Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Situații speciale apărute după cele două etape de repartizare în învățământul liceal

În conformitate cu prevederile Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, anexă la OMECS nr. 5082/ 2015 privind organizarea şi desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2016-2017, în perioada 1-4 august 2016 Comisia județeană de admitere a analizat situațiile speciale ivite după cele două etape de repartizare computerizată.

Soluționarea situațiilor speciale Admitere 2016

ȘEDINȚĂ PUBLICĂ 8 august 2016

Luni, 8 august 2016, la Liceul Teoretic ”Ovidius” va avea loc ședința publică de repartizare a candidaților care au susținut concurs în sesiunea 2016 pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Pot fi angajați pe perioadă nedeterminată numai candidații care au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă/proba practică în profilul postului.

Repartizarea pe posturi/catedre se realizează la nivelul județului în care s-a susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care s-a susținut proba scrisă, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obținute la concurs,  în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante din lista publicată.

În cadrul ședinței publice de repartizare, opțiunea fiecărui candidat se exprimă în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se soluționează.

PROGRAMARE ședința publică 08.08.2016

Lista candidaților 8 aug

Concursul de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți, seria a 10-a

Calendarul concursului

Condiții de înscriere la concurs

  • 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional;
  • titular în învăţământul preuniversitar/într-o unitate de învăţământ şi cel puţin gradul didactic II sau titlul științific de doctor;
  • calificativ “foarte bine” în ultimii 4 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent
  • nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
  • nu a fost exclus, conform prevederilor art. 21, din Registrul naţional al experţilor în management educaţional.

Program de primire portofolii

  • luni, 8.08.2016, între orele 14:00-16:00;
  • marți, 9.08.2016, între orele 14:00-16:00;
  • miercuri, 10.08.2016, între orele 10:00-12:00.

Număr de posturi scoase la concurs: 200

Documente utile în sprijinul candidaților

Metodologie de concurs

Instrucțiuni de folosire a aplicației informatice

Înscrieri online

Locul unde vor fi afişate listele cu candidaţii declaraţi admişi în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie online

  • La avizierul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa
  • Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa
  • Pe site-ul http://cneme.edu.ro

Andreea Mihaela Artagea

Andreea ArtageaNume: Artagea

Prenume: Andreea Mihaela

Locul şi data naşterii: Constanţa, 03.05.1975

Funcţia în ISJ: Inspector şcolar  general adjunct

Studii universitare/doctorat:

1997 – Universitatea “Ovidius” Constanta, Facultatea de Litere si Teologie – specializarea: limba si literatura romana-limba si literatura engleza;

1998 – Universitatea “Ovidius” Constanta, Facultatea de Litere si Teologie – Studii aprofundate;

2005 – Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere – Doctor in Stiinte Filologice

Curriculum vitae

Titular: Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța

Adresă de email: inspector.adjunct@isjcta.ro

Nr.telefon de serviciu:

Opțiunile de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în consultare publică propunerea de document de politică publică privind ”Opțiunile de educație și formare profesională a absolvenților de clasa a VIII-a”. Documentul se află publicat pe site-ul M.E.N.C.Ș. (www.edu.ro) și pe site-urile Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (www.tvet.ro, www.alegetidrumul.ro).

Consultarea publică se realizează cu sprijinul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și al Inspectoratelor Școlare Județene.

01. Consultare Optiuni dupa clasa a VIII a

02. Calendar consultari

03. Formular consultare online

Dezbaterea publică privind documentul concept „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a”

La inițiativa ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Adrian Curaj, miercuri, 1 iunie 2016, a avut loc o întâlnire consultativă privind documentul concept „Educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a”.
La dezbatere au participat reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Economiei, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, ai Camerelor de Comerț bilaterale, ai Ambasadei Austriei și Franței, ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, ai Asociației Oamenilor de Afaceri din România, ai Asociației Constructorilor de Automobile din România, ai Colegiului National „Costin C. Kirițescu”. De asemenea, au participat reprezentanți ai unor companii private reprezentative la nivel național.
Discuțiile au condus spre conturarea unor elemente-cheie, care pot constitui baza în vederea asigurării condițiilor necesare pentru implementarea programelor de formare în sistem profesional-dual.
Acestea ar fi:
• sistemul educațional poate asigura formare profesională duală doar împreună cu mediul economic, astfel încât să fie construit un sistem viabil care să dezvolte colaborarea dintre mediul educațional și cel economic
• implicarea activă a camerelor de comerț este absolut necesară
• este necesară diseminarea avantajelor fiecărei rute de formare profesională, astfel încât elevii, împreună cu părintii, să poată opta pentru ruta de formare în cunoștință de cauză; orientarea și consilierea profesională de calitate a elevilor, ca și consilierea părinților, sunt esențiale
• formarea cadrelor didactice, pregătirea pedagogică a tutorilor constituie elemente importante în asigurarea unei pregătiri relevante a elevilor
• necesitatea flexibilizării pregătirii cadrelor didactice, astfel încât să se școlarizeze calificări relevante pentru piața muncii și nu calificări care să asigure norme didactice
• intervenția companiilor în ceea ce privește dotarea unităților de învățământ cu echipamente adecvate, astfel încât atelierele/laboratoarele din școli să devină funcționale.

Calendarul dezbaterilor publice privind definitivarea opțiunilor de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a în sistemul profesional-dual este structurat pe evenimente regionale.

Pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Est, dezbaterea va avea loc în pe data de 7 iunie 2016, începând cu ora 11:00, în Constanța, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 11. Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Sud – Est

DETAȘARE LA CERERE

Detasare la cerere punctaje 2016

Depunerea contestațiilor la punctaje se face la Inspectoratul Școlar Județean Constanța în perioada 30 – 31 mai 2016 (programul registraturii).

CONCURSUL NAȚIONAL „OVIDIANUM”

În perioada 28-29 mai 2016, se desfășoară la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa Concursul naţional de limba latină „Certamen Ovidianum Ponticum”. La competiţia din acest an s-au înscris 76 de elevi de nivel liceal – din 17 județe și din municipiul București – care studiază limba latină.

Recunoaşterea şi interpretarea unor teme şi motive poetice din opera poetului latin Publius Ovidius Naso și demonstrarea valorii de model a poeziei ovidiene în literatura universală sunt câteva dintre temele pe care elevii participanți trebuie să le ilustreze în cadrul Întrecerii ovidienilor la Pontul Euxin. Concursul național – aflat la cea de-a XXIII-a ediție – a fost inițiat de domnul profesor Constantin Daba și continuat de doamna profesoară Elena Crăcea.

Sâmbătă, 28 mai 2016, ora 9.00, are loc proba scrisă la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa (3 ore pentru toţi elevii, respectiv 5 ore pentru elevii care participă la selecţia pentru lotul internaţional Sulmona 2017). Totodată, începând cu ora 9.00, va avea loc sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice destinată profesorilor de limbi clasice şi celor de limba şi literatura română.

Duminică, 29 mai 2016, începând cu ora 10:00, va avea loc premierea elevilor. În urma acestui concurs, vor fi selectați reprezentanţi ai lotului României pentru Concursul internaţional de limba latină „Certamen Ovidianum Sulmonense” care se va desfăşura în localitatea Sulmona din Italia, în anul 2017.

Mai multe informații, pe site-ul concursului: https://sites.google.com/site/ovidianum/home

Afis Ovidianum 2016

← Older
Newer →
1 56 57 58 59 60 145