Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Inspectoratul Școlar Județean Constanța este beneficiarul a două noi proiecte POSDRU cu finanțare nerambursabilă

În cadrul cererii de depunere de proiecte nr.190 „Educația șanselor tale pentru un viitor profesional mai bun” s-au aprobat două cereri de finanțare: „Scrisul face bine” cu o finanțare nerambursabilă de 5.565.141,70 lei și „Competențe cheie pentru implicare civică în spijinul dezvoltării durabile – Energy Smart” în valoare de 2.801.884,64 lei.

Proiectul „Scrisul face bine” are ca obiectiv general creșterea participării la educație a 30.000 de elevi din regiunea Sud-Est prin promovarea abilităților de exprimare în scris, a lecturii și a utilizării unor instrumente adaptate de orientare pentru elevi, în contextul dezvoltării unui parteneriat sustenabil, cu ridicata relevanță pentru strategiile educaționale de la nivel national, european, cât și de la nivelul Axei Prioritare 9 a SUERD- „Investiții în Oameni și Aptitudini”. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa.

În județul Constanța vor fi implicate 60 de unități de învățământ și 18.000 de elevi care vor participa la concursurile organizate în cadrul proiectului și pentru care vor primi 100 de lei premiu de participare pentru fiecare elev si premii pentru locul I – 400 lei, locul al II-lea – 300 de lei, locul al III-lea 200 de lei, câte 180 de premii pentru fiecare loc, în total 720 de premii.

Proiectul „Competențe cheie pentru implicare civică în spijinul dezvoltării durabile – Energy Smart” are ca obiectiv general „sprijinirea dobândirii de competențe cheie pentru un număr de 15.100 elevi din ciclul liceal, gimnazial și primar prin promovarea dezvoltării durabile și participarea la concursul tematic Energy Smart în județul Constanța. Parteneri sunt Universitatea „Ovidius” Constanța și S.C. POWER NET CONSULTING S.R.L.

În proiect vor fi implicați 15.100 de elevi din 51 de unități de învățământ din județul Constanța care vor primi câte 100 de lei premiu de participare iar câte 360 de elevi vor primi 400 lei pentru locul I, 300 lei pentru locul al II-lea si 200 lei pentru locul al III-lea, în total 1080 de premii.

76, 21 % – promovabilitate la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

Vineri, 24 iulie, au fost afişate rezultatele probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor. Astfel, rata de promovare este de 76, 21 % în creştere cu 1,91% faţă de procentul înregistrat înainte de depunerea contestaţiilor. 12 candidaţi – respinşi iniţial – au promovat concursul.

Rezultatele finale, pe tranşe de note, după soluţionarea contestaţiilor, indică următoarea situaţie: 232 de candidați (40,27 %) cu note între 7 şi 10; 207 candidaţi (35, 93 %) cu note între 5 şi 6,99.

Din totalul celor 112 contestaţii înregistrate, nota s-a modificat doar pentru 52 de lucrări scrise.

Candidaţii, care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizaţi pe cele 165 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în perioada 27 -28 iulie.

Luni, 27 iulie, ședința publică va avea loc la Liceul Teoretic „Ovidius” (participă numai candidații care au susținut ambele probe în județul Constanța) și marți, 28 iulie, ședința publică va avea loc la sediul ISJ Constanța, începând cu ora 9.00 (participă numai candidații care au susținut inspecția specială/proba practică în județul Constanța și proba scrisă în alt județ).

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii cu cel puţin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi pe cele 1.390 de posturi complete și incomplete.

74,30 % – rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

Luni, 20 iulie a.c., au fost afişate, la cele trei centre de concurs (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații), rezultatele probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie a.c.

Astfel, rata de promovare, înainte de contestații, este de 74,30 %. Trei candidate au obținut nota 10,00 (2 candidate la disciplina Limba și literatura română și 1 candidată la Educație plastică). Rezultatele, pe tranşe de note, se prezintă astfel: candidaţi cu note între 7 şi 10: 225  (39,06 %), candidaţi cu note între 5 şi 6,99:  203 (35, 24 %).

Contestațiile  la proba scrisă se  pot depune la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța (Str. Mihai Eminescu, Nr. 11) astăzi, 20 iulie, până la ora 21.00, respectiv marți, 21 iulie, în intervalul 9.00-15.00. Rezultatele finale se  publică la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța  vineri, 24 iulie a.c. Rezultatele candidaților pot fi consultate pe pe http://titularizare.edu.ro.

Candidaţii, care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizaţi pe  cele 165 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în perioada 27 -28 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii cu cel puţin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi  pe cele 1.390 de posturi complete și incomplete.

15-16 iulie 2015, întâlnire de lucru între inspectorii școlari generali din Constanța și Dobrich

În perioada 15-16 iulie 2015, la Dobrich, Bulgaria, a avut loc o întâlnire de lucru a inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean din Constanța, prof. dr. Răducu Popescu, cu inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar din Județul Dobrich, prof. dr. Hristo Boev.

Cu acest prilej, au avut loc întrevederi cu experții din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dobrich, s-au purtat discuții referitoare la activitatea desfășurată de aceștia, dar și de echipa de inspectori școlari de la Constanța. S-a stabilit să se realizeze schimburi de experiență între inspectorii și cadrele didactice din Dobrich și cele din Constanța în cadrul unor manifestări comune care se vor organiza atât în România, cât și în Bulgaria.

De asemenea, au fost vizitate unități de învățământ din Dobrich care își doresc să stabilească parteneriate cu instituții similare din Constanța în vederea realizării unui schimb de experiență între elevi și profesori.

Totodată, prof. dr. Hristo Boev a menționat faptul că elevii din Dobrich își doresc să studieze și limba română având în vedere legăturile istorice, dar și economice dintre cele două popoare, astfel încât a propus și înființarea unei organizații care să faciliteze relațiile între unitățile de învățământ din cele două țări care doresc să facă proiecte culturale.

În urma acestei întâlniri, în cadrul unei conferințe de presă, cei doi reprezentanți ai învățământului din Constanța și Dobrich au hotărât să semneze un parteneriat în perioada următoare între cele două instituții și, de asemenea, să dezvolte relații și cu Universitatea „Ovidius” din Constanța.

IMG_01231

 

IMG_01232

 

IMG_01233

IMG_1703

IMG_1708

Proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2015

Miercuri, 15 iulie a.c., 817 candidaţi vor susține proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în trei unități de învățământ (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național „M. Eminescu” și Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații).

Proba scrisă începe la ora 10.00, iar accesul candidaților în centrul de concurs este permis în intervalul 8.00 -9.00, pe baza actului de identitate valabil. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 20 iulie, contestaţiile se depun în perioada 20-21 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe data de 24 iulie 2015.

Candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare) și minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire).

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământ din acest an, au fost publicate 165 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (Educatoare: 37, Învățător/ profesor pentru învățământul primar: 50, Limba engleză: 7, Limba franceză: 6, Limba și literatura română: 1, Matematică: 8 etc.) și 1.390 pentru angajare pe perioadă determinată.

Toate actele normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului, repartizarea candidaților, precum şi programele specifice pentru concurs pot fi consultate pe site-ul ISJ Constanța: https://isjcta.ro/?cat=240.

3.431 absolvenți de liceu (56, 56 %) au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat vineri, 10 iulie, rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat 2015.

Astfel, din totalul celor 6.066 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, au promovat 3.431 (56,56 %), cu 1,80% mai mult decât procentul înregistrat după prima afişare a rezultatelor (54,76%). Numărul mediilor pe tranşe este următorul: pe segmentul 6 – 6,99 s-au înregistrat 894 de medii, pe segmentul 7 – 7,99 s-au înregistrat 949 de medii, pe segmentul 8 – 8,99 s-au înregistrat 1.002 de medii, iar pe segmentul 9 – 9,99 s-au înregistrat 586 de medii.

La nivelul județului Constanța, au fost contestate 2.052 de lucrări. Dintre acestea, au fost admise ca întemeiate 992. La proba scrisă de Limba şi literatura română, au fost contestate 898 de lucrări, fiind admise 473. La proba scrisă obligatorie a profilului (Matematică/Istorie) au fost contestate 548 şi au fost admise 236, iar la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, au fost contestate 606 lucrări și au fost admise ca întemeiate 213.

Precizăm că media minimă de promovare, pe fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6 (șase).

207 candidați au susținut examenul de definitivare în învățământul preuniversitar, sesiunea 2015

Joi, 9 iulie a.c., la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”din Constanța 207 candidaţi au susținut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, 24 au absentat și 76 s-au retras din examen. Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.

Nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la proba scrisă, este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Rezultatele se vor afișa pe 14 iulie a.c., iar înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se va realiza în intervalul 14-15 iulie. În perioada 16-17 iulie, vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 18 iulie.

77, 36 % dintre absolvenții de clasa a VIII-a au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat situaţia mediilor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2015, după soluţionarea contestaţiilor depuseConform datelor, 4.332 de elevi (77,36 %)  au obținut note peste 5.00 la cele două discipline de examen.

La disciplina Limba şi Literatura Română, înainte de contestaţii, 4.771 absolvenţi de clasa a VIII-a (85,00%) au obţinut note peste 5.00, iar după contestaţii, 4.773 candidaţi (85,03%). La Matematică, înainte de contestaţii,, au obţinut note peste 5.00 3.963 de candidaţi (70,78%), iar după contestaţii, 3.964 de candidaţi (70,79%).

La  disciplina Limba şi literatura română, din totalul celor 579 de contestaţii înregistrate, nota s-a modificat doar pentru 192 de lucrări (pentru 171 lucrări a crescut și pentru 21 s-a micşorat), iar la  Matematică, din totalul de 235 de contestații, nota s-a modificat  pentru 28 de lucrări (16 note au înregistrat o creștere,  iar 12,  o scădere). Comparativ cu  rezultatele Evaluării Naționale din 2014 (68,41 % procentul mediilor peste 5.00), în acest an s-a înregistrat o creștere cu 8,95 %.

Rezultatele de la Evaluarea Națională pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice: http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudAlfa.aspx?Jud=15&PageN=1

După afișarea rezultatelor finale, candidatul major și părinții/reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene de organizare a Evaluării Naționale să vadă lucrarea proprie / lucrările proprii. Cererea-tip se depune la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța miercuri, 1 iulie 2015, între orele 9.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00. Programarea candidaților pentru vizualizarea lucrării / lucrărilor scrise proprii se va afișa la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța vineri, 3 iulie 2015, ora 12.00. Vizualizarea lucrării nu poate conduce la reevaluarea lucrării și / sau modificarea notei finale.

Înscrierea în învățământul liceal se va face în perioada 3 – 7 iulie a.c., când absolvenţii clasei a VIII-a vor completa în fișele de înscriere opţiunile pentru unitatea de învățământ în care doresc să-și continue studiile. Elevii vor fi repartizaţi computerizat pe 14 iulie 2015, iar pe 15 iulie  vor fi afișate rezultatele repartizării și lista cu locurile neocupate în liceele din judeţ
Admiterea în învăţământul liceal se face pe baza mediei aritmetice dintre media celor patru ani de gimnaziu, cu o pondere de 25% şi media obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75%.

6.562 de elevi înscriși la Evaluarea Națională

La Evaluarea Națională din acest an s-au înscris 6.562 de absolvenți de clasa a VIII-a, care vor susține probele în 152 de centre de examen. Prima probă a Evaluării Naţionale, cea la limba şi literatura română, va fi susţinută pe 22 iunie. Ultima probă, cea la matematică, va fi susţinută pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16,00.

Probele scrise încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei respective, până la ora 8.30. Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de fiecare elev.

Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calcului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25%).

Festivalul județean „Mlădițe dobrogene”, ediția a VII-a, 13 iunie 2015

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a organizat sâmbătă, 13 iunie 2015, la Palatul Copiilor, Festivalul de folclor „Mlădiţe Dobrogene”, etapa judeţeană, la care au participat 400 de elevi din clasele I-IV din municipiul şi judeţul Constanţa, calificaţi la fazele anterioare.

Festivalul de folclor „Mlădiţe Dobrogene”, aflat la cea de-a VII-a ediție, a pus în valoare talentul și aptitudinile artistice ale copiilor, precum și dăruirea cadrelor didactice. De asemenea, obiectivele  festivalului sunt promovarea folclorul românesc, cultivarea comportamentelor în spiritul valorilor naţionale româneşti, dezvoltarea simţului artistic şi a capacităţii de a comunica prin intermediul artei, precum și valorificarea talentului copiilor. Ediția din acest an s-a remarcat prin calitatea interpretării, a costumelor, dintre toate categoriile ieșind în evidență secțiunea „Obiceiuri și tradiții”.

Inspectorii școlari pentru învățământul primar mulțumesc tutror cadrelor didactice implicate și părinților, dar și primăriilor care au sprijinit transportul copiilor și realizarea unor costume deosebite.

IMG-20150613-WA0003 (1)

 

Rezultatele Festivalului Mladite Dobrogene 2015

← Older
Newer →
1 10 11 12 13 14 51