Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Activități Recente

Conferinţă de presă, 17 octombrie 2013

17.10.2013

DSCN5247

Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senatul României, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, a participat miercuri, 17 octombrie a.c., alături de inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, consilierul superior din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, conf. univ. dr. Gheorghe Felea, şi inspectorii pentru management educaţional şi dezvoltare instituţională, prof. Liliana Timofte şi prof. Petrică Miu la  conferinţa de presă organizată cu prilejul lansării  celui de-al doilea număr al revistei  „Dialoguri manageriale”.

Astfel, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a mulţumit doamnei senator Ecaterina Andronescu pentru prezenţă şi a subliniat importanţa existenţei unei colaborări strânse între directorul unităţii şcolare şi administraţia locală: “Lucrăm împreună cu administraţia locală, personal, cu domnul Decebal Făgădău în a acorda sprijin directorilor. Este o condiţie indispensabilă care ar trebui îndeplinită în toate unităţile administrativ-teritoriale, să existe o colaborare strânsă între directorul unităţii şcolare şi administraţia locală”.

Cu acest prilej, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu a declarat: „Mă bucur că aici la Constanţa lucrurile sunt extrem de bine aşezate şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa este preocupată permanent de creşterea performanţei. Astăzi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa lansează o revistă pe care sper să o citească toţi directorii de şcoală, profesorii, pentru că fiecare profesor până la urmă indiferent care ar fi ciclul de învăţământ trebuie să ştie să managerieze clasa şi disciplina pe care o conduce şi, desigur, performanţa către care tinde şi pentru care şi-a fixat obiective.”

În ceea ce priveşte număr al revistei „Dialoguri mangeriale”, prof. Liliana Timofte, inspector pentru management educaţional şi dezvoltare instituţională, a precizat: „Ceea ce s-a dorit prin lansarea aceastei reviste a fost să oferim un spaţiu în care managerii şcolari să-şi poată împărtăşi experienţele şi să poată să scrie despre o mai bună practică managerială în unităţile şcolare. Pe viitor, vrem ca această revistă să răspundă exigenţelor colegilor noştri din şcoli.”

[scrollGallery id=46]

Consfătuirea naţională a inspectorilor pentru management educaţional şi dezvoltare instituţională

18.10.2013

DSC00649

În perioada 16-18 octombrie a.c., s-a desfăşurat Consfătuirea inspectorilor pentru management educaţional şi dezvoltare instituţională organizată de Ministerul Educației Naționale şi Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa.

Inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a fost prezent joi, 17 octombrie, alături de reprezentanţii autorităţilor locale, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, subprefectul Iucsel Selamet, şi preşedintele Comisiei de învăţământ din Senatul României, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, la deschiderea oficială a consfătuirii coordonată de consilierul superior din cadrul Ministerul  Educaţiei Naționale, conf. univ. dr. Gheorghe Felea.

Cu acest prilej, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senatul României, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu a punctat necesitatea formării managerilor şcolari prin proiecte POS DRU, încheierea de parteneriate între universităţile din ţară şi unităţile şcolare, în vederea eficientizării actului educaţional, introducerea unei platforme de video-cursuri (Khan Academy – lecţii video susţinute de profesori la clasă) pentru creşterea performanţei sistemului de învăţământ preuniversitar şi întărirea autonomiei directorului şi a cadrului didactic cu asumarea responsabilităţii publice.

Tematica abordată, prin  intervenţiile participanţilor, a fost complexă, cuprinzând următoarele subiecte: dezvoltarea organizaţiilor şcolare în contextul descentralizării, proiectul pentru elaborarea  unei noi fişe de evaluare a activităţii managerilor şcolari, implementarea Sistemului de Control Managerial Intern în unităţile şcolare, experienţe, exemple de bună practică din inspectoratele şcolare din ţară în domeniul managerial şi activităţi derulate în cadrul unor proiecte europene care au avut drept scop formarea managerilor şcolari.

Totodată, activităţile care s-au derulat în cadrul programului au reprezentat pentru inspectorii din ţară un prilej de împărtăşire a experienţelor precum şi de creionare a unor proiecte viitoare.

[scrollGallery id=45]

Ziua Internaţională a Educaţiei

5.10.2013

5 octombrie 2013, Ziua Internațională a Educației a fost marcată de școlile constănțene prin acțiuni culturale și educative.

Cu acest prilej, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Felicit pe toți elevii care și-au exprimat respectul şi aprecierea față de educație, şcoală şi dascăli.

Vă felicit, stimați profesori, pentru că vă asumați cu responsabilitate acestă misiune, de a lucra cu suflete și conștiințe, și vă doresc să fiți repere profesionale, morale și de existență umană pentru elevii dumneavoastră, repunând astfel dascălul la locul binemeritat în societate.”

Cu respect,

Prof. dr. Răducu Popescu

Inspector Școlar General

[scrollGallery id=43]

Inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu, invitat la conferinţa de presă a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa

30.09.2013

DSC00603

Luni, 30 septembrie a.c., inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a participat la conferinţa de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa în contextul derulării, la nivel naţional, a celei de-a VIII-a ediţii a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii” (perioada 30 septembrie – 4 octombrie a.c.).

Referitor la acţiunile de prevenire a infracţionalităţii în şcoli şi a delincvenţei juvenile, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a declarat „Ne dorim ca în baza protocolului încheiat cu Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa să diminuăm cazurile de violenţă precum şi pe cele de infracţionalitate întâlnite în şcoli. Am avut foarte multe situaţii în care am apelat la aceste instituţii şi am primit sprijinul prompt al organelor de poliţie. Avem rezultate deosebite în combaterea corupţiei şi a fraudei la examenele naţionale unde cooperarea cu instituţiile statului a fost una foarte bună atât în interesul elevului cât şi al învăţământului de stat”.

Totodată, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a mulţumit atât Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa, cât şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru colaborarea şi implicarea lor în activităţile de combatere şi prevenire a infracţionalităţii atât în şcoală, cât şi în proximitatea acesteia.

DSC00593

Conferinţă de presă, Proiectul Comenius Regio „Echilibrul între inteligenţă, emoţii şi fericire – provocare a tinerilor de azi într-o societate europeană instabilă”

24.09.2013

DSC00550

Inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu a participat luni, 23 septembrie a.c., în sala mică a Căminului Cultural din Cumpăna, la conferinţa de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele intermediare din cadrul proiectului Comenius Regio „Echilibrul între inteligenţă, emoţii şi fericire – provocare a tinerilor de azi într-o societate europeană instabilă”. La eveniment au fost prezenţi managerul proiectului, prof. dr. Răducu Popescu, prof. Dimitra Bechlikoudi, coordonator al proiectului din Grecia, Dimitrios Lianos, reprezentant al Directoratului Învăţământului Secundar din Pireu alături de şase cadre didactice din Grecia, inspectorii şcolari pentru proiecte educaţionale din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”  din Cumpăna, dar şi reprezentanţi ai World Vision.

În deschiderea conferinţei, inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu a adresat mulţumiri tuturor beneficiarilor şi partenerilor implicaţi, cadrelor didactice din Grecia, profesorilor şi specialiştilor din Cumpăna, precum şi Fundaţiei World Vision: „Scopul acestui proiect este de a păstra în rândul elevilor interesul pentru şcoală. Sunt trei lucruri importante aici, inteligenţă, emoţie şi fericire, cele trei dimensiuni pe care le analizăm şi prin  care dorim să păstrăm interesul copiilor faţă de şcoală, de a obţine rezultate mai bune, de a deveni buni specialişti şi de a-i ţine aproape de valorile reale”. De asemenea, proiectul prevede elaborarea unui ghid comun ce va conţine instrumente de monitorizare şi evaluare pentru profesori, astfel încât să poată preveni şi reduce fenomenul de abandon şcolar.

La rândul ei, prof. Dimitra Bechlikoudi, coordonatorul proiectului „IQ-EQ-HQ: elements for a balanced student facing the new challenges of an unstable European societya mulţumit echipei Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa pentru primirea călduroasă şi a declarat: „Toţi vom fi foarte capabili să valorizăm, în câteva luni, toate rezultatele, experienţele  acestui proiect în şcolile noastre. Acest proiect va fi de folos pentru toţi profesorii, vom împărtăşi experienţe şi vom coopera în acest sens în viitor. Vom face tot posibilul să integrăm această experienţă benefică pentru ambele părţi”.

Proiectul, al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, este finanţat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning, cu un buget de 36.500 euro şi se va derula până în anul 2014, în parteneriat cu Directoratul Învăţământului Secundar din Pireu din Grecia, cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna şi World Vision.

 [scrollGallery id=40]

 

 

Delegaţie din Turcia, Cipru de Nord şi Kosovo, în vizită, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa

20.09.2013

DSC01461

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a primit joi, 19 septembrie 2013, vizita unei delegaţii din Turcia, Cipru de Nord şi Kosovo, reprezentate de preşedintele Federaţiei Internaţionale a Cadrelor didactice din spaţiul EuroAsiatic, Suayip Özcan (Turcia), de preşedintele Asociaţiei Profesorilor din Avrasya, dr.Bahattin Ergezer alături de deputaţii din Republica Kosovo, Mufera Sinik şi Fikrim Damka.

Delegaţia a fost primită de către inspectorii şcolari general-adjuncţi, prof.Adriana Cristina Oprea respectiv prof.Mircea Vrană şi de inspectorul şcolar de specialitate pentru minoritatea turcă,  prof. Anefi Icbal.

În cadrul vizitei oficiale, s-au purtat discuţii pe teme legate de învăţământul din România respectiv cel din Turcia. Printre altele, s-a vorbit despre examene naţionale, despre locul limbii turce în învăţământul românesc, despre protocoalele de colaborare încheiate în vederea promovării legăturilor româno-turce.

Reprezentanţii delegaţiei turce s-au arătat foarte încântaţi de primire exprimându-şi dorinţa de a mai vizita România şi, în mod special Constanţa.

Oaspeţii s-au aflat la Constanţa, cu ocazia desfăşurării Congresului Internaţional, „Polifonii culturale, Limbă, Cultură şi Civilizaţie Turcă din lume”, în perioada 19-21 septembrie a.c, organizat de Universitatea „Ovidius” Constanţa în parteneriat cu Uniunea Democrată Turcă din România.

[scrollGallery id=39]

Deschidere an şcolar 2013-2014

17.09.2013

Luni, 16 septembrie a.c., a  început anul şcolar 2013-2014, marcat prin festivităţi organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor-Daniel Constantinescu, senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Stelian Martin.

În acest an şcolar, sute de copii din judeţul Constanţa vor   învăţa în unităţi şcolare nou construite şi dotate corespunzător. Este cazul școlilor generale din Amzacea, 23 August, Siliştea, Mircea Vodă, Cotu Văii, Ciocârlia de Sus şi Tortoman și grădiniţelor din Topraisar, Grădina şi Oltina. Şcolile au fost ridicate cu bani şi de la Ministerul Educaţiei Naţionale şi de la Banca Mondială, iar grădiniţele au beneficiat de fonduri primite prin sponsorizări, de la primăriile localităţilor şi de la Consiliul Judeţean Constanţa

De asemenea, copiii din Crucea, Dumbrăveni, Ostrov, Lipniţa şi Vulturu  au  pășit în școli reabilitate,  pregătite optim pentru debutul anului şcolar.

Inspectorul şcolar general, prof. dr. Răducu Popescu, a fost alături de preşcolarii Grădiniţei cu Program Normal Nr. 2 din Murfatlar şi de elevii  Liceului Teoretic Murfatlar.

[scrollGallery id=37]

Mesajul inspectorului şcolar general cu ocazia începerii anului şcolar 2013-2014

16.09.2013

MUS_7968 (1) (1)

Dragi elevi,

Vă doresc acum, la începutul  anului școlar,  ca perseverența, ambiția, voința  îmbinate cu multă muncă și seriozitate să vă conducă pe traseul devenirii voastre. Primiţi sprijinul profesorilor voştri, fiţi creativi şi urmaţi-vă idealurile.

Stimați părinți,

Pentru mulți dintre dumneavoastră școala este locul spre care vă întoarceți cu încredere, ori de câte ori își deschide porțile. Implicarea dumneavoastră în formarea și dezvoltarea armonioasă a copilului, în alegerea unui drum corect și ascensional are un rol fundamental.

Îmi exprim speranţa că şi în acest an, şcoala se va bucura de sprijinul dumneavoastră.

Dragi colegi,   

Aveți misiunea nobilă să formați caractere, să promovați valori devenind repere morale pentru elevii dumneavoastră.

Am  convingerea că veţi stărui în cultivarea modelelor sociale veritabile, delimitând nonvalorile care au invadat agresiv mediul informaţional şi astfel, cu rațiune şi măiestrie să  împliniţi drumul performanţei didactice.

Tuturor vă doresc un an deosebit, în care părinții și școala să fie adevărați parteneri în realizarea profesională și personală a copiilor.

Prof. dr. Răducu Popescu,

Inspector Şcolar General

Spectacol artistic dedicat începerii anului şcolar

14.09.2013

DSC00437

Aproximativ 200 de elevi şi cadre didactice de la şcolile din municipiul Constanţa: „Nicolae Titulescu”, „Remus Opreanu”, „B.P. Haşdeu”, „M. Viteazul” şi „D. Cantemir” au participat vineri, 13 septembrie a.c., la o manifestare cultural-artistică dedicată deschiderii anului şcolar 2013-2014.

În deschiderea manifestării, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi un sobor de preoţi au oficiat o slujbă de binecuvântare a şcolarilor şi a profesorilor. De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului i-a sfătuit pe elevi să fie ascultători şi să înveţe, iar pe profesori  să le împărtăşească din ştiinţa lor, să-i educe cu responsabilitate şi să-i îndrume acum când sunt la început de viaţă. Apoi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa au transmis prin vocea reprezentanţilor mesaje de început de an şcolar pentru copii şi profesori.

Spectacolul a continuat cu dansuri sportive, muzică uşoară, fanfară, muzică şi dansuri populare. Întregul program artistic a fost oferit de cercurile Palatului Copiilor, sub coordonarea prof. Roxana Mitan.

La finalul spectacolului, elevii au primit din partea organizatorilor cadouri, orare şi rechizite menite să le deschidă porţile spre o nouă etapă din viaţă cu veselie şi curiozitate.

[scrollGallery id=36]

Conferinţă de presă, 10 septembrie 2013

11.09.2013

DSC00338

Inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a susţinut în cursul zilei de marţi, 10 septembrie a.c., o conferinţă de presă, la Palatul Copiilor având ca subiecte pe ordinea de zi: stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru începutul anului şcolar dar şi încheierea unui protocol de colaborare între Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Astfel, în ceea ce priveşte stadiul de pregătire a unităţilor şcolare din judeţul Constanţa, 393 de unităţi de învăţământ sunt autorizate să înceapă anul şcolar, 68 de unităţi sunt în curs de autorizare, iar 42 de unităţi nu au depus solicitări de autorizare. În acest sens, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a declarat că pregătirile şcolilor pentru începerea anului şcolar, în proporţie de 78%, sunt finalizate. „Timp de două săptămâni, atât eu, cât şi inspectorii ISJ Constanţa am mers în vizite, în judeţ, în unităţile de învăţământ pentru a ne asigura că toţi directorii au reuşit şi vor reuşi să termine cu pregătirile până la începerea anului şcolar. În toate unităţile de învăţământ în care am mers se derulau activităţi de igienizare, iar directorii au fost preocupaţi să-şi îndeplinească sarcinile pe care le au şi să pregătească anul şcolar aşa cum trebuie”, a declarat inspectorul şcolar general, Răducu Popescu.

De altfel, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa  desfăşoară, în aceste zile, controale în toate unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa. “Controlul va dura trei săptămâni, la finalul cărora vom face cunoscute unităţile găsite cu nereguli, respectiv lipsa apei curente, neigienizarea grupurilor sanitare sau săli de clasă care nu au suportat igienizări”, a declarat directorul DSP, dr. Constantin Dina, prezent la conferinţa de presă.

Referitor la stadiul ocupării posturilor/catedrelor vacante, inspectorul şcolar general adjunct, prof. Mircea Vrană a precizat că, pentru perioada 11-13 septembrie a.c., au mai rămas vacante 220 de posturi (141 în rural şi 79 în urban). „Pentru educatoare avem 63 de posturi, 106 la învăţători, iar 51 de posturi sunt pentru alte discipline”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct, prof.Mircea Vrană.

Tot în conferinţă, inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a prezentat noutăţile în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea examenelor naţionale pentru anul şcolar 2013-2014. Printre schimbările anunţate de Ministerul Educaţiei Naţionale se pot enumera, creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională la 75%, faţă de 50% cât a fost până acum şi reducerea la 25% a ponderii notelor din ciclul gimnazial pentru admiterea la liceu, introducerea, în premieră, a simulării la clasa a XI-a.

Nu în ultimul rând,  inspectorul şcolar general, prof.dr. Răducu Popescu a încheiat un protocol de parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa privind colaborarea în cadrul proiectului “Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”. Proiectul urmărește pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piața forței  de muncă, cu privire la riscurile profesionale, la drepturile și obligațiile lucrătorilor. Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă elevii și cadrele didactice din liceele care au filiera tehnologică, filiera teoretică cu profil real, învățământ special și special integrat.

[scrollGallery id=35]

← Older
Newer →
1 18 19 20 21 22 26