Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Anunturi

Ședințe publice de repartizare în perioada 24-26 august 2015

În conformitate cu prevederile Calendarului mobilității personalului didactic, Comisia județeană de mobilitate organizează la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, în perioada 24-26 august 2015, ședințe publice de repartizare pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante și rezervate din învățământul preuniversitar, după cum urmează:

24 august 2015 – Detașare în interesul învățământului pentru restrângere de activitate și completarea normei didactice

Participă cadrele didactice titulare care au depus dosare la comisia de mobilitate în zilele de 30-31 iulie și 17-18 august 2015. Repartizarea se face pe discipline, în ordinea descrescătoare a punctajelor calculate conform fișei de evaluare de comisia județeană,

24 august 2015 – Detașare la cerere prin concurs / concurs specific

Participă cadrele didactice titulare la anterior concursului sesiunea 2015 care au depus dosare la comisia de mobilitate în zilele de 30-31 iulie și 17-18 august 2015. Repartizarea se face pe discipline, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, respectiv a punctajelor calculate conform fișei de evaluare de comisia județeană.

Notă: În această etapă nu se ocupă posturile didactice/catedrele propuse pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2015-2016 pentru candidații care au dobândit cel puțin definitivarea în învățământ și cadrele didactice debutante înscrise la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2015 care au obținut minimum media de repartizare 7 (șapte) la concursurile pentru ocuparea posturilor, sesiunile 2014 și/sau 2013.

25 august 2015Angajare pe perioadă determinată a candidaților înscriși la concursul național sesiunea 2015 în județul Constanța, rămași nerepartizați în urma ședințelor de repartizare din 27-28 iulie 2015

Participă cadrele didactice înscrise la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunea 2015 în județul Constanța care au susținut proba practică / inspecția specială la clasă în profilul postului în județul Constanța și  proba scrisă în orice județ / municipiul București, au obținut min. nota 5,00 (cinci) la ambele probe și nu au fost repartizate în ședințele publice din 27-28 iulie 2015. Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, indiferent de județul în care s-a susținut proba scrisă.

Notă: În această etapă nu se ocupă posturile didactice/catedrele propuse pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul școlar 2015-2016 pentru candidații care au dobândit cel puțin definitivarea în învățământ și cadrele didactice debutante înscrise la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2015 care au obținut minimum media de repartizare 7 (șapte) la concursurile pentru ocuparea posturilor, sesiunile 2014 și/sau 2013.

26 august 2015 – Prelungirea duratei contractelor individuale de muncă

Participă cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă în anul școlar 2014-2015 care au primit acordul pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată din partea consiliilor de administrație ale unităților de învățământ în care au funcționat.

26 augustAngajare pe perioadă determinată a candidaților înscriși la concursul național sesiunea 2015 în alte județe, rămași nerepartizați în urma ședințelor de repartizare din 27-28 iulie 2015, care solicită post în județul Constanța

Participă cadrele didactice înscrise la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunea 2015, care au susținut atât proba practică / inspecția specială la clasă în profilul postului cât și  proba scrisă în alte județe / municipiul București, au obținut min. nota 5,00 (cinci) la ambele probe, nu au fost repartizate în ședințele publice din 27-28 iulie 2015 și au solicitat post în județul Constanța. Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, indiferent de județul în care s-a susținut proba scrisă.

26 august 2015Angajare pe perioadă determinată a candidaților la concursul național care au participat la concursuri naționale în 2014 și/sau 2013 în județul Constanța / alte județe și au obținut cel puțin  nota 5,00 (cinci) la ambele probe

Participă cadrele didactice  înscrise la concursul național pentru ocuparea posturilor sesiunea 2014/2013 care au susținut proba practică / inspecția specială la clasă în profilul postului și proba scrisă în județul Constanța sau în Municipiul București / alte județe, Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, începând cu candidații care au participat la concurs în județul Constanța.

Notă: Candidații care solicită post/catedră în baza rezultatelor obținute la concursurile de titularizare din 2014 și/sau 2013, pot fi repartizați numai în condițiile în care nu au obținut notă sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri de titularizare, în specialitatea postului/catedrei solicitat(e) sau dacă nu au mai participat la următoarele concursuri de titularizare.

Este obligatorie prezența cadrelor didactice sau a persoanelor împuternicite prin procură notarială în original de către acestea la ședința publică de repartizare. În caz contrar, cererea depusă de respectivele cadre didactice nu se soluționează.

Documente atașate: