Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI

1.10.2014

În perioada 2 – 6 octombrie, elevii și cadrele didactice din Constanța vor marca Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie – prin activități cultural-artistice şi sportive menite să evidențieze rolul profesorului, precum şi importanța culturii și a educației în societate.

Astfel, joi, 2 octombrie, ora 19.00, inspectorii școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța alături de elevi și cadre didactice, vor participa la spectacolul de balet „Cenuşăreasa”, de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, în semn de prețuire a culturii  și de apreciere a artiștilor de la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Întrucât educația este interdependentă de familie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a inițiat o activitate sportivă de masă, intitulată Eveniment sportiv pentru toți, pe două roți, manifestare sportivă ce constă într-o plimbare cu bicicleta, pentru toți cei mici şi mari – copii, profesori și părinți – pe traseul Complex Perla Mamaia – zona Hotelului Rex, în data de 4 octombrie, începând cu ora 10.00. La acest  eveniment vor participa preşcolarii şi şcolarii, împreună cu părinții și cu dascălii lor.

Cu acest prilej, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Sunt două evenimente inedite inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și sute de evenimente organizate de cadrele didactice cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, în acest an, și doresc ca cei 110.000 de elevi să-și amintească, zi de zi, de dascălii care muncesc pentru ca ei să-și împlinească un destin. Vă invităm să participați la aceste evenimente, fiindcă numai împreună, profesori și părinți, putem da o educație solidă copiilor.”

Centralizare-activităţi-Ziua-Educatiei actualizat