Interviu cu profesoara de limba franceză Rodica – Maria Popescu

Pentru a vedea înregistrarea video, accesaţi link-ul

http://www.youtube.com/watch?v=T0fZ522PEnQ&feature=youtu.be

Distinsa profesoară de limba franceză, Rodica – Maria Popescu s-a născut pe data de 28.01.1939. Şi-a început activitatea didactică în anul 1960, prin repartiţie guvernamentală, la Liceul „N.Bălcescu” din Medgidia, apoi a continuat cu Liceul „Decebal” din Constanţa, iar din 1985 şi până în 1996 a fost profesor de limba franceză la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa. Între 1987-1996 a coordonat ca şef de catedră activitatea profesorilor de limbi moderne de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa contribuind la dotarea şi instalarea cabinetului fonic din acest liceu. În perioada 1985-2001, a făcut parte din echipa de profesori metodişti de pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, efectuând inspecţii speciale de gradul I, II şi definitivat în municipiul şi judeţul Constanţa.

În perioada 1993-1996, în calitate de formator, a răspuns de pregătirea studenţilor din anul al III–lea, secţia Limba Franceză de la Universitatea „Ovidius” Constanţa. Paralel, a predat cursul de Limbă şi Literatură Franceză, secolul al XIX-lea, la aceeaşi Universitate. De asemenea, între anii 2001-2002 a pregătit profesori din Constanţa, Ploieşti şi Piteşti pentru desfăşurarea formării elevilor în vederea obţinerii diplomelor de Langue şi a diplomei Chambre de Commerce et D’Industrie, Paris.

De-a lungul carieriei sale didactice, a participat la diferite cursuri de formare şi stagii la nivel judeţean, naţional şi internaţional. În 2005 a participat la Întâlnirea Internaţională de la Plovdiv, Sofia, Bulgaria, cu lucrarea „Du Français de Spécialitè au Français sur objectif spécifique”.

Totodată, a desfăşurat şi o intensă activitate educativă extraşcolară. În 1990, la nivel internaţional a fost coordonator în proiectul de dotare a liceelor cu dicţionare, Larousse iniţiat pentru Constanţa de către Biblioteca oraşului Metz-Franţa, acţiune condusă de domnii Marino, Roger Cordier şi doamna Gabriela Munteanu pentru Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa. În 1995, a iniţiat şi coordonat parteneriatul internaţional dintre Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Liceul D’Avesnieres Laval, Franţa.

Este atât membru fondator al Alianţei Franceze din Constanţa, cât şi membru în Consiliul Director.

În privinţa distincţiilor primite, prin ordinul nr. 3793 din 14 iunie 1979 a obţinut Titlul de profesor evidenţiat, iar prin decret al Primului Ministru al Republicii Franceze din 19 aprilie 2002, a fost numită Cavaler în Ordinul Palmelor Academice pentru servicii aduse Culturii franceze. La nivel judeţean, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” – 1 decembrie 2009,  i s-a înmânat Diploma de Onoare.

În prezent, este autoare a trei publicaţii literare „Chemări”, Ed. Europolis, Constanţa, 2008, „Voyage mon amour”, 2010 şi „Invitaţie la neuitare”, 2013, prefaţare Dan Puric.

Reporter: Când v-aţi hotărât să deveniţi profesor de limba franceză şi cum a evoluat această decizie în timp? De mic copil aţi iubit limba franceză sau pasiunea pentru aceasta a venit pe parcurs?

Rodica Maria Popescu: Am luat decizia de a deveni profesor de limba franceză la o vârstă destul de fragedă (la 16 ani eram deja în anul I de facultate) pentru că am făcut parte din generaţia cu zece clase. A fost mai degrabă o prelungire a unor aptitudini pe care le-am căpătat în familie: tatăl meu, inginerul Nicolae Marinescu a studiat în Franţa, la Saint – Etienne unde a absolvit Institutul Naţional de Mines, el a fost acela care mi-a insuflat dragostea pentru Franţa şi pentru limba franceză şi toată copilăria şi adolescenţa mea s-au desfăşurat sub acest semn minunat. În 1990 când am terminat Facultatea Limba şi Literatura Franceză, Universitatea Bucureşti, am fost repartizată la Cluj, oraş situat însă prea departe, şi atunci primul oraş după Cluj a fost Medgidia, restul posturilor fiind în mediul rural. M-am prezentat la Medgidia pentru că era obligatoriu pentru obţinerea diplomei de absolvire, după regulile vremii, şi m-am integrat foarte rapid în munca cu elevii având în personalitatea mea o uşurinţă de adaptare. Având în familie, încă de la strămoşii îndepărtaţi, savantul Barbu Constantinescu, un creator al şcolii româneşti, la început de secol XX, care împreună cu Theodor Speranţia, George Coşbuc şi B.P.Haşdeu a scos primul „Abecedar de Cetire” şi de la mama mea, ea însăşi dascăl, dorinţa de perfecţionare şi de dăruire pentru această nobilă meserie, am continuat să urc nişte trepte, să învăţ de la alţii şi să mă dedic elevilor transmiţându-le aceeaşi dragoste faţă de limba şi cultura franceză.

Reporter: Privind retrospectiv, ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiţi profesor de limba franceză la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”?

Rodica Maria Popescu: Ajungând profesor prin transfer la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa am încercat să-mi aduc contribuţia alături de profesorii acestei prestigioase şcoli la formarea personalităţii elevilor în spiritul aprecierii valorilor neamului nostru şi ale culturii universale. Catedra de limbi străine pe care am condus-o încă de la început a fost pentru mine nu numai o provocare în perfecţionare, ci şi o plăcere de a lucra în colectiv alături de alţi profesori de limba franceză şi de limba engleză.

Reporter: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dumneavoastră de profesor?

Rodica Maria Popescu: Pot să afirm că am avut privilegiul de a face parte paralel cu activitatea la catedră din colectivul Alianţei Franceze din Constanţa şi, în acest cadru, am beneficiat de stagii de formare la Paris, la Brest, la Timişoara cu profesori celebrii şi am reuşit să atrag elevii pe care îi aveam la clasă în cursuri de formare pentru obţinerea diplomelor franceze, mulţi dintre aceştia reuşind să se angajeze graţie acestor diplome în ţară şi în străinătate.

Un moment dificil a fost cel în care a trebuit să fiu foarte vigilentă cu conştiinţa mea ori de câte ori „pe o anumită linie” primeam îndrumări care aplicându-le puteau să aibă un efect negativ în buna formare a elevilor. Nu am ascultat niciodată de cei care „ne sfătuiau” obligându-ne să dăm elevilor o educaţie ateistă sau să trecem sub tăcere adevăratele valori ale neamului nostru.

Reporter: De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne spuneţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

Rodica Maria Popescu: Elevii pe care i-am avut m-au iubit pentru că am fost apropiată faţă de ei fără a renunţa însă la exigenţă. Foarte mulţi, maturi fiind astăzi, cu copii şi nepoţi îmi spun întâlnindu-mă pe stradă „doamna dirigintă” sau îmi mărturisesc că le-am marcat adolescenţa şi că îşi aduc aminte cu plăcere de orele de limba franceză pentru că au căpătat o competenţă importantă de comunicare datorită căreia s-au descurcat în călătorii, în profesie etc. Unii au fost olimpici naţionali şi au continuat studiul limbilor în cadrul facultăţii. Câteva nume: Sandu Felicia, Tuşa Caranica, Dumitraşcu Oana, Asan şi alţii.

Reporter: Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, aţi lua exact aceleaşi decizii de până acum? Adică, în ziua de azi, aţi fi fost acelaşi profesor de limba franceză pe care noi toţi îl cunoaştem?

Rodica Maria Popescu: Acum dacă m-aş afla în pragul unor decizii, desigur că nu aş întrevedea altă alegere posibilă.

Reporter: Cum aţi caracteriza relaţia dumneavoastră cu elevii de la clasă?

Rodica Maria Popescu: Niciodată la clasă nu m-am situat ca un magister urcat pe podiumul catedrei. Întotdeauna am coborât la nivelul individual al elevilor. Am încercat să înţeleg dificultatea în care îi puneam să se exprime în altă limbă decât cea a structurii lor profunde şi, am practicat, o psihologie a succesului dându-le chiar un punct –două în plus faţă de ce meritau.

Reporter: Să vorbim puţin despre orele şi elevii dumneavoastră? Cât de greu vă era să menţineţi interesul elevilor la ore?

Rodica Maria Popescu: Mă prezentam la ore pregătindu-mi lecţia cu grijă înainte şi selectând material didactic vizual şi auditiv, mai ales, pentru a le capta interesul şi a-i atrage. Una dintre elevele mele mult mai târziu, când ne-am întâlnit, mi-a mărturisit că ştia pe dinafară cum arată Parisul cu trecutul şi monumentele sale cu mult înainte de a-l vedea în realitate şi, acest lucru, datorită imaginilor, filmelor, micilor istorioare cu care eu îmi agrementam lecţia.

Reporter: Ce sfat aţi da cuiva care ar dori să înveţe limba franceză?

Rodica Maria Popescu: Celui care doreşte să înveţe limba franceză îi dau sfatul să o facă întrucât în ciuda părerii generale a celor care situează engleza pe primul loc, franceza rămâne o limbă de circulaţie mondială nu doar o limbă de comunicare în mediul francofon, dar şi o limbă de cultură şi civilizaţie care va continua să existe. Dacă ne gândim la avantajele învăţării limbii franceze ele se pot deduce, în primul rând, din ceea ce am spus înainte dar ele sunt multiple: trebuie să ne gândim la locul şi tradiţia limbii franceze în cultura şi civilizaţia noastră, cei care vor cunoaşte această limbă vor fi continuatori. Apoi, cum să igonorăm locul pe care astăzi îl are România în lumea francofonă. Vocabularul justiţiei şi politicii europene este eminamente ancorat în această limbă. Totodată, ea se regăseşte în structura afacerilor, a ştiinţei, a diplomaţiei etc.

Reporter: Ce premii importante şi de care să vă aduceţi aminte au obţinut elevii coordonaţi de dumneavoastră la olimpiadele şi concursurile şcolare?

Rodica Maria Popescu: Olimpiadele şcolare la nivel judeţean şi naţional au fost tot atâtea ocazii în care elevii s-au confruntat cu parteneri importanţi şi cu dificultăţi. De-a lungul generaţiilor au fost multe premii pe care elevii le-au obţinut. Printre altele, eleva Feidiuc Cristina a obţinut, în mai multe rânduri, Olimpiada naţională de limba franceză şi concursurile la Plume D’Or, pe care am format-o de mică. Apoi au fost menţiuni la etapa judeţeană a olimpiadei de limba franceză, în anul 1994, pentru elevele Stoica Nicoleta şi Sandu Felicia, clasa a XI F de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa. Tot ele au beneficiat de diploma obţinută la cursul meu de turism francez în cadrul Alianţei Franceze şi care acum se află în străinătate.

Reporter: Care este primul roman citit de dumneavoastră în limba franceză?

Rodica Maria Popescu: Nu a fost un roman, ci a fost o carte din care mama îmi citea ca să accept să mă convingă să mă spăl pe cap. Ea se numea “Touche- a – tout”.

Reporter: Limba franceză este cunoscută printre vorbitori ca fiind o limbă a diplomaţiei şi a claselor cultivate şi care s-a impus, în secolul al XVII-lea, ca singura limbǎ naturalǎ a circulaţiei ideilor în Europa, preluând o misiune pe care o avusese timp de o mie de ani limba latină. Ce părere aveţi, în prezent, despre poziţia limbii franceze în raport cu alte limbi ale Uniunii Europene?

Rodica Maria Popescu: Limba franceză în raport cu alte limbi europene nu şi-a pierdut niciodată locul şi nici nu şi-l va pierde.

Reporter: Secretarul general al francofoniei, Abdou Diouf, declara, în 2011, la Radio România Actualităţi că ţara noastră este pe deplin ancorată în francofonie. Cum comentaţi această afirmaţie?

Rodica Maria Popescu: Abdou Diouf a spus un lucru adevărat. În sprijinul acestei afirmaţii stă tot ceea ce am spus înainte despre tradiţia culturii franceze în ţara noastră şi despre multiplele activităţi francofone: întâlniri, congrese, seminarii, schimburi de specialişti care se desfăşoară continuu la toate nivelele intelectualităţii noastre.

Reporter: După părerea dumneavoastră, ce melodie simbolizează cel mai bine limba franceză şi Franţa?

Rodica Maria Popescu: Dacă vorbim de Franţa ne gândim în primul rând la Paris. Sunt cântecele lui Edith Piaf, recent comemorată: „Panam” sau „Sur le grands boulevards” a lui Yves Montand sau cântecele Patriciei Kass, Georges Brassens.

Reporter: Puteţi face o paralelă între sistemul de educaţie francez şi cel din ţara noastră? Ce asemănări şi ce deosebiri putem menţiona?

Rodica Maria Popescu: Sistemul de învăţământ francez diferă de cel românesc ca organizare pe trepte începând cu grădiniţa şi terminând cu ultima clasă de liceu.  La francezi, bacalaureatul este mult mai sever, este organizat pe secţii: ştiinţe, tehnică, literar şi are o mare importanţă. De asemenea, francezii acordă o foarte mare importanţă formării elevilor în spirit cartezian. Aceasta se reflectă în studiul şi tehnica textului, în formarea competenţelor de exprimare orală şi scrisă. Acest parcurs cartezian, în exprimare orală şi scrisă, este foarte important şi în desfăşurarea profesională a specialiştilor de mai târziu. Şi în învăţământul nostru românesc, adevăraţii dascăli ţin seama de aceste mari obiective.

Reporter: În opinia multor dascăli, elevi şi părinţi sunteţi un model de profesor demn de urmat. Ne puteţi dezvălui care sunt principiile după care v-aţi ghidat în viaţă?

Rodica Maria Popescu: Mă declar un om al principiilor de la care nu am abdicat şi nici nu o voi face. Principiul corectitudinii, al dreptăţii, al iubirii de ţară şi de neam, al credinţei strămoşeşti şi cel al noncompromiselor.

Reporter: Ce sfaturi le-aţi da tinerilor dascăli sau celor care se pregătesc să urmeze o carieră în domeniul învăţământului?

Rodica Maria Popescu: Să se pregătească cu seriozitate având convingerea că vor fi de folos şi să se perfecţioneze continuu.

N.B: Mulţumim profesoarei de limba franceză Rodica Maria Popescu pentru interviul acordat.

Interview avec Madame le professeur Rodica – Maria Popescu

Madame le professeur éminent, Rodica – Maria Popescu est née le 28.01.1939. Elle a commencé sa carrière didactique l’année 1960, par la répartition gouvernementale, au Lycée « N. Bălcescu » de Medgidia, ensuite au Lycée « Decebal », de Constantza, et de l’année 1985 jusqu’au 1996, elle a été professeur de français au Collège National « Mihai Eminescu » de Constantza. Entre 1987-1996 elle a coordonné, comme Chef à la chaire de français, l’activité des professeurs de langues étrangères du Collège « Mihai Eminescu » de Constantza, mais aussi la fondation et la dotation du cabinet phonique de ce lycée. Entre 1985-2001 elle a fait partie de l’équipe des pédagogues auprès de l’Inspectorat Scolaire de Constantza, faisant des inspections spéciales pour les grades didactiques dans la ville et le Département de Constantza. Entre 1993-1996, elle a été formatrice et responsable pour la pratique pédagogique des étudiants du troisième année universitaire, section Langue et Littérature Française de l’Université « Ovidius » de Constantza. Parallèlement, elle a enseigné le cours de Langue et Littérature Française, XIXème siècle, à l`Université. Ensuite, de plus, entre 2001-2002, elle a dirigé l’activité des professeurs de Constantza, Ploieşti et Piteşti, impliqués dans la formation des élèves en vue d’obtenir les diplômes de Langue et le diplôme de la Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris.

Tout au long de sa carrière didactique, elle a aussi développé une intense activité éducative extrascolaire. En 1990, elle a coordonné un projet international ayant comme objectif la dotation des lycées avec des dictionnaires Larousse, projet initié par la Bibliothèque de la ville de Metz – France spécialement pour le Collège National « Mihai Eminescu » de Constantza. L’année 1995, elle a initié et coordonné le partenariat international entre le Collège National « Mihai Eminescu » de Constantza et le Lycée D’Avenières de Laval, France.

Madame le professeur est à la fois fondatrice de l’Alliance Française de Constantza et membre au Conseil Directeur de L’Alliance Française.

Quant aux distinctions reçues, par l’ordre nr. 3793 du 14 Juin 1979 elle a reçu le Titre de professeur éminent, et par le décret du Premier Ministre de la République Française du 19 avril 2002, elle a été nommée Chevalier dans l’Ordre Palmes Académiques pour des services apportés à la Culture française. Au niveau départementale, à l’occasion de l’anniversaire des 90 ans d’existence du Collège National « Mihai Eminescu » le 1^er Décembre 2009, on lui a été accordé le Diplôme d’Honneur.

A présent, elle est l’auteur des trois publications littéraires « Appels », éd. Europolis, Constantza, 2008, « Voyage mon amour », 2010 et « Invitation à ne pas oublier », 2013, préface par Dan Puric.

Journaliste : Quand est-ce que vous avez décidé de devenir professeur de français et comment a-t-elle évolué, cette décision, au fur et à mesure ? Vous avez aimé le français dès votre enfance ou cette passion, vous est-elle parvenue au parcours ?

Rodica Maria Popescu : J’ai pris la décision de devenir professeur de français à un âge assez tendre (à 16 ans j’étais déjà étudiante en première année) parce que j’ai fait partie de la génération avec dix clases. Il s’agissait plutôt d’un prolongement des certaines aptitudes que j’avais héritées de ma famille : mon père, l’ingénieur Nicolae Marinescu a étudié en France, à Saint-Etienne où il a été diplomé de l’Institut National des Mines, c’était lui qui m’a insufflé l’amour pour la France et pour la langue française et ainsi toute mon enfance et toute mon adolescence se sont écoulées sous ce signe magnifique. Lorsque j’ai fini mes études universitaires en 1990, à la Faculté des Langues et de Littérature Française de l’Université de Bucarest, on m’a répartie assez loin, à Cluj, et alors la première ville après Cluj c’était Medgidia, le reste des postes était au rural. Je me suis présentée à Medgidia parce que c’était obligatoire pour l’obtention du Diplôme de  Licence, selon l’époque ancienne, et je me suis rapidement intégrée au travail avec les élèves ayant dans ma personnalité une aisance d’adaptation. J’ai hérité de ma famille, de mes ancêtres, le savant Barbu Constantinescu, un des créateurs de l’École Roumaine, au début de XXème siècle, lui qui avec Theodor Sperantia, George Coşbuc et B.P.Haşdeu ont élaboré le premier « abécédaire », et de ma mère, elle-même professeur, le désir de perfectionnement et de dévouement pour ce noble métier, j’ai continué à franchir des étapes, d’apprendre des autres et de me dédier à mes élèves en leur transmettant le même amour pour la langue et la culture française.

Journaliste: A regarder en arrière, qu`est-ce que cela signifiait pour vous d’être professeur de français au Collège National « Mihai Eminescu » ?

Rodica Maria Popescu: En arrivant professeur au Collège National « Mihai Eminescu » de Constanţa, j’ai essayé d’apporter ma contribution à côté de  prestigieux  instituteurs au développement de la personnalité des élèves dans l’esprit de notre nation et les valeurs de la culture universelle. Le département des langues étrangères que j’ai conduit a été pour moi non seulement une provocation dans la formation, mais aussi un plaisir de travailler dans un  collectif avec d’autres enseignants de français et anglais.

Journaliste : Pouvez-vous nous parler d’une expérience positive et d’un moment difficile de votre carrière d’enseignant ?

Rodica Maria Popescu: Je peux dire que j’ai eu le privilège de faire partie de l’Alliance française de  Constantza et, dans ce cadre, j`ai bénéficié de stages à Paris, à Brest, à Timişoara, organisés par des professeurs célèbres  et j’ai réussi à attirer mes étudiants dans des cours de  formation pour obtenir des diplômes français; nombre d’entre eux parvenant à s’engager avec ces diplômes dans le pays et à l’étranger. Un moment difficile a été celui dans lequel je devais être très vigilante avec ma conscience, chaque fois que “sur une ligne particulière” nous recevions des “indications”, ce qui pourrait avoir un effet négatif dans la formation des élèves. Je n’ai jamais obéi à ceux qui “nous conseillaient” et nous obligeaient à donner une éducation athée, et de faire taire les vraies valeurs de notre nation.

Journaliste : Au cours des années, vous ont passé par la main  plusieurs générations d’étudiants. Pouvez-vous nous dire quelques noms dont vous vous vantez de leur être  enseignant ?

Rodica Maria Popescu: Les étudiants que j’avais m’aimaient, comme j’étais près d’eux, sans renoncer aux exigences. Beaucoup d’eux, maintenant, étant adultes, avec des enfants et des neveux, quand ils me rencontrent dans la rue, ils m’appellent «doamna diriginta/mon professeur principal» et ils me disent que j’ai marqué leur adolescence et qu’ils se souviennent avec plaisir des classes de langue française parce qu’ils ont acquis une compétence de communication importante, grâce à laquelle ils ont pu se débrouiller dans les voyages, dans leur profession… Certains ont été des olympiques et ils ont  continué l’étude des langues dans le cadre de la  faculté. Quelques noms Sandu Felicia, Tuşa Caranica, Dumitraşcu Oana, Asan et autres.

Journaliste : Si vous étiez encore au debut de la route, et  que vous ayez 18 ou 19 ans, vous prendriez exactement les mêmes décisions que jusqu’à présent ? Je veux dire, de nos jours, vous auriez été le même professeur de français que nous savons tous?

Rodica Maria Popescu: Maintenant, si je devais prendre une décision, il ne serait pas d’autre choix possible.

Journaliste : Comment qualifieriez-vous votre relation avec les élèves en classe ?

Rodica Maria Popescu: Jamais dans la classe, je ne me suis pas située comme un magister monté sur le podium. J’ai toujours descendu au niveau de chaque étudiant. J’ai essayé  de comprendre la difficulté dans laquelle ils se trouvaient en essayant de s’exprimer dans une autre langue que celle de leur structure profonde, et jai pratiqué une psychologie de la réussite en leur donnant un  point-deux de plus par rapport à ce qu’ils méritaient.

Journaliste : Parlons un peu des classes de français et de vos élèves ? C`était difficile de garder l’intérêt des étudiants en classe?

Rodica Maria Popescu: Je me présentais en classe préparant ma leçon avec soin,  je sélectionnais le matériel didactique visuel et auditif  pour capter l’intérêt et attirer les élèves. Beaucoup plus tard, une de mes élèves, lorsque nous nous sommes rencontrées, m’a  avoué qu’elle savait par cœur  Paris avec son passé et  ses monuments, beaucoup avant de les voir en réalité, grâce à des images, des films, de petites histoires que j`utilisais dans la leçon.

Journaliste: Quel conseil donneriez-vous à quelqu’un qui souhaite apprendre le français?

Rodica Maria Popescu: Je lui donne le conseil de le  faire, parce que malgré l’opinion de ceux qui situent l’ anglais au premier lieu, le  français reste une langue internationale, non seulement une langue de communication dans l’espace francophone, mais aussi une langue de culture et  civilisation qui perdure. Si nous pensons aux avantages de l’apprentissage de la langue française,  qu`on peut déduire, tout d’abord, de ce que j’ai déjà dit, mais ils sont multiples: nous devons  penser au lieu et à la tradition de la langue française dans notre culture et notre civilisation. Ceux qui connaissent cette langue seront des continuateurs. Alors, comment peut-on ignorer la place qu`occupe aujourd’hui la Roumanie dans le monde francophone?Le vocabulaire de la justice et de la politique européenne est  essentiellement ancré dans cette langue. En même temps, elle se trouve dans la structure des entreprises, dans la science, dans la  diplomatie, etc..

Journaliste : Quels  prix importants ont obtenu vos étudiants aux olympiades et aux concours scolaires dont vous vous souvenez?

Rodica Maria Popescu: Les olympiades scolaires au niveau local et à l’échelle nationale ont représenté autant d’occasions où les élèves ont été confrontés avec des partenaires importants et difficiles. Au fil des générations, il y a eu de nombreuses récompenses que les étudiants ont  obtenues. Entre autres, Feidiuc Cristina, a obtenu en  plusieurs reprises, l’Olympiade nationale de la langue  française, le  concours la Plume d’or. Puis, il y a eu les mentions en 1994, pour les élèves  Stoica Nicoleta et Sandu Felicia de la XIème F du Collège National « Mihai Eminescu »de Constantza. Elles aussi  ont reçu un diplôme obtenu pendant mon cours de tourisme français dans le cadre de  l’Alliance française et se trouvent maintenant à l’étranger.

Journaliste : Quel est votre premier roman lu en français?

Rodica Maria Popescu : Ce n’était pas un roman, mais un livre, dont  maman me lisait. On l’appelait « Touche-à-tout ».

Reporter: La langue française connue chez les locuteurs comme la langue de la diplomatie s`est imposée au début du XVIIème siècle comme la seule langue naturelle de circulation des idées en Europe, en reprenant une mission pour laquelle il y avait le latin depuis mille ans. Qu’en pensez-vous, maintenant, de la position de la langue française par rapport aux autres langues de l’UE ?

Rodica Maria Popescu : La langue française par rapport aux autres langues européennes n’a  jamais perdu sa palce et ne va pas le perdre.

Journaliste : Le secrétaire général de  la Francophonie, Abdou Diouf,  déclarait, en 2011, à la Radio Roumanie Actualités, que notre pays est entièrement ancré dans la  francophonie. Comment commentez -vous cette affirmation ?

Rodica Maria Popescu: Abdou Directeur-General a vrai dit. À l’appui de cette déclaration est tout ce que je vous ai dit auparavant de la tradition culturelle française dans notre pays et d’autre activités francophones multiples: des réunions, des congrès, des séminaries, les échanges des spécialistes qui existent continuellement à tous les niveaux de notre élite intelectuelle.

Journaliste: A votre avis, quelle chanson symbolise le mieux la langue française et la France?

Rodica Maria Popescu: Si nous parlons de France, on  pense principalement à Paris. Ce sont les chansons d’Edith Piaf, récemment commémorée: « Panam » ou « Sur le grands boulevards » d’Yves Montand ou les chansons de Patricia Kaas, ou Georges Brassens.

Journaliste : Pouvez-vous faire un parallèle entre le système éducatif français et celui de notre pays ? Quelles similitudes et différences peut-on mentionner ?

Rodica Maria Popescu: Le système éducatif français diffère de celui roumain, du point de vue de l’organisation, commençant par la maternelle et terminant  par la dernière classe du lycée. Le baccalauréat français est beaucoup plus sévère, et organisé par sections : technique, scientifique et littéraire. Les français accordent également de l`importance à la formation des étudiants dans l’esprit cartésien. Cela se reflète dans l’étude et dans la technique du texte, dans la formation des compétences d’expression orale et écrite. De cette façon, l’expression carthésienne orale et écrite, est très importante dans la déontologie de plus tard. Dans notre système d’éducation aussi les vrais enseignants tiennent compte de ces grands objectifs.

Journaliste : A l’avis de nombreux enseignants, vous êtes un  modèle d’enseignant  à suivre pour les élèves et les parents. Pouvons-nous révéler les  principes qui vous guident dans la vie?

Rodica Maria Popescu : Je me déclare un homme de principes, desquels je n’ai pas abdiqué, et je ne vais pas le faire à l`avenir. C`est le principe d’équité, de justice, d’amour de la patrie et de la nation et dans la foi ancestrale de ne pas faire de compromis.

Journaliste : Quels conseils donneriez-vous aux jeunes enseignants ou à ceux qui se préparent pour une carrière dans le domaine de l’éducation ?

Rodica Maria Popescu: Qu`ils se préparent avec la conviction qu’ils seront  utiles  et qu`ils se perfectionnent continuellement.

N.B: Nous remercions Madame le Professeur, Rodica Maria Popescu  pour l’entretien.