Stimați profesori,
Dragi elevi,
Dragi părinți,
Simbolic, luna septembrie devine sinonimă pentru toată lumea cu școala, cu educația, cu începutul unui nou drum al împlinirii prin cunoaștere și prin cultură. Totodată, devine prilej de a-mi exprima încrederea în dăruirea și competența cadrelor didactice, în capacitatea lor de a modela caractere, de a crea o atmosferă bazată pe profesionalism, rigoare științifică, dar și pe comunicare afectivă și talent pedagogic.
Tuturor elevilor le doresc să urmeze acest drum provocator al formării – singurul care le poate asigura reușita în viață, să se bucure de frumusețea anilor de școală, să dea un sens vieții, să aibă încredere în forța educației și să nu uite că în spusele lui Nicolae Iorga stă un adevăr important: Poţi învăţa în patru feluri: pentru şcoală, pentru viaţă, pentru tine şi pentru orişicine.
De asemenea, îmi exprim speranța că și în acest an școlar părinții și autoritățile locale vor rămâne partenerii de nădejde ai educației pentru ca școala constănțeană să adune reușite, împliniri și succese.
Vă asigur că Inspectoratul Școlar Județean Constanța va continua să fie partenerul autentic al școlilor pe care le coordonează, al părinților și al comunității.
Cu respect și prețuire pentru lumea școlii,
Prof. Zoia-Gabriela Bucovală,
Inspector Școlar General
În conformitate cu solicitarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice transmisă prin adresa nr. 841/DGMRS/07.07.2015, în zilele de sâmbătă, 11 iulie 2015 și duminică, 12 iulie 2015, între orele 10.00 – 12.00 se primesc dosare de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar general.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice anunță scoaterea la concurs a funcției vacante de inspector școlar general din cadrul inspectoratului școlar din județul Constanța.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/ 7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare.
Marţi, 16 iunie 2015, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Camerei Deputaţilor şi a delegaţiei Parlamentului European, a avut loc decernarea premiilor pentru caştigătorii Competiţiei Şcoala Europeană – ediţia 2015.
Aflată la cea de a XIII –a ediţie, această iniţiativă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice se bucură de recunoaştere din partea instituţiilor europene, desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Parlamentului European. La cele 13 ediţii (2004 – 2015) au participat peste 2000 de şcoli din întreaga ţară. Dintre acestea, de-a lungul celor 13 ediţii, doar 8 şcoli din ţară au reuşit să obţină certificatul de 3 ori şi doar 2 de 4 ori consecutiv.
Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu a obţinut la această ediţie pentru a 4 oară distincţia de Şcoala Europeană, după ce a mai câştigat acest trofeu, de fiecare dată când a depus candidatura, la ediţiile din anii: 2004, 2007 şi 2011.
Dintre proiectele de cooperare europeană derulate de Colegiu în perioada 2012-2015, perioada evaluată de M.E.C.S pentru această ediţie, amintim: proiectul bilateral româno-olandez – septembrie 2012 – mai 2013, proiect bilateral româno – francez – septembrie 2012 – septembrie 2014; ACES – proiect în parteneriat cu şcoli din Austria şi Slovacia, Şcoala de vară internaţională la Universitatea Oxford, Anglia – iulie 2013, Şcoala de vară internaţională la Universitatea Queen Margaret, Edinburgh, Scoţia; Şcoală de vară internaţională la L.M.U, Los Angeles, California – august, 2014, EUROSCOLA – Parlamentul European – ianuarie 2015, etc. precum şi numeroase proiecte comunitare şi de voluntariat.
În cadru festiv, delegaţia Colegiului, alcătuită din directorul instituţiei, prof. Anamaria Ciobotaru, responsabilul Departamentului Proiecte, prof. Polixenia Popescu şi preşedintele Consiliului Elevilor, eleva din clasa a XI- a C, Ana Barbu, au primit Diplomă de Excelenţă din partea Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din cadrul Parlamentului României – Senat şi Cerificatul Şcoală Europeană 2015 din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru performanţele deosebite obţinute în activităţile de cooperare europeană şi pentru contribuţiile aduse la promovarea şi dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.
În perioada 29 -31 mai 2015, la Galați, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de Dans „Împreună pentru viitor”, din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Cu acest prilej, Emma Harriet Nicholson, Baron de Winterbourne – președinta de onoare a Asociației Children’s High Level Group, Excelența Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România și un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării Științifice au fost prezenți la Galați, la deschiderea festivalului la care au participat 21 de echipaje din opt zone ale țării formate din 300 de elevi.
La etapa națională, regiunea 2 Sud – Est a fost reprezentată la secțiunea dans modern de echipa formată din elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Constanţa și ai Centrului Şcolar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”, iar la secțiunea dans tradițional Constanța a fost reprezentată de echipa formată din elevi ai Centrului Şcolar pentru Educație Incluzivă „Albatros”.
Concursul a fost inițiat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice în parteneriat cu Asociația Children’s High Level Group și s-a adresat unităților de învățământ care desfășoară activități în cadrul SNAC.
Sâmbătă, 30 mai a.c., 39 de elevi din cinci unități școlare din mediul rural (Școala Gimnazială Nr.1 Valu lui Traian, Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu”, Liceul Cobadin, Liceul Tehnologic Cogealac și Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu) au participat la etapa județeană a Concursului de fizică și chimie „Impuls Perpetuum” destinat elevilor din mediul rural. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 3 iunie a.c., pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
De asemenea, sâmbătă 30 mai, la Sala Sporturilor din Constanța, a avut loc „Street Play Schools Battle”, competiție de streetball, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa și Asociaţia Black Sea Equilibrum. La întrecere au participat 92 de competitori, echipe formate din elevi de la toate școlile și liceele din județul Constanța.
Totodată, în perioada 29 – 31 mai, s-a desfășurat Concursul național de limbă latină „Certamen Ovidianum Ponticum”, care a reunit elevi din toată țara pasionați de limba latină și de opera poetului latin Publius Ovidius Naso. Competiția – aflată la cea de-a XXII-a ediție – a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în colaborare cu Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa și cu instituțiile partenere – Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Liceul Teoretic „G.E. Palade” și Colegiul Tehnic „Tomis”. Subiectele, rezultatele și lotul României pentru Concursul internaţional de limba latină „Certamen Ovidianum Sulmonense” au fost afișate pe site-ul concursului https://sites.google.com/site/ovidianum/editia-2015/subiecte-si-rezultate.
Prima probă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice sesiunea 2015, inspecția specială la clasă în profilul postului, dese desfășoară începând de marți, 2 iunie 2015.
Programarea candidaților pe zile și unități de învățământ se află la adresa https://isjcta.ro/?cat=240
În conformitate cu Adresa Ministerului Educației și Cercetării Științifice nr. 38953 / 11.05.2015, vă informăm că prin OMECS nr. 3802/11.05.2015 transmis spre publicare în Monitorul Oficial, s-a modificat art. 3, alin (2) al OMECTS nr. 5558/2011 privind Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar din inspectoratele școlare.
În acest sens, se prelungește perioada de depunere a dosarelor DOAR pentru ocuparea funcțiilor vacante de inspector școlar pentru EDUCAȚIE TIMPURIE (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR) și inspector școlar pentru ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR din Inspectoratul Școlar Județean Constanța până la data de 15 mai 2015, conform următorului calendar:
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, lista documentelor necesare înscrierii, fișele de evaluare a probelor, fișa cadru a postului de inspector școlar, precum și modele ale documentelor necesare, sunt afișate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Str. Mihai Eminescu nr. 11 și pe site-ul instituției www.isjcta.ro, secțiunea Comunicate/Activități ISJ.(click aici)
Adresa MECS nr. 38953 OMECS nr. 3802/2015 modificare metodologie
În conformitate cu prevederile Calendarului, în perioada 11-19 mai 2015 se fac înscrieri pentru concursul pentru ocuparea posturilor didactice, sesiunea 2015.
Centrele de înscriere, programul, lista documentelor necesare și instrucțiuni pentru candidați se află la adresa https://isjcta.ro/?cat=240