Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Comunicate de presă

Competiții școlare naționale și județene, în perioada 20-22 mai 2016

În perioada 20-22 mai 2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează în cadrul „Olimpiadei Gimnaziilor” etapa naţională de oină, băieţi. La această competiție, participă 120 de elevi şi 16 cadre didactice din 8 judeţe ale ţării, echipe care s-au calificat la etapele de regiune :

  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ TICHILESTI-BRĂILA
  • ȘCOALA GIMNAZIALA GALICEA MARE – DOLJ
  • ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 DRAGU – SĂLAJ
  • ȘCOALA GIMNAZIALA LAZĂR TÂMPA – ARAD
  • ȘCOALA GIMNAZIALA GHERĂEȘTI – NEAMȚ
  • ȘCOALA GIMNAZIALA NR.1 ULMU – CĂLĂRAȘI
  • ȘCOALA GIMNAZIALA „ION VISOIU” – ILFOV
  • ȘCOALA GIMNAZIALA MATEI BASARAB – SIBIU

Astfel, sâmbătă, 21.05.2016, în intervalul orar 09.30-12.30 şi 16.00-19.00, la Stadionul „Constructorul-Cleopatra” din Complexul „Badea Cârţan” va avea loc prima fază a competiţiei, urmând ca duminică, 22.05.2016, în intervalul orar 09.30-13.00, să se desfășoare cea de a doua fază a competiţiei, la Stadionul „Rugby Farul”, din strada Primăverii.

La eveniment, vor participa şi reprezentanţi ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi ai Federaţiei Române de Oină.

„Vă aşteptăm alături de noi, pentru susţinerea şi promovarea sportului naţional!”, a declarat inspectorul școlar pentru educaţie fizică, prof. Dragoş Octavian Ciucan

De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează sâmbătă, 21 mai a.c., la Școala Gimnazială Nr. 1 Peștera, cea de-a XIV-a ediție a Concursului județean de matematică „Rural Math”.

La această competiție vor participa 244 de elevi din ciclul gimnazial, riguros selectaţi în urma concursului organizat la nivelul fiecărui sector metodic, din cele 56 de unități de învățământ din mediul rural, din județul Constanța. Elevii vor fi însoțiți, asistați și evaluați de 50 de cadre didactice.

Concursul se desfășoară în intervalul orar 10.00 – 12.00, urmând ca la ora 15.00, să aibă loc festivitatea de premiere, elevilor merituoși oferindu-li-se diplome și premii în bani.

Elevii de liceu participă la regionala de la Constanţa a Concursului Naţional „Tinerii Dezbat”

În perioada 21- 22 mai 2016, în 9 județe din țară și în municipiul București, aproximativ 800 de elevi din România dezbat în cadrul competițiilor regionale următoarele trei moţiuni:

Educația civică ar trebui să fie materie obligatorie în programa școlară pentru liceu

• Ar trebui aplicate măsuri de toleranță zero pentru actele de discriminare din școli

• Drepturile copilului ar trebui să fie obiect de studiu pentru toți elevii

La Constanţa, competiția va avea loc la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin”și reunește 21 de echipe formate din elevi de liceu reprezentând 21 de unități de învățământ din patru județe (7 din Constanţa, 7 din Tulcea, 4 din Ialomiţa şi 3 din Călăraşi) care se vor confrunta ideatic pe cele trei moțiuni.

Ajuns la cea de-a VII-a ediție, Concursul Naţional „Tinerii Dezbat” este cunoscut ca „olimpiada dezbaterilor”, fiind inclus în Calendarul concursurilor naţionale şcolare finanţate de către Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice în anul şcolar 2015-2016. În urma etapei judeţene şi a seminariilor, 270 de licee s-au calificat la etapa regională ce se va desfăşura în 10 centre regionale: Bucureşti, Botoşani, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Slatina, Sinaia, Miercurea Ciuc, Hunedoara şi Oradea.

În urma etapei regionale, echipele de pe primele locuri se vor califica în finala naţională, găzduită anul acesta de judeţul Sălaj, la Zalău, în perioada 10-12 iunie a.c.

Concursul Naţional „Tinerii Dezbat” – www.tineriidezbat.ro este organizat de Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice alături de partenerii săi – ARDOR (Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică), în parteneriat cu Romanian-American Foundation, Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice

Informaţii suplimentare:

Iniţiat în 2010 de Ministerul Educaţiei, Concursul Naţional „Tinerii Dezbat” – www.tineriidezbat.ro – este cel mai amplu campionat de dezbateri adresat elevilor de liceu din România. Alcătuit din 3 etape competiţionale distincte (judeţeană, regională şi naţională) şi un seminar de formare adresat profesorilor coordonatori, Concursul „Tinerii Dezbat” invită profesorii alături de elevii lor într-o experienţă de învăţare a argumentării şi de formare a gândirii critice.

Dezbaterile, în formatele practicate de universităţi prestigioase din lume, sunt exersate în România, de peste cinci ani, în cluburile de dezbateri din şcoli şi, de peste 20 de ani, în cluburile ARDOR. Concursul „Tinerii Dezbat” aduce mişcarea de dezbateri la amploarea pe care o are în majoritatea ţărilor democratice cu bune practici în domeniul educaţional.

Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a, an școlar 2015-2016

Luni, 23 mai a.c., elevii de clasa a VI-a vor susține prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, la disciplinele din aria curriculară Limbă şi comunicare – Limba română şi o limbă străină: franceză, engleză, germană. Proba începe la ora 9:00, iar durata alocării testului este de 60 de minute. La nivelul județului Constanța, sunt 6.314 elevi înscriși în clasa a VI-a.

Cea de-a doua probă, va avea loc marți, 24 mai a.c., și vizează evaluarea de competenţe din aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale naturii – Matematică, Fizică şi Biologie.

Testele pentru Evaluarea Națională se elaborează de către Centrul Național de Evaluare și Examinare, ținând cont de următoarele cerințe: să fie formulate clar, precis și în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină, să aibă un nivel mediu de dificultate.

Elevii vor susține evaluarea în sălile în care îşi desfăşoară activitatea în mod curent, iar testele vor fi evaluate în cadrul unității de învățământ de către cadre didactice din respective unitate. Testele care vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” sunt evaluate de echipe formate din două cadre didactice, unul cu specialitatea limba și literatura română și celălalt cu specialitatea limba modernă, iar cele care vizează evaluarea unor competențe din aria „Matematică și Științe ale naturii” sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice cu următoarele specialități: matematică, fizică și biologie. Evaluarea testelor se finalizează în termen de cel mult șapte zile de la data susținerii ultimului test de la clasa respectivă.

Rezultatele individuale obținute la Evaluarea Națională nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea elevilor și a părinților elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

MODIFICAREA CALENDARULUI PRIVIND SELECȚIA PROFESORILOR ÎN GRUPURILE DE LUCRU

Nota Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice nr. 190/MCA/05.05.2016 referitoare la modificarea calendarului privind selecția profesorilor în grupurile de lucru pentru elaborarea curriculumului pentru disciplinele/domeniile de studiu din învățământul gimnazial

Nota modificare termen selectie GLC

CONCURS INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL ADJUNCT

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea a 3 funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare Și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector Școlar general, inspector Școlar general adjunct din inspectoratele Școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările  ulterioare.

La concurs poate candida personalul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele  condiții:

  • a) este membru al corpului național de experți în managementul educațional;
  • b) este absolvent al unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență;
  • c) este personal didactic titular în învățământ are gradul didactic I sau titlul științific de doctor;
  • d) are o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 8 ani, dintre care cel puțin 5 în ultimii 10 ani;
  • e) a obținut calificativul “foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați și nu a fost sancționat disciplinar în anul școlar curent;
  • f) are recomandare/caracterizare vizând calitățile profesionale, manageriale și morale din partea consiliului profesoral al unității de învățământ sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar ori recomandarea senatului universității sau a organului de conducere al instituției în care candidatul își desfășoară activitatea la data înscrierii la concurs;
  • g) nu a desfășurat poliție politică și nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
  • h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • i) la data susținerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.

Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, la sediul inspectoratului școlar pentru a cărui funcție de inspector școlar general adjunct candidează.

Probele de concurs se vor desfășura în perioada 19 mai – 10 iunie 2016 la sediul Ministerului  Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelul de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa cadru a postului de inspector școlar general adjunct, precum și lista documentelor necesare înscrierii la concurs pot fi descărcate de pe această pagină.

Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0241614069, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00.

 

Constanța – gazdă a două olimpiade naționale

În perioada 18-20 aprilie 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează la Constanța Olimpiada Națională de Limbă și Literatură Turcă și Olimpiada Națională de Limbă Rromani, la care vor participa 227 de elevi și cadre didactice din toată țara.

Astfel, la Olimpiada de Limbă rromani – aflată la cea de-a XVII-a ediție – participă 72 de elevi din 30 de județe. Festivitatea de deschidere a olimpiadei va avea loc luni, 18 aprilie 2016, ora 9.00, la Casa de Cultură a Comunei Agigea, urmând ca în intervalul, 11.00 -14.00, elevii să susțină proba scrisă la Școala Gimnazială „Ion Borcea” din Agigea. Premierea elevilor este programată marți, 19 aprilie, ora 18.00, la Casa de Cultură a Comunei Agigea.

La festivitatea de deschidere participă: Primarul Comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, Directorul Directiei Minorități, Szőcs Domokos, consilier limba rromani din cadrul MENCS, profesor Gheorghe Sarău și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Deschiderea celei de-a XX-a ediții a Olimpiadei de limbă și literatură turcă va avea loc tot luni, 18 aprilie a.c., ora 13.00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Eforie Nord. Începând cu ora 14.00, cei 80 de elevi (din cinci județe) vor intra în competiție timp de trei ore, susținând proba scrisă a olimpiadei. Premierea celor mai buni elevi participanți la Olimpiada de limbă si literatură turcă se va desfășura miercuri, 20 aprilie 2016, ora 12.00, în Sala de Conferințe a Hotelului „Ana” din Eforie Nord

La festivitatea de deschidere participă: Primarul orașului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, Directorul Direcției Minorități MENCS, Szőcs Domokos, inspector pentru limbă turcă din cadrul MENCS, prof. Vildan Bormambet – și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

De asemenea, elevii și profesorii vor vizita orașul Constanța, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, cât si Geamia Carol I.

← Older
Newer →
1 57 58 59 60 61 145