25.04.2014
În atenţia directorilor, directorilor adjuncţi şi a coordonatorilor de proiecte şi programe educative:
Luni, 5 mai a.c., începând cu ora 12:00, în sala de festivităţi a Palatului Copiilor din Constanţa, se va desfăşura Adunarea Generală a Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa, în vederea alegerii noului Birou Executiv.
Pentru a se asigura cvorumul necesar alegerilor, prezenţa preşedintelui Consiliului Şcolar al Elevilor din fiecare unitate de învăţământ preuniversitar gimnazial şi liceal (de stat şi particular) din judeţul Constanţa este OBLIGATORIE.
În cazul în care preşedintele nu poate fi prezent, acesta are obligaţia de a delega în scris, cu viza conducerii unităţii şcolare, un vicepreşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor pentru reprezentare.
Rugăm să sprijiniţi participarea elevilor dumneavoastră la Adunarea Generală.
De asemenea, vă rugăm să asiguraţi un cadru didactic însoţitor pentru şcolile din aceeaşi localitate şi/ sau localităţile limitrofe.
La întâlnire vor participa delegaţi ai Consiliului Naţional al Elevilor.
În ataşament se găsesc documentele primite de la Consiliul Naţional al Elevilor, cu regulamentele şi metodologiile specifice acestuia.
1.proces verbal invalidare alegeri
3.decizie numire Soare Lacrămioara
4.Regulamentul Consiliului Elevilor
5.Metodologie-alegeri-CNE-2013
24.04.2014
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează în perioada 25-26 aprilie a.c. cinci competiţii şcolare adresate elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.
Astfel, sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:30, se va desfăşura Concursul de chimie „Raluca Rîpan”, etapa locală, la care vor participa 312 elevi de clasa a VII-a. Unităţile de învăţământ unde va avea loc competiţia sunt: Şcoala Gimnazială Nr.37 Constanţa, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Medgidia, Şcoala Gimnazială Nr.1 „George Enescu” Năvodari, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol, Liceul Teoretic „Ion Cotovu” Hârşova, Liceul Teoretic Băneasa. Proba scrisă va dura trei ore, iar accesul elevilor este permis în sală, în intervalul 8:20-8:45.
De asemenea, sâmbătă, începând cu ora 9:00, 70 de elevi ai claselor IX-XII vor participa la Olimpiada de tehnologie a informaţiei, etapa judeţeană. Proba cuprinde două secţiuni: TIC şi C#. Unităţile de învăţământ unde se va desfăşura competiţia sunt: Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Comercial „Carol I”, Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică.
Tot sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:00, 380 de elevi ai claselor V-VIII vor susţine proba scrisă a Olimpiadei judeţene de limba engleză care se va desfăşura la Şcoala Gimnazială Nr.43 „Ferdinand”.
Eventualele contestaţii se vor depune luni, 28 aprilie a.c., în intervalul orar 12:00 -16:00, la secretariatul unităţii de învăţământ unde s-a desfăşurat competiţia.
În ceea ce priveşte competiţiile sportive, în perioada 25-26 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, pe terenul sintetic al Şcolii Gimnaziale Nr. 39 „Nicolae Tonitza” va avea loc etapa zonală la fotbal, nivel primar (fete), iar sâmbătă, 26 aprilie a.c., începând cu ora 9:30, pe stadionul „Badea Cârţan” se va desfăşura etapa zonală la oină, nivel gimnazial (băieţi). La cele două competiţii sportive, organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, vor participa 120 de elevi din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Buzău.
Rezultatele vor fi publicate sâmbătă, 26 aprilie a.c, la unităţile de învăţământ unde se susţin competiţiile şcolare, precum şi pe site-ul (www.isjcta.ro), la secţiunea Concursuri şi olimpiade şcolare.
17.04.2014
Miercuri, 16 aprilie 2014, s-a încheiat etapa naţională a Olimpiadei de coregrafie, la care elevii de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa au obţinut rezultate de excepţie.
Patru elevi au obţinut Premiul I: Dumitrescu Răzvan Florin, Gabor Andreea Daniela, Ionescu Diana-Georgia şi Gologan Bianca-Antoanela, trei elevi s-au situat pe locul secund, Premiul al II-lea: Ignat Claudia-Ioana, Ianuş-Dragomir Maria-Alexandra, Staicu Vladimir, iar trei elevi au obţinut Premiul al III-lea: Munteanu Florentina, Petrovici Crina-Victoria, Creş Victoria. Rusu Andreea-Elena şi Iliescu Cătălina au obţinut Menţiuni.
În ceea ce priveşte elevii cu aptitudini şi performanţe înalte în domeniul limbilor moderne, aceştia s-au remarcat printr-o foarte bună pregătire, obţinând patru Premii II: Vincentelli Nikita Andrei, Proietti Alessia, Panait Giorgiana, Bulborea Ana Maria (Limba italiană), Premiul al III-lea prin eleva Martalogu Ionela Alina (Limba italiană) şi trei Mențiuni: Timofei Andrada Cătălina, Fasie Maria, Cravanciuc Alexandra (Limba spaniolă).
De asemenea, elevii care au participat la Olimpiada naţională de Tehnologii s-au întors cu rezultate foarte bune, obţinând Premiul al II-lea: Ştefan Silvia Andreea, Lintzmaier Daniela, Premiul al III-lea, prin eleva Baltac Sabina Ioana (Educaţie tehnologică) şi două Menţiuni: Stratan Alexandru (Tehnician veterinar) şi Grătianu Robert Dragoş (Tehnician electrotehnist).
15.04.2014
În perioada 8-12 aprilie 2014, s-a desfăşurat etapa naţională a olimpiadelor şcolare, la care elevii constănţeni au obţinut 101 premii, menţiuni şi medalii.
Astfel, 9 elevi au obţinut Premiul I (Chimie, Cultură civică, Limbă turcă maternă, Limba şi literatura română, Psihologie şi pedagogie, Proiectare ambientală), 9 elevi, Premiul al II-lea (Design, Fizică, Limbă turcă maternă, Matematică), 10 elevi, Premiul al III-lea (Filosofie, Proiectare ambientală, Limbă turcă maternă, Limbă turcă modernă), 41, Menţiuni şi Premii speciale (Arhitectură, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Limba şi literatura română, Limbă turcă maternă, Matematică, Psihologie, Psihologie şi pedagogie, Religie, Sculptură). De asemenea, 32 de elevi au fost recompensaţi pentru performanţele înalte cu medalii: 5 au obţinut Medalia de Aur (Fizică, Matematică); 9, Medalia de Argint (Fizică şi Matematică) şi 18, Medalia de Bronz (Fizică, Informatică, Matematică).
Totodată, zece elevi s-au calificat în loturile lărgite (Iliant Theodor Mihai, Graur Andrei, Stănişor Ştefan, Teleanu Cristian – Matematică; Ilie Teodora şi Vlad Coșoreanu – Biologie; Haidu Gerea Paul, Anastase Diana – Chimie; Moroianu Ştefania-Lucica Şi Ignat Ioan – Fizică), iar eleva Nechita Anca s-a calificat la etapa internaţională a Olimpiadei de limba română.
11.04.2014
Conform Calendarului şi Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015, astăzi, 11 aprilie 2014, au fost afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa (https://isjcta.ro/?cat=206 ), listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
Astfel, la nivelul judeţului Constanţa, toate cele 538 de cereri depuse, în cea de-a doua etapă de înscriere, au fost soluţionate, copiii fiind admişi la unitatea de învăţământ pentru care şi-au exprimat prima opţiune.
În perioada 14-18 aprilie a.c., vor fi soluţionate toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
11.04.2014
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi al Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, organizează în perioada 13-16 aprilie 2014, etapa naţională a Olimpiadei de Coregrafie pentru clasele VII-XII.
La această competiţie participă 105 elevi din șase judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti, care vor susține cele două probe de concurs (dans clasic – clasele VII-XII şi dans contemporan clasele XI-XII) pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, în perioada 14 -15 aprilie a.c.
Unităţile şcolare participante sunt: Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti, Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj Napoca, Colegiul Naţional de Artă „Octavian Băncilă” din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, Colegiul Naţional de Arte „George Apostu” din Bacău, Liceul de Arte „Hariclea Darclee” din Brăila, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” dinConstanţa.
Deschiderea oficială a olimpiadei va avea loc duminică, 13 aprilie 2014, începând cu ora 18:00, în sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa.
11.04.2014
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, organizează, sâmbătă, 12 aprilie a.c., începând cu ora 9:30, pe stadionul „Farul” Constanţa, etapa zonală, la disciplinele sportive pentatlon şi tetratlon, la care vor participa 120 de elevi din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Buzău.
Tot sâmbătă, începând cu ora 10:30, pe stadionul „Badea Cârţan” Constanţa, 160 de elevi de nivel primar din 16 unităţi de învăţământ din municipiul şi judeţul Constanţa participă la SRugby Mixt.
Ambele competiţii sportive se desfăşoară în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar.
10.04.2014
Joi, 10 aprilie a.c., la Palatul Copiilor, a avut loc cea de-a doua ediţie a „Târgului de Ştiinţe” din cadrul proiectului educativ judeţean „Miracolul Ştiinţelor”, la care au participat 139 de elevi ai claselor VI-XII coordonaţi de 27 de cadre didactice din 14 unităţi de învăţământ din municipiul şi judeţul Constanţa şi de la Palatul Copiilor.
Cu acest prilej, inspectorul şcolar general adjunct, prof.Mircea Vrană, prezent la festivitatea de deschidere a declarat: „Mă bucur că ne revedem la cea de-a doua ediţie a celui mai important concurs de realizări ale copiilor pentru că ştiinţa se învaţă de la clasa I. Ştiinţa ne învaţă despre viaţă, despre natură şi, pe măsură ce trec anii, ideile copiilor se pot materializa în diverse lucruri care ne vor fi de folos. Faţă de anul trecut, remarc mult mai multe obiecte şi dispozitive realizate de copii. Îi felicit pe elevi pentru dăruirea şi stăruinţa cu care au lucrat şi pe profesorii şi părinţii care au fost alături în realizarea lucrărilor”.
De asemenea au mai fost prezenţi, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu şi doamna conf.univ.dr. Rodica Vlădoiu de la Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie din cadrul Universităţii Ovidius” Constanţa, directorul Mustafa Ilhan de la Palatul Copiilor, inspectorul şcolar pentru chimie, prof. Gabriela Micu, inspectorul şcolar pentru fizică, prof. Mădălina Ivănescu, cadre didactice, precum şi elevi de la unităţile şcolare înscrise în concurs.
În program au fost incluse şi câteva momente artistice desosebite susţinute de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr.30 „Gheorghe Ţiţeica” şi de trupa de dans de la Palatul Copiilor.