 alin. (9), la nivelul judeţului în care au susţinut atât proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, cât şi proba scrisă ori în alte judeţe în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
d) candidaţi care au participat la concursuri de titularizare din 2015 şi/sau 2014 în judeţul în care solicită postul/catedra vacant(ă) şi au obţinut cel puţin media 5 (cinci), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.
Miercuri, 24 august 2016, la Liceul Teoretic ”Ovidius” va avea loc ședința publică de soluționare a cererilor cadrelor didactice titulare care au depus dosare de detașare prin concurs specific în perioada 13-20 mai și 16-17 august 2016.
Repartizarea pe posturi/catedre se realizează în ordinea descrescătoare a punctajelor stabilite conform fișei de evaluare, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante din lista publicată.
În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.
Adresa Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) nr. 434/18.08.2016 referitoare la actualizarea taxelor pentru serviciile prestate de acesta.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea a 2 funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 22 august – 4 septembrie 2016, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, biroul Resurse Umane, între orele 15.00 – 16.30.
Probele de concurs se vor desfășura în perioada 19 septembrie – 5 octombrie 2016 la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fişa cadru a postului de inspector școlar general adjunct, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, cât și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0241614069, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00.
Documente concurs
IMPORTANT! Probele de concurs vor avea loc în data de 22 septembrie 2016, la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Știiințifice.
Vineri, 19 august 2016 și luni 22 augsst 2016, la Liceul Teoretic ”Ovidius” vor avea loc ședințele publice de repartizare pentru:
– cadre didactice titulare aflate în restrângere de activitate
– cadre didactice titulare cu norma didactică incompletă
– cadre didactice titulare care beneficiază de continuitate pentru detașarea la cerere
– cadre didactice titulare care solicită detașare la cerere în baza notei min. 5 (cinci) la concurs în sesiunea 2016
– candidați care au susținut concurs în sesiunea 2016, au obținut media de repartizare min. 7 (șapte) și solicită angajare pe perioadă determinată.
Repartizarea pe posturi/catedre se realizează la nivelul județului în care s-a susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care s-a susținut proba scrisă, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obținute la concurs, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante din lista publicată.
În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.
Programare sedinta publica 19 august 2016
ȘEDINȚĂ PUBLICĂ 19.08.2016 candidati
În conformitate cu prevederile Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, anexă la OMECS nr. 5082/ 2015 privind organizarea şi desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2016-2017, în perioada 1-4 august 2016 Comisia județeană de admitere a analizat situațiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată.
Luni, 8 august 2016, la Liceul Teoretic ”Ovidius” va avea loc ședința publică de repartizare a candidaților care au susținut concurs în sesiunea 2016 pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.
Pot fi angajați pe perioadă nedeterminată numai candidații care au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă/proba practică în profilul postului.
Repartizarea pe posturi/catedre se realizează la nivelul județului în care s-a susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care s-a susținut proba scrisă, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obținute la concurs, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante din lista publicată.
În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.
Calendarul concursului
Condiții de înscriere la concurs
Program de primire portofolii
Documente utile în sprijinul candidaților
Metodologie de concurs
Instrucțiuni de folosire a aplicației informatice
Înscrieri online
Locul unde vor fi afişate listele cu candidaţii declaraţi admişi în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie online