Lista elevilor admiși etapa I + etapa a II
Locuri libere după etapa a II-a
In perioada 19-20 aprilie 2018, oferta educatională a anului școlar 2018-2019 va fi prezentată sub sloganul „Alege Educația! Este calea către viitorul tău” de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, universităţile locale şi alţi parteneri educaţionali.
Instituţiile de învăţământ teoretic, vocațional sau tehnologic, liceal și postliceal, îşi vor expune oferta atât la Pavilionul Expoziţional Constanţa cât şi în alte 8 locaţii din judeţul Constanţa (Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cobadin, Hârşova, Cernavodă, Eforie, Mihail Kogălniceanu).
Târgul ofertelor educaţionale este adresat elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, părinţilor acestora dar şi elevilor de liceu interesaţi de traseul educațional și al formării profesionale după absolvirea celor 12 clase.
Oferta învățământului dual va fi evidențiată într-un stand special dedicat la care vor putea fi contactați atât reprezentanții operatorilor economici care au solicitat acest tip de școlarizare, cât și elevii care se află deja într-un asemenea parcurs de formare.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 19 aprilie 2018, ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa, în prezenţa autorităţilor locale și a partenerilor educațional.
Programul de vizitare pentru cele două zile este 9.00-18.00.

[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2018/04/Procedura-CP-2018-2019.pdf”]
Unități de învățământ preuniversitar de stat
[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2018/04/Inv-stat-2018-2019.pdf”]
Unități de învățământ preuniversitar particular
[gview file=”https://isjcta.ro/wp-content/uploads/2018/04/Inv-particular-2018-2019.pdf”]
În perioada 2-6 aprilie 2018, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează Olimpiada națională la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a de la profilul Resurse naturale și protecția mediului, domeniul AGRICULTURĂ/creșterea animalelor/cultura plantelor.
Participă 115 de elevi din toate judeţele ţării, însoţiţi de profesori, precum şi 20 de profesori evaluatori în comisia naţională, al cărei președinte este un reprezentant al Universității ”Ovidius” din Constanța, de la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii și Ştiinţe Agricole.
Cele două probe de concurs (teoretică şi practică) se vor desfășura la Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin” din Constanța, în data de 3 aprilie și la Colegiul Tehnic ”Pontica” din Constanța, în data de 5 aprilie 2018.
Deschiderea festivă va avea loc la Palatul Copiilor Constanța, luni, 2 aprilie, ora 17.00, în prezența autorităților locale, a fermierilor și a operatorilor economici din domeniu care se vor implica în premierea celor mai buni dintre competitori.
Participanții vor avea posibilitatea de a vizita ferme agricole de referință, dar și principalele obiective turistice din municipiul și județul Constanța.
Dorim mult succes tuturor participanților !

Informații suplimentare pe site-ul olimpiadei http://www.colegiulpontica.ro/olimpiade.html
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
|
Forma de învățământ
|
Clasa |
Total elevi |
Prezenți |
1,00-4.99 |
5,00-5,99 |
6,00-6,99 |
7,00-7,99 |
8,00-8,99 |
9,00-9,99 |
10
|
|
Zi
|
XI |
4871 |
4461 |
1460 |
875 |
733 |
523 |
504 |
354 |
12 |
|
|
|
91.58%
|
32.73% |
19.61% |
16.43% |
11.72% |
11.30% |
7.94% |
0.27%
|
|
Zi
|
XII |
4589
|
4170 |
1406 |
917 |
619 |
463 |
445 |
318 |
2
|
|
|
|
90.87% |
33.72% |
21.99% |
14.84% |
11.10% |
10.67% |
7.63% |
0.05%
|
MATEMATICĂ/ISTORIE
|
Forma de învățământ
|
Clasa |
Total elevi |
Prezenți |
1,00-4.99 |
5,00-5,99 |
6,00-6,99 |
7,00-7,99 |
8,00-8,99 |
9,00-9,99 |
10
|
|
Zi
|
XI |
4871 |
4261 |
2648 |
493 |
338 |
299 |
282 |
188 |
13
|
|
|
|
87.48%
|
62.15% |
11.57% |
7.93% |
7.02% |
6.62% |
4.41% |
0.31%
|
|
Zi
|
XII |
4589 |
4105 |
2174 |
629 |
419 |
354 |
306 |
198 |
25
|
|
|
|
89.45%
|
52.96% |
15.32% |
10.21% |
8.62% |
7.45% |
4.82% |
0.61%
|
FIZICĂ/ CHIMIE/ BIOLOGIE/ INFORMATICĂ/ LOGICĂ/ PSIHOLOGIE/ ECONOMIE/ SOCIOLOGIE/ FILOSOFIE/ GEOGRAFIE
|
Forma de învățământ
|
Clasa |
Total elevi |
Prezenți |
1,00-4.99 |
5,00-5,99 |
6,00-6,99 |
7,00-7,99 |
8,00-8,99 |
9,00-9,99 |
10
|
|
Zi
|
XII |
4871 |
3906 |
1578 |
525 |
518 |
497 |
458 |
312 |
18
|
|
|
|
85.12%
|
40.40% |
13.44% |
13.26% |
12.72% |
11.73% |
7.99% |
0.46%
|
Lista copiilor admiși în etapa I
Cereri nesoluționate etapa I
Locuri rămase libere după etapa I