În perioada 1-5 septembrie 2016, se desfășoară, la Constanța, a treia ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, competiție inițiată și organizată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România, ce vizează abordarea lecturii de către elevi ca abilitate de viață, prin intermediul textului ficțional, nonficțional și multimodal.
La această ediție, participă 65 de elevi din Cipru, Ucraina, Republica Moldova și România, cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, lectori experimentați, pasionați de lectură, cu achiziții culturale de nivel ridicat, care au prilejul de a-și dovedi, pe parcursul acestor zile, abilitatea de a folosi lectura în vederea dezvoltării personale, prin înţelegerea textelor, prin capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii, în scris sau în cadrul unei prezentări orale sau a unei dezbateri. Proba scrisă se va desfășura, pe parcursul a trei ore, sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 10.00, la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța și va fi precedată, în cursul zilei de vineri, de trei cursuri susținute de prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorector al Universității din București, de conf. univ. dr. Angelo Mitchievici și de prof. prof. univ. dr. Marina Capbun, cadre didactice Universității „Ovidius” Constanța.
Festivitatea de deschidere a olimpiadei, a cărei temă din această ediție este marea, va avea loc vineri, 2 septembrie 2016, în sala Aula Magna a Universității „Ovidius”, începând cu ora 10.00, urmată de cursul prof. univ. dr. Liviu Papadima, președintele comisiei centrale.
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea a 2 funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare și desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 22 august – 4 septembrie 2016, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, biroul Resurse Umane, între orele 15.00 – 16.30.
Probele de concurs se vor desfășura în perioada 19 septembrie – 5 octombrie 2016 la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fişa cadru a postului de inspector școlar general adjunct, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, cât și la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0241614069, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00.
Documente concurs
IMPORTANT! Probele de concurs vor avea loc în data de 22 septembrie 2016, la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Știiințifice.
La inițiativa ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Adrian Curaj, miercuri, 1 iunie 2016, a avut loc o întâlnire consultativă privind documentul concept „Educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a”.
La dezbatere au participat reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Economiei, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, ai Camerelor de Comerț bilaterale, ai Ambasadei Austriei și Franței, ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, ai Asociației Oamenilor de Afaceri din România, ai Asociației Constructorilor de Automobile din România, ai Colegiului National „Costin C. Kirițescu”. De asemenea, au participat reprezentanți ai unor companii private reprezentative la nivel național.
Discuțiile au condus spre conturarea unor elemente-cheie, care pot constitui baza în vederea asigurării condițiilor necesare pentru implementarea programelor de formare în sistem profesional-dual.
Acestea ar fi:
• sistemul educațional poate asigura formare profesională duală doar împreună cu mediul economic, astfel încât să fie construit un sistem viabil care să dezvolte colaborarea dintre mediul educațional și cel economic
• implicarea activă a camerelor de comerț este absolut necesară
• este necesară diseminarea avantajelor fiecărei rute de formare profesională, astfel încât elevii, împreună cu părintii, să poată opta pentru ruta de formare în cunoștință de cauză; orientarea și consilierea profesională de calitate a elevilor, ca și consilierea părinților, sunt esențiale
• formarea cadrelor didactice, pregătirea pedagogică a tutorilor constituie elemente importante în asigurarea unei pregătiri relevante a elevilor
• necesitatea flexibilizării pregătirii cadrelor didactice, astfel încât să se școlarizeze calificări relevante pentru piața muncii și nu calificări care să asigure norme didactice
• intervenția companiilor în ceea ce privește dotarea unităților de învățământ cu echipamente adecvate, astfel încât atelierele/laboratoarele din școli să devină funcționale.
Calendarul dezbaterilor publice privind definitivarea opțiunilor de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a în sistemul profesional-dual este structurat pe evenimente regionale.
Pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Est, dezbaterea va avea loc în pe data de 7 iunie 2016, începând cu ora 11:00, în Constanța, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 11. Participanți: parteneri sociali din județele Regiunii de dezvoltare Sud – Est
În perioada 28-29 mai 2016, se desfășoară la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa Concursul naţional de limba latină „Certamen Ovidianum Ponticum”. La competiţia din acest an s-au înscris 76 de elevi de nivel liceal – din 17 județe și din municipiul București – care studiază limba latină.
Recunoaşterea şi interpretarea unor teme şi motive poetice din opera poetului latin Publius Ovidius Naso și demonstrarea valorii de model a poeziei ovidiene în literatura universală sunt câteva dintre temele pe care elevii participanți trebuie să le ilustreze în cadrul Întrecerii ovidienilor la Pontul Euxin. Concursul național – aflat la cea de-a XXIII-a ediție – a fost inițiat de domnul profesor Constantin Daba și continuat de doamna profesoară Elena Crăcea.
Sâmbătă, 28 mai 2016, ora 9.00, are loc proba scrisă la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa (3 ore pentru toţi elevii, respectiv 5 ore pentru elevii care participă la selecţia pentru lotul internaţional Sulmona 2017). Totodată, începând cu ora 9.00, va avea loc sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice destinată profesorilor de limbi clasice şi celor de limba şi literatura română.
Duminică, 29 mai 2016, începând cu ora 10:00, va avea loc premierea elevilor. În urma acestui concurs, vor fi selectați reprezentanţi ai lotului României pentru Concursul internaţional de limba latină „Certamen Ovidianum Sulmonense” care se va desfăşura în localitatea Sulmona din Italia, în anul 2017.
Mai multe informații, pe site-ul concursului: https://sites.google.com/site/ovidianum/home
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea a 3 funcții vacante de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare Și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector Școlar general, inspector Școlar general adjunct din inspectoratele Școlare și de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:
Candidații depun dosar de înscriere constituit, obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, la sediul inspectoratului școlar pentru a cărui funcție de inspector școlar general adjunct candidează.
Probele de concurs se vor desfășura în perioada 19 mai – 10 iunie 2016 la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelul de curriculum vitae, declarația pe propria răspundere, fișele de evaluare a probelor, fișa cadru a postului de inspector școlar general adjunct, precum și lista documentelor necesare înscrierii la concurs pot fi descărcate de pe această pagină.
Informații suplimentare se pot obține la nr. de telefon 0241614069, în perioada 20 aprilie – 4 mai 2016, de luni până vineri, între orele 10.00 – 12.00.